Ma uitam zilele trecute pe bestjobs… 2-3 joburi care mi se potrivesc aparute in ultimele 2-3 luni… M-am uitat si pe ejobs – 1 job care mi se potriveste aparut in ultimele 3 luni…
In schimb, aproape zilnic aud pe langa ca mine ca dl. X nu mai lucreaza la firma cutare, a primit o oferta mai buna de la firma nu-stiu-care; dna. Y nu mai lucreaza la banca B, a plecat la alta banca… si asa mai departe… Mai aflu si ca persoana care se ocupa de ceva la o companie, a plecat la alta companie, pe alt post, total diferit de ce facea initial si pe salariu mai mare…
Si uite asa constat ca piata joburilor “la vedere” e un fel de varf de iceberg. Ma intreb unde e piata reala a joburilor si cum pot avea acces la ea. Problema mea, si pun pariu ca nu numai a mea, este ca nu stiu cum ma “loghez” la aceasta piata reala… care sunt persoanele cheie si cum pot fi contactate.
GB, sigur stii la ce mai refer. Ai vreo sugestie ?
Dupa mai multe zile de discutii mai mult pe langa subiect, imi permit sa fac un rezumat 🙂
1. Referintele
Am retinut ca afara se poarta, in Romania nu prea, desi ar trebui si e bine sa le ai. Inteleg ca la unele companii (cred ca cele mari) se poarta un sistem special de feedback periodic. Mai inteleg ca atat candidatii cat si angajatorii pot avea emotii cand vine vorba despre referinte.
2. Momentul aparitiei unui post liber intr-o companie
Am retinut ca aproape toata lumea evita sa discute despre acest subiect, ceea ce inseamna ca nimeni nu stie prea bine despre ce este vorba sau ca nu si-a pus problema in mod serios. Inteleg ca toata lumea accepta ca exista o “piata ascunsa” a joburilor, ca nu se poate face nimic pentru a o transparentiza, ca nu te poti “loga” la ea, dar ca e bine sa ai referinte.
3. Networking-ul
Am retinut ca multora le place acest cuvant, de aceea il folosesc ca atare, fara sa-l traduca in romaneste 🙂 Cred ca este cel mai popular cuvant din subiectul deschis de mine si, prin urmare, merita o atentie deosebita… desi cred ca multi nu pot explica cu cuvintele lor in ce consta activitatea de networking. Dar pot banui ca, in viziunea multora, networking inseamna sa-ti faci cont pe linkedin, sa te conectezi cu X, Y, Z… eventual sa cauti joburi (asta in caz ca stii ca pe linkedin se posteaza si joburi 🙂 ) si cam atat… :).
Ceea ce este foarte clar, este ca pentru networking ai nevoie de referinte 🙂
Oricum, intuitia imi spune ca prin networking ne apropiem cel mai mult de momentul in care apare un post liber intr-o companie, dar ca activitate, nu se cunoaste exact in ce ar trebui sa constea. Prin urmare cred ca discutia ar trebuie sa se axeze pe acest concept: “Networking-ul. Incotro?” 🙂 care este tinta lui, cum o atingem, de ce avem nevoie, ce obstacole putem intalni etc…..
Pareri, sugestii, reclamatii ?
G.B. la o intrebare de genul “Tu ai fi dispus sa faci parte dintr-un asemenea “sistem de recomandari”?” dupa ce in prealabil ti se explica “procedura”: “sa aiba acces la informatia primordiala, iar eu recunosc ca nu am acces la acest gen de informatii. In plus, acel “cineva” trebuie sa fie dispus sa imparta informatia, uneori chiar contra cost…” devii resemnat/inadaptat sau te implici emotional? :))
ce directie eronata au comentariile! pai valentin vrea o mana de ajutor, vrea o informatie pe care cu siguranta si altii o vor si voi toti o dati cotita prin raspunuri aiurea…dezamagitor! scrieti acasa in caietel decat sa comentati offtopic si in contradictoriu…in cel mai bun caz din ********* pe care le spuneti deducem numai relationarea si recomandarea ca instrumente de acces la piata “ascunsa”.
…in fine… discutia se duce intr-o alta directie…
Aspectul principal pe care vroiam sa-l abordam este momentul in care apare un post liber, moment despre care 99% din potentialii candidati nu au habar, dar este cel mai bun moment in care “sa te bagi in fata”… daca pot sa zic asa…
E clar ca postarea interna si/sau externa are loc mai tarziu decat momentul in care apare postul liber… in Romania cele mai multe companii nu posteaza nici macar intern posturile libere, ba mai mult, unele dintre ele posteaza pe site-uri gen bestjobs fara sa posteze intern… sau posturile sunt deja ocupate inainte sa fie postate, iar procesul de recrutare este doar mimat.
Deci problema este cum sa aflam mai repede de posturile libere… cu cine
trebuie discutat, unde gasim persoanele cheie, cum le abordam…etc.
Orice idee e binevenita…
Nu e nici pe departe adevarat ca in US 90% din joburi se ocupa prin relatii.
Am lucrat acolo foarte multi ani.
Sistemul este flexibil si open! Asta e frumusetea lui, a bate la o usa care chiar se poate inchide in nas este considerat o dovada de “persistenta” si e apreciat!
Ca in multe cazuri GB does not know what he is talking about!
ce e peste tot in lume cu exceptia romaniei e ca daca faci ceva bine se tine minte! si esti propulsat! dar trebuie sa dovedesti continuu, nu te poti culca pe lauri, asta e greu! si asta e si FRUMOS!
La noi insa te demotiveaza de la lehamitea/scarba sau depresia citita pe chipul majoritatii, pana la evidenta lipsa de rigoare, diletanta angajatorului la interviu, cascatul, siesta, privirile dusmanoase, asta frapeaza! Relatiile la noi, da, ele vor functiona intotdeauna, e traditia noastra, sa nu ne “obosim”, sa nu luptam, de ce sa “avem batai de cap” nu?
G.B. cand candidezi, nu de alta, dar ai reale calitati de politician. Stii sa vorbesti in functie de “potentialul electorat”. 🙂 Eu, sigur te votez, avand in vedere faptul ca nu-mi place nici o “mutra” de actual activist. :))
Liz, candideaza tu! nu glumesc, ai stofa: esti incisiva, inteligenta, ai spirit justitiar, te implici, ai o curiozitate si un entuziasm debordante, totul nu-i asa?
ai tot sprijinul meu!
e frumos la malul marii? aici e canicula 🙂
nu, e tare urat, nu-mi place deloc, din nici un punct de vedere, inclusiv al furaciunilor la nivel inalt si foarte inalt … eu ador Bucurestiul, dar nu oriunde
Sotul meu are 54 de ani si a lucrat 14 ani la o corporatie mare. Ce sanse are sa-si gaseasca un nou job bun; are eperienta si calificari serioase.Il cunoasteti
Intr-un program de internship in SUA ca sa iti gasesti job, sa te sustii, cand nimeni nu avea cum sa te recomande ca tocmai ai aterizat acolo, solutia a fost sa ma gandesc ce as putea face in contextul respectiv si sa bat la usi sa intreb daca au nevoie de AJUTOR pentru ca imi caut de lucru.
Asta rezolva 2 aspecte:
1. Te obliga sa te gandesti ce STII/POTI/VREI sa faci inainte sa bati la usi sa faci o propunere.
2. Apoi daca te-au angajat, ai atitudinea corecta: vrei sa iti faci treaba cat se poate de bine si nu astepti sa ti se spuna ce ai de facut de fiecare data.
—————–
Apoi dupa ce dovedeai ca ca AI CUVANT, esti serios in asumarea sarcinilor, urmeaza si RECOMANDARILE pentru urmatorul job sau pentru ore suplimentare.
CULMEA, si atunci cand nu am fost cel mai pregatit profesional am fost recomandat pentru ca am fost PROACTIV si RELIABLE, am fost responsabil.
In SUA era situatie de criza, un reflex normal. In RO nu am batut niciodata ca student la usa angajatorilor. Ti se baga in cap ideea ca daca nu ai experienta nu te angajeaza nimeni.
Dar nu e asa.
Doar ca instinctul de turma ne spune ca daca cunosti pe cineva, daca incerci sa dai de cineva ai putea fi angajat la stat, unde nu trebuie sa muncesti si salariul intra in cont.
Doar sunt atatia in jur carora li se intampla asta.
Poate toti suntem unde va la mijloc intre cele 2 aboradari.
Intrebarea este cand ai nevoie de un job ce varianta alegi?
Si se pare ca romanii o aleg siguranta jobului la stat, si nu se schimba aproape nimic de 20 de ani de cand sunt eu constient de mersul lucrurilor.
De unde pana unde ideea asta stupida ca joubrile libere trebuie sa apara in anunturi sau sa fie neaparat publice, sa stie toata lumea? In SUA, 90% dintre joburi se ocupa in urma recomandarilor. Iti spune ceva asta?
Cred ca e o dovada de indolenta sa stai acasa confortabil in fotoliul de la birou si sa astepti sa vina singure joburile la tine prin “alertele” de la site-urile de recrutare. Ca o consolare, sa stii ca 90% dintre cei care isi cauta joburi in Romania mi-ar pune exact aceeasi intrebare, ca si tine, daca nu le-ar fi lene sa se duca pana la tastatura sa scrie… GB
Pai hai sa o luam usurel: unde sunt joburile? Sunt in parc? Sunt la supermarket? Sunt in copac? Vin acasa cu DHL-ul? Nu… joburile sunt la companii, la diverse institutii, la firmele de recrutare… Deci acolo trebuie sa tastezi, nu crezi? GB
George, in cele mai multe firme mari esti obligat sa postezi joburile si sa faci si interviuri. Si este vorba de postare interna SI externa, plus sa pui anuntul in anumite medii cu o anumita vizibilitate si sa il tii anumit timp.
Se auditeaza asta si se raporteaza la comitetele de RH ale Boardurilor, care nu sint Boarduri de genul “Manager Privat la Stat”.
Asa ca desi e normal sa ai tendinta sa iti minimizezi riscul de a gresi o recrutare prin a lua pe cineva cu referinte in care ai incredere (… in definitiv riskul e mare daca te bazezi pe citeva hirtii si doua, trei discutii/”interviuri”..) de multe ori se intimpla ca cel “de pe strada” sa o ia inaintea celui cu referinte.
Asa ca 90% este exagerat. Poate un 50%-60%
Daca mai pui si faptul ca cel “cu referinte” are in mod cert pretentii salariale mai mari ca cel “de pe strada”, te asigur ca 90% e ireal.
Nici eu nu cred, dar am vazut intr-un articol pe undeva. Firmele foarte mari fac asta, intr-adevar (nu toate, dar sunt destule – inclusiv aici, in Romania), insa asta nu are nicio relevanta in contextul de aici. GB
din ce stiu eu e mai mult, Mike, si asa e si normal. Nu vobim de pile si nepotism, se vorbea de recomandari.
Americanii asa avanseaza, reputatia conteaza, iar pe East Coast cel putin, asa a fost in cei 5 ani pe care i-am petrecut acolo. Dar eu sunt in my late forties, alta generatie decat tine, nu stiu cum e acum… am plecat in 2002 din US si nu lucram in industrie, ci in facultate.
In Europa insa, in ziua de azi, pare cam tot asa, adica ce se publica nu are legatura temporala cu postul, poate sa fie inainte, in timpul sau dupa obtinerea lui. Dar ai dreptate, se publica! Totusi posturile specializate sunt prea vanate ca sa se mai scoata pe taraba, se tin sub tejghea, ca si cartile din Globus pe vremurile ceausiste 🙂
Citeva ginduri:
1) ma mira ca spui ca in facultati se mergea pe referinte. Acuma multi ani am predat si eu la Alma Mater-ul meu niste cursuri la exec education, deci nu am fost direct, direct, implicat in viata facultatii, dar am observat ca ce conta cel mai si cel mai mult era cit, unde si ce ai publicat si ce research ai facut. Rezulatele palpabile nu referintele.
2) Posturi specializate…. cu cit sint mai specializate cu atit sint mai usor de definit. Problema este cind iti este greu sa definesti clar ce trebuie sa faca careva…. chestii de genul de a motiva o echipa, de a avea vizune, de a avea insight si wisdom
eu am facut in 2001 – 2003 cateva cursuri de survival skills si atunci asa se spunea ca networkingul e cheia, asa zic evreii de pe EC
nu, nu sunt usor de definit ca intra in jod o data adancimea specializarii profesionale – domeniul stiintific si apoi intra abilitatile manageriale… plus combinatia intre ele cam complicat… ei, eu cu wisdomul stau rau… sunt ca in testul acela de adictie care zice ce vrei un dolar azi sau zece maine, eu aleg SIGUR un dolar azi!!! 🙂
plus ca nu stiu sa deleg, asta mi se reproseaza mereu, e clar ca as prelua eu toata munca, imi place sa am controlul si paradoxal tocmai asa il pierd… dar mersi mult pentru cele 2 puncte de mai sus, o sa mai am nevoie de sfaturile tale!!! 🙂 si evident si de celme ale lui Liz
@Madalina,
1) Networking-ul este cheia….. you should put yourself out there…. you should know what’s going on….people should know you…. dar ca angajator mai bine cauti un “right fit” decit sa iei pe careva pe care il stii din network…. in final platesti….
2) e bine ca alegi un dolar astazi….. iti spun ca specialist in finante….si eu asa fac…. in schimb clientilor le explicam cum cresc dolareii…. nu conteaza daca inflatia creste, puterea de cumparare scade …. toate in afara controlului tau…:)))
3) re: “as prelua eu toata munca”…. when we assess people we try to understand their business interests (among other things such as clarifying their work reward values and assessing their skills… but now we are talking about the business interests) which roughly fall under three categories: a) application of expertise, b) working with people and c) control and influence.
Probabil tu faci preponderent parte din grupa a) atita timp cit cei care devin manageri sint preponderent din grupa c) (si sint, bine merci, disfunctionali).
Hope it helps,
🙂 eu insist si continui sa cred in convingerea mea. Dreptul la informatie o avem fiecare dintre noi, ce facem cu ea, depinde de fiecare. Stii tu, ca in cazul licitatiilor 😀 (stiu ca nu e tocmai in context) :))
da, din experienta mea – eu nu am obtinut vreodata un job publicat deja. In general ele se publica la un anumit moment obligatoriu, cred. Networkingul e solutia si aplicatiile spontane, spontane dar nu intamplatoare sau vagi, ci in buna cunostinta a detaliilor si nevoilor companiei respective.
In Romania insa nu stiu, aici variantele sunt aparent mult prea multe pentru imaginatia mea.
“In SUA, 90% dintre joburi se ocupa in urma recomandarilor. Iti spune ceva asta?”
Da, imi spune ca trebuie sa fac rost de recomandari.
Problema e ca X trebuie sa ma recomande pe mine pentru postul Y disponibil la compania Z… adica recomandarea trebuie sa vina intr-un anumit context. Deci, in lantul trofic al joburilor, cineva trebuie sa aiba acces la informatia primordiala, iar eu recunosc ca nu am acces la acest gen de informatii. In plus, acel “cineva” trebuie sa fie dispus sa imparta informatia, uneori chiar contra cost… Pare un fel de cerc vicios din care speram sa ies cu ajutorul catorva sugestii concrete din partea ta…
Tu ai fi dispus sa faci parte dintr-un asemenea “sistem de recomandari”?
Buna Valentin,
Nu pot sa ma exprim cum este in Romania, dar pot sa iti spun cum este in America. (re: “90% din joburi se ocupa in urma recomandarilor”)
Am impresia ca se amesteca aici “recomandarile” si “referintele”.
In 20+ de ani nu am auzit in America de “recommendations” (nici nu exista termenul!!). Exista, normal, termenul de “references” (referinte ar fi in Romaneste).
Deci nu te duci la un post bita si ai niste recomandari si te angajeaza careva!
Te duci la un post, care de cele mai multe ori a fost postat, intern si/sau extern, si ti se cer citeva referinte, dupa CV si citeva interviuri.
E normal sa se incerce sa se valideze ce este scris pe resume/CV si cel mai fezabil este cu aceste referinte.
Cred ca despre aceste “referinte”/”references” aka “recomandari” este vorba. Bineinteles, este important cine iti da referinte, ce fel de referinte iti da, ce aspecte subliniaza, etc. etc.
Exista un cadru intreg de proceduri si metode de a da referinte.
De exemplu este obligatoriu sa dai referinte cuiva care a lucrat la firma ta.
Iar fostul angajat poate oricind ataca si da in judecata firma daca afla ca i s-au dat referinte explicit “proaste”.
Din aceasta cauza exista un set intreg de politici, proceduri si cutume in jurul acestor referinte.
De exemplu se evalueaza daca seful direct (ceea ce e mai degraba OK) sau RH dau referinte (care e mai putin OK).
Dupa aceia se analizeaze ce si cum se spune in referinte (se prefera chestii telefonice cu note de convorbire, caci altcumva oricine poate scrie ceva…).
E una cind spun ca o persoana a fost OK si si-a facut treaba si alta este cind spun ca imi pare chiar foarte rau ca nu am putut sa o tin si ca e o chestie de progresul persoanei versus bugetul meu. Intelegi….
@Anonymous
Re: “Cat despre “referinte” se presupune ca ar fi si obiective si ca ar reflecta si adevarul”
Practic te joci cu focul daca dai despre cineva referinte explicit proaste, pentru ca are o gramada de “munitie” “sa ti-o traga” de nu te vezi!!
De aceia orice cuvint conteaza…. “un entuziasm mai pronuntat l-ar avantaja” ( …lool … asta in cazul alora carora li se rupe total…) si multe altele….
Interesant este ca mie nu mi-a cerut nimeni nicio refrerinta la niciun interviu la care am fost… Nu cred ca este o practica obisnuita in Romania… oricum nu am auzit prea multi HR-isti sa ceara referinte… desi cred ca pe mine m-ar ajuta daca angajatorul ar cere referinte despre mine.
Crezi ca e o idee buna sa propun eu niste persoane care sa ofere referinte chiar daca angajatorul nu cere acest lucru ?
Un angajator onest ar trebuie sa se bucure daca ii propui citeva persoane ca referinte. Iar daca este bun psiholog poate afla multe despre tine. Lucruri care nu le ar afla nici de pe hirtie nici de la tine.
Si ce o sa faca ?
O sa inceapa sa planga ?
Se va simti vinovat ca nu i-a venit ideea sa ceara referinte ?
Sau o sa inceapa sa aiba dubii despre mine ? 🙂
asta spune totul, ca nu ti s-au cerut referinte! ele se cer in general afara, si daca doar formal, dar e bine! iar in companie cand lucrezi, la fiecare 6 luni, 3 persoane dau feedback despre tine intr-un soft consacrat… nu se munceste orb, se munceste bazat pe opinia celor cu care lucrezi, tu poti sa te crezi bun si implinit, daca nu e si parerea colegilor, sefilor…
bine ca aflu si eu cum e la noi, ca sa evit mediul 🙂
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (48)
Dupa mai multe zile de discutii mai mult pe langa subiect, imi permit sa fac un rezumat 🙂
1. Referintele
Am retinut ca afara se poarta, in Romania nu prea, desi ar trebui si e bine sa le ai. Inteleg ca la unele companii (cred ca cele mari) se poarta un sistem special de feedback periodic. Mai inteleg ca atat candidatii cat si angajatorii pot avea emotii cand vine vorba despre referinte.
2. Momentul aparitiei unui post liber intr-o companie
Am retinut ca aproape toata lumea evita sa discute despre acest subiect, ceea ce inseamna ca nimeni nu stie prea bine despre ce este vorba sau ca nu si-a pus problema in mod serios. Inteleg ca toata lumea accepta ca exista o “piata ascunsa” a joburilor, ca nu se poate face nimic pentru a o transparentiza, ca nu te poti “loga” la ea, dar ca e bine sa ai referinte.
3. Networking-ul
Am retinut ca multora le place acest cuvant, de aceea il folosesc ca atare, fara sa-l traduca in romaneste 🙂 Cred ca este cel mai popular cuvant din subiectul deschis de mine si, prin urmare, merita o atentie deosebita… desi cred ca multi nu pot explica cu cuvintele lor in ce consta activitatea de networking. Dar pot banui ca, in viziunea multora, networking inseamna sa-ti faci cont pe linkedin, sa te conectezi cu X, Y, Z… eventual sa cauti joburi (asta in caz ca stii ca pe linkedin se posteaza si joburi 🙂 ) si cam atat… :).
Ceea ce este foarte clar, este ca pentru networking ai nevoie de referinte 🙂
Oricum, intuitia imi spune ca prin networking ne apropiem cel mai mult de momentul in care apare un post liber intr-o companie, dar ca activitate, nu se cunoaste exact in ce ar trebui sa constea. Prin urmare cred ca discutia ar trebuie sa se axeze pe acest concept: “Networking-ul. Incotro?” 🙂 care este tinta lui, cum o atingem, de ce avem nevoie, ce obstacole putem intalni etc…..
Pareri, sugestii, reclamatii ?
G.B. la o intrebare de genul “Tu ai fi dispus sa faci parte dintr-un asemenea “sistem de recomandari”?” dupa ce in prealabil ti se explica “procedura”: “sa aiba acces la informatia primordiala, iar eu recunosc ca nu am acces la acest gen de informatii. In plus, acel “cineva” trebuie sa fie dispus sa imparta informatia, uneori chiar contra cost…” devii resemnat/inadaptat sau te implici emotional? :))
Implica-te emotional, GB ! 🙂
pentru asta , da-i o referinta, in prealabil :))))
sau cel putin nu ne “scoate din priza,” GB!!!
ce directie eronata au comentariile! pai valentin vrea o mana de ajutor, vrea o informatie pe care cu siguranta si altii o vor si voi toti o dati cotita prin raspunuri aiurea…dezamagitor! scrieti acasa in caietel decat sa comentati offtopic si in contradictoriu…in cel mai bun caz din ********* pe care le spuneti deducem numai relationarea si recomandarea ca instrumente de acces la piata “ascunsa”.
relationarea???
Da. “Nu se munceste orb, se munceste bazat pe opinia celor cu care lucrezi” … ai si uitat???
…in fine… discutia se duce intr-o alta directie…
Aspectul principal pe care vroiam sa-l abordam este momentul in care apare un post liber, moment despre care 99% din potentialii candidati nu au habar, dar este cel mai bun moment in care “sa te bagi in fata”… daca pot sa zic asa…
E clar ca postarea interna si/sau externa are loc mai tarziu decat momentul in care apare postul liber… in Romania cele mai multe companii nu posteaza nici macar intern posturile libere, ba mai mult, unele dintre ele posteaza pe site-uri gen bestjobs fara sa posteze intern… sau posturile sunt deja ocupate inainte sa fie postate, iar procesul de recrutare este doar mimat.
Deci problema este cum sa aflam mai repede de posturile libere… cu cine
trebuie discutat, unde gasim persoanele cheie, cum le abordam…etc.
Orice idee e binevenita…
Nu e nici pe departe adevarat ca in US 90% din joburi se ocupa prin relatii.
Am lucrat acolo foarte multi ani.
Sistemul este flexibil si open! Asta e frumusetea lui, a bate la o usa care chiar se poate inchide in nas este considerat o dovada de “persistenta” si e apreciat!
Ca in multe cazuri GB does not know what he is talking about!
relatii nu inseamna recomandari, nu e ca la noi…
ce e peste tot in lume cu exceptia romaniei e ca daca faci ceva bine se tine minte! si esti propulsat! dar trebuie sa dovedesti continuu, nu te poti culca pe lauri, asta e greu! si asta e si FRUMOS!
La noi insa te demotiveaza de la lehamitea/scarba sau depresia citita pe chipul majoritatii, pana la evidenta lipsa de rigoare, diletanta angajatorului la interviu, cascatul, siesta, privirile dusmanoase, asta frapeaza! Relatiile la noi, da, ele vor functiona intotdeauna, e traditia noastra, sa nu ne “obosim”, sa nu luptam, de ce sa “avem batai de cap” nu?
cred ca multora dintre romani le e teama sa nu para mult prea incisivi 🙂 in rest iti dau dreptate
G.B. cand candidezi, nu de alta, dar ai reale calitati de politician. Stii sa vorbesti in functie de “potentialul electorat”. 🙂 Eu, sigur te votez, avand in vedere faptul ca nu-mi place nici o “mutra” de actual activist. :))
Liz, candideaza tu! nu glumesc, ai stofa: esti incisiva, inteligenta, ai spirit justitiar, te implici, ai o curiozitate si un entuziasm debordante, totul nu-i asa?
ai tot sprijinul meu!
e frumos la malul marii? aici e canicula 🙂
nu, e tare urat, nu-mi place deloc, din nici un punct de vedere, inclusiv al furaciunilor la nivel inalt si foarte inalt … eu ador Bucurestiul, dar nu oriunde
:))
Multumesc
Sotul meu a fost “restructurat” de la o corporatie dupa 14 ani. Are calificari serioase, experienta. 54 de ani. Este pe link din .Ce-i mai trebuie?
Cred ca experienta, calificarile, recomandarile, nu ajung Poate mai trebuie ceva
Da, trebuie sa isi caute un job, daca nu e in situatia celor cativa pe care joburile ii cauta pe ei. GB
Sotul meu are 54 de ani si a lucrat 14 ani la o corporatie mare. Ce sanse are sa-si gaseasca un nou job bun; are eperienta si calificari serioase.Il cunoasteti
Despre diferenta de mentalitate SUA vs. RO
Intr-un program de internship in SUA ca sa iti gasesti job, sa te sustii, cand nimeni nu avea cum sa te recomande ca tocmai ai aterizat acolo, solutia a fost sa ma gandesc ce as putea face in contextul respectiv si sa bat la usi sa intreb daca au nevoie de AJUTOR pentru ca imi caut de lucru.
Asta rezolva 2 aspecte:
1. Te obliga sa te gandesti ce STII/POTI/VREI sa faci inainte sa bati la usi sa faci o propunere.
2. Apoi daca te-au angajat, ai atitudinea corecta: vrei sa iti faci treaba cat se poate de bine si nu astepti sa ti se spuna ce ai de facut de fiecare data.
—————–
Apoi dupa ce dovedeai ca ca AI CUVANT, esti serios in asumarea sarcinilor, urmeaza si RECOMANDARILE pentru urmatorul job sau pentru ore suplimentare.
CULMEA, si atunci cand nu am fost cel mai pregatit profesional am fost recomandat pentru ca am fost PROACTIV si RELIABLE, am fost responsabil.
In SUA era situatie de criza, un reflex normal. In RO nu am batut niciodata ca student la usa angajatorilor. Ti se baga in cap ideea ca daca nu ai experienta nu te angajeaza nimeni.
Dar nu e asa.
Doar ca instinctul de turma ne spune ca daca cunosti pe cineva, daca incerci sa dai de cineva ai putea fi angajat la stat, unde nu trebuie sa muncesti si salariul intra in cont.
Doar sunt atatia in jur carora li se intampla asta.
Poate toti suntem unde va la mijloc intre cele 2 aboradari.
Intrebarea este cand ai nevoie de un job ce varianta alegi?
Si se pare ca romanii o aleg siguranta jobului la stat, si nu se schimba aproape nimic de 20 de ani de cand sunt eu constient de mersul lucrurilor.
De unde pana unde ideea asta stupida ca joubrile libere trebuie sa apara in anunturi sau sa fie neaparat publice, sa stie toata lumea? In SUA, 90% dintre joburi se ocupa in urma recomandarilor. Iti spune ceva asta?
Cred ca e o dovada de indolenta sa stai acasa confortabil in fotoliul de la birou si sa astepti sa vina singure joburile la tine prin “alertele” de la site-urile de recrutare. Ca o consolare, sa stii ca 90% dintre cei care isi cauta joburi in Romania mi-ar pune exact aceeasi intrebare, ca si tine, daca nu le-ar fi lene sa se duca pana la tastatura sa scrie… GB
Doresc sa tastez si eu pt un nou job dar nu stiu unde.Rog un sfat.
Pai hai sa o luam usurel: unde sunt joburile? Sunt in parc? Sunt la supermarket? Sunt in copac? Vin acasa cu DHL-ul? Nu… joburile sunt la companii, la diverse institutii, la firmele de recrutare… Deci acolo trebuie sa tastezi, nu crezi? GB
🙂 cum ziceai tu odata George: e simplu, dar nu usor
pai, daca-i usor nici nu se merita, CLAR !!! 🙂 , da’ nu stie tot romanu’
George, in cele mai multe firme mari esti obligat sa postezi joburile si sa faci si interviuri. Si este vorba de postare interna SI externa, plus sa pui anuntul in anumite medii cu o anumita vizibilitate si sa il tii anumit timp.
Se auditeaza asta si se raporteaza la comitetele de RH ale Boardurilor, care nu sint Boarduri de genul “Manager Privat la Stat”.
Asa ca desi e normal sa ai tendinta sa iti minimizezi riscul de a gresi o recrutare prin a lua pe cineva cu referinte in care ai incredere (… in definitiv riskul e mare daca te bazezi pe citeva hirtii si doua, trei discutii/”interviuri”..) de multe ori se intimpla ca cel “de pe strada” sa o ia inaintea celui cu referinte.
Asa ca 90% este exagerat. Poate un 50%-60%
Daca mai pui si faptul ca cel “cu referinte” are in mod cert pretentii salariale mai mari ca cel “de pe strada”, te asigur ca 90% e ireal.
Nici eu nu cred, dar am vazut intr-un articol pe undeva. Firmele foarte mari fac asta, intr-adevar (nu toate, dar sunt destule – inclusiv aici, in Romania), insa asta nu are nicio relevanta in contextul de aici. GB
din ce stiu eu e mai mult, Mike, si asa e si normal. Nu vobim de pile si nepotism, se vorbea de recomandari.
Americanii asa avanseaza, reputatia conteaza, iar pe East Coast cel putin, asa a fost in cei 5 ani pe care i-am petrecut acolo. Dar eu sunt in my late forties, alta generatie decat tine, nu stiu cum e acum… am plecat in 2002 din US si nu lucram in industrie, ci in facultate.
In Europa insa, in ziua de azi, pare cam tot asa, adica ce se publica nu are legatura temporala cu postul, poate sa fie inainte, in timpul sau dupa obtinerea lui. Dar ai dreptate, se publica! Totusi posturile specializate sunt prea vanate ca sa se mai scoata pe taraba, se tin sub tejghea, ca si cartile din Globus pe vremurile ceausiste 🙂
Citeva ginduri:
1) ma mira ca spui ca in facultati se mergea pe referinte. Acuma multi ani am predat si eu la Alma Mater-ul meu niste cursuri la exec education, deci nu am fost direct, direct, implicat in viata facultatii, dar am observat ca ce conta cel mai si cel mai mult era cit, unde si ce ai publicat si ce research ai facut. Rezulatele palpabile nu referintele.
2) Posturi specializate…. cu cit sint mai specializate cu atit sint mai usor de definit. Problema este cind iti este greu sa definesti clar ce trebuie sa faca careva…. chestii de genul de a motiva o echipa, de a avea vizune, de a avea insight si wisdom
eu am facut in 2001 – 2003 cateva cursuri de survival skills si atunci asa se spunea ca networkingul e cheia, asa zic evreii de pe EC
nu, nu sunt usor de definit ca intra in jod o data adancimea specializarii profesionale – domeniul stiintific si apoi intra abilitatile manageriale… plus combinatia intre ele cam complicat… ei, eu cu wisdomul stau rau… sunt ca in testul acela de adictie care zice ce vrei un dolar azi sau zece maine, eu aleg SIGUR un dolar azi!!! 🙂
plus ca nu stiu sa deleg, asta mi se reproseaza mereu, e clar ca as prelua eu toata munca, imi place sa am controlul si paradoxal tocmai asa il pierd… dar mersi mult pentru cele 2 puncte de mai sus, o sa mai am nevoie de sfaturile tale!!! 🙂 si evident si de celme ale lui Liz
@Madalina,
1) Networking-ul este cheia….. you should put yourself out there…. you should know what’s going on….people should know you…. dar ca angajator mai bine cauti un “right fit” decit sa iei pe careva pe care il stii din network…. in final platesti….
2) e bine ca alegi un dolar astazi….. iti spun ca specialist in finante….si eu asa fac…. in schimb clientilor le explicam cum cresc dolareii…. nu conteaza daca inflatia creste, puterea de cumparare scade …. toate in afara controlului tau…:)))
3) re: “as prelua eu toata munca”…. when we assess people we try to understand their business interests (among other things such as clarifying their work reward values and assessing their skills… but now we are talking about the business interests) which roughly fall under three categories: a) application of expertise, b) working with people and c) control and influence.
Probabil tu faci preponderent parte din grupa a) atita timp cit cei care devin manageri sint preponderent din grupa c) (si sint, bine merci, disfunctionali).
Hope it helps,
Corect
🙂 eu insist si continui sa cred in convingerea mea. Dreptul la informatie o avem fiecare dintre noi, ce facem cu ea, depinde de fiecare. Stii tu, ca in cazul licitatiilor 😀 (stiu ca nu e tocmai in context) :))
da, din experienta mea – eu nu am obtinut vreodata un job publicat deja. In general ele se publica la un anumit moment obligatoriu, cred. Networkingul e solutia si aplicatiile spontane, spontane dar nu intamplatoare sau vagi, ci in buna cunostinta a detaliilor si nevoilor companiei respective.
In Romania insa nu stiu, aici variantele sunt aparent mult prea multe pentru imaginatia mea.
“In SUA, 90% dintre joburi se ocupa in urma recomandarilor. Iti spune ceva asta?”
Da, imi spune ca trebuie sa fac rost de recomandari.
Problema e ca X trebuie sa ma recomande pe mine pentru postul Y disponibil la compania Z… adica recomandarea trebuie sa vina intr-un anumit context. Deci, in lantul trofic al joburilor, cineva trebuie sa aiba acces la informatia primordiala, iar eu recunosc ca nu am acces la acest gen de informatii. In plus, acel “cineva” trebuie sa fie dispus sa imparta informatia, uneori chiar contra cost… Pare un fel de cerc vicios din care speram sa ies cu ajutorul catorva sugestii concrete din partea ta…
Tu ai fi dispus sa faci parte dintr-un asemenea “sistem de recomandari”?
Buna Valentin,
Nu pot sa ma exprim cum este in Romania, dar pot sa iti spun cum este in America. (re: “90% din joburi se ocupa in urma recomandarilor”)
Am impresia ca se amesteca aici “recomandarile” si “referintele”.
In 20+ de ani nu am auzit in America de “recommendations” (nici nu exista termenul!!). Exista, normal, termenul de “references” (referinte ar fi in Romaneste).
Deci nu te duci la un post bita si ai niste recomandari si te angajeaza careva!
Te duci la un post, care de cele mai multe ori a fost postat, intern si/sau extern, si ti se cer citeva referinte, dupa CV si citeva interviuri.
E normal sa se incerce sa se valideze ce este scris pe resume/CV si cel mai fezabil este cu aceste referinte.
Cred ca despre aceste “referinte”/”references” aka “recomandari” este vorba. Bineinteles, este important cine iti da referinte, ce fel de referinte iti da, ce aspecte subliniaza, etc. etc.
asa este de dorit si in Romania, acum, depinde de doritori. Cat despre “referinte” se presupune ca ar fi si obiective si ca ar reflecta si adevarul.
Exista un cadru intreg de proceduri si metode de a da referinte.
De exemplu este obligatoriu sa dai referinte cuiva care a lucrat la firma ta.
Iar fostul angajat poate oricind ataca si da in judecata firma daca afla ca i s-au dat referinte explicit “proaste”.
Din aceasta cauza exista un set intreg de politici, proceduri si cutume in jurul acestor referinte.
De exemplu se evalueaza daca seful direct (ceea ce e mai degraba OK) sau RH dau referinte (care e mai putin OK).
Dupa aceia se analizeaze ce si cum se spune in referinte (se prefera chestii telefonice cu note de convorbire, caci altcumva oricine poate scrie ceva…).
E una cind spun ca o persoana a fost OK si si-a facut treaba si alta este cind spun ca imi pare chiar foarte rau ca nu am putut sa o tin si ca e o chestie de progresul persoanei versus bugetul meu. Intelegi….
@Anonymous
Re: “Cat despre “referinte” se presupune ca ar fi si obiective si ca ar reflecta si adevarul”
Practic te joci cu focul daca dai despre cineva referinte explicit proaste, pentru ca are o gramada de “munitie” “sa ti-o traga” de nu te vezi!!
De aceia orice cuvint conteaza…. “un entuziasm mai pronuntat l-ar avantaja” ( …lool … asta in cazul alora carora li se rupe total…) si multe altele….
da se presupune 🙂
Salut Mike,
Interesant este ca mie nu mi-a cerut nimeni nicio refrerinta la niciun interviu la care am fost… Nu cred ca este o practica obisnuita in Romania… oricum nu am auzit prea multi HR-isti sa ceara referinte… desi cred ca pe mine m-ar ajuta daca angajatorul ar cere referinte despre mine.
Crezi ca e o idee buna sa propun eu niste persoane care sa ofere referinte chiar daca angajatorul nu cere acest lucru ?
Un angajator onest ar trebuie sa se bucure daca ii propui citeva persoane ca referinte. Iar daca este bun psiholog poate afla multe despre tine. Lucruri care nu le ar afla nici de pe hirtie nici de la tine.
Valentin, nici nu o sa-ti ceara, iar eventuale propuneri de acest fel din partea ta l-ar putea face pe angajator sa se implice emotional 🙂
Si ce o sa faca ?
O sa inceapa sa planga ?
Se va simti vinovat ca nu i-a venit ideea sa ceara referinte ?
Sau o sa inceapa sa aiba dubii despre mine ? 🙂
nimic din ceea ce crezi tu, iti garantez :)))
dar sigur, iti garantez, se va implica emotional 🙂 si va ajunge sa aiba dubii despre tine … asta daca-l ajuta scufita 🙂
asta spune totul, ca nu ti s-au cerut referinte! ele se cer in general afara, si daca doar formal, dar e bine! iar in companie cand lucrezi, la fiecare 6 luni, 3 persoane dau feedback despre tine intr-un soft consacrat… nu se munceste orb, se munceste bazat pe opinia celor cu care lucrezi, tu poti sa te crezi bun si implinit, daca nu e si parerea colegilor, sefilor…
bine ca aflu si eu cum e la noi, ca sa evit mediul 🙂