Azi mi-a povestit cineva ca a avut candidati la interviu, pentru nu stiu ce post. Astepta, in mod special, o candidata cu un CV trasnet, care se potrivea perfect cu jobul lui. Din biroul in care era, cu o usa de sticla, se vedeau si holul si scara, pana aproape de jumatatea etajului. A vazut-o venind, mai intai capul, apoi din ce in ce mai mult din ea, pe masura ce urca scarile. Insa ceva s-a intamplat, silueta nu se marea in ritmul si in proportia in care instinctul ii spunea ca ar trebui sa se intample. Si, intr-adevar, la un moment dat a putut sa o vada cu totul pe scara, cum urca. “Parca ar fi fost cineva in picioarele goale si pe toata scara ar fi fost zeci de sticle de bere sparte, si ea se ferea de fiecare ciob. Avea niste cizmulite, nu avea tocuri, ca sa te gandesti ca era foarte atenta pe unde calca, spre a nu-si rupe gatul chiar inainte de interviu. Nu avea nicio logica ce vedeam. Apoi, in clipa urmatoare, mi-am spus ca un astfel de om nu poate lucra cu mine, indiferent ce ar scrie in CV-ul lui. Oricum, nu pe postul acela…” Si nu a angajat-o, decizia fusese deja luata, indiferent ce ar fi vorbit la interviu. Au avut o conversatie formala, de politete, ca sa nu se simta femeia prost ca o expediaza prea repede. Sigur, ea nu va sti niciodata de ce nu a primit postul, desi CV-ul era beton iar ea a dat raspunsuri foarte bune la toate intrebarile omului.
Asta mi-a adus aminte de o intamplare de acum opt sau noua ani, pe care o vad mereu in fata ochilor, ca si cand s-ar fi intamplat dimineata. Un alt prieten al meu era foarte incantat ca isi gasise candidatul ideal, tocmai il angajase. CV beton, interviurile super OK, s-au inteles si la bani, tot. Era sigur ca il va promova in scurt timp si ca va ajunge departe, oricum. La scurt timp dupa aceea, valurile vietii ne-au adus in acelasi loc si in aceeasi camera pe toti. El si cu noul lui angajat faceau o prezentare unor clienti importanti, o prezentare din acelea scortoase, protocolare, in jurul unei mese mari, rotunde. Eram si eu acolo, nu conteaza de ce. Se termina prezentarea dupa vreo doua ceasuri, se ridica toti oamenii, clientii importanti cu mine preocupate, toata lumea isi strange hartiile si ce mai aveau. Ma asteptam sa spuna niste politeturi de incheiere, cum se face, insa vad ca raman in picioare si asteapta, aproape toti cu privirile in acelasi loc. Acolo era noul angajat al prietenului meu. Acesta ia prima hartie si o asaza frumos in fata lui, cu muchia perfect paralela cu marginea mesei. Apoi ia si a doua hartie, o asaza peste prima, dupa care o aliniaza si pe aceasta la perfectie. Dupa care ia pixul din stanga, unde era in diagonala, si il asaza in dreapta, da, ati ghicit, perfect paralel cu cealalta margine a celor doua coli. Dupa care, nemultumit de rezultat, il muta ceva mai sus, insa tot paralel cu marginea in cauza, si exact la aceeasi distanta. Apoi vine randul la aliniere altor hartii, mai apare un pix de sub una dintre ele… Si apoi nasturii! Isi pune un pulover cafeniu cu nasturi in fata, pana sus, parca il vad si acum. Incepe de jos cu incheiatul nasturilor. Il rezolva pe primul, netezeste niste cute imaginare, sta putin, dupa care trece la al doilea. Cu filmul in fata, estimez ca i-a luat aproximativ cinci secunde incheiatul fiecaruia. Probabil ca toate privirile atintite asupra nasturilor lui il faceau sa fie si mai responsabil in acest demers…
Cand am iesit, in sfarsit, l-am tras deoparte pe prietenul meu si i-am spus la ureche: “Dorule, am niste dubii, te vad foarte entuziasmat, dar eu nu cred ca va ajunge prea departe noul tau angajat, nu cred ca il vei promova atat de repede pe cat crezi, daca nu cumva il vei trimite chiar acasa intr-o zi.” Sigur, mi-a spus ca exagerez, ca asa suntem noi, cei de la recrutare, ca ne legam de toate chichitele ca sa ne justificam banii, lucruri din acestea, cum se zice…
Acum cateva zile am aflat ca ma inselasem, cel putin in parte. Omul e tot acolo, doar ca nu a fost facut director. Nici macar pe alt post nu a ajuns, e pe cel pe care a si fost angajat atunci, si cu aproape acelasi salariu dupa opt sau noua ani.
Nu cred ca-si mai aduce aminte prietenul meu de vechea noastra discutie. Iar de nasturi nici atat, nu e in natura lui sa se uite la maruntisuri din acestea…
(poza lui scottchurch si a lui Aiae de pe www.deviantart.com)
Comentarii (19)
Stimate domnule Butunoiu,
Incep prin a va asigura de respectul meu, in caz ca asta nu reiese din restul comentariului.
Problema cu angajatul e mai simpla decat pare, dar nu ma mir ca nu ati gasit-o; cele 1-2 articole despre copilarie arata concluzii valoroase insa, posibil, evocate sporadic si tinute departe de viata profesionala. Cu tot respectul, insa, nu despre dv. doresc sa vorbesc, ci despre mine…pardon, angajatul in cauza.
Inainte sistemul promova exclusiv slugi…acelea erau vremuri BUNE. Acum promoveaza doar calai. La oamenii valorosi subconstientul lucreaza foarte bine, chiar si cand restul e adormit sau timorat; si atunci poate ca respectivul a anticipat toata intelegerea si a evitat sa o semneze. Veti fi surprins de potentialul acestor oameni, care nu vor sa fie sefi AICI si ACUM, dar pot ajuta firma in multe alte feluri daca ii puneti in valoare: ca buni membri de echipa (isi mai poate da cineva seama de beneficiile echipei astazi?), ca vizionari, ca oameni loiali (din nou, mai stim sa apreciem asta in conditiile unui mediu cleptoman?), dar mai ales va poate purta pe umerii lui in viitor. Va poate concepe singur un pod; dati-i ce are nevoie orice om sa primeasca (respect, bani si incredere) si vi-l si construieste! Si, fi-v-ar a naibii de obsesie pentru sefie, ar putea fi si un sef mai bun decat sadicii si violatorii pe care ii promovati de obicei.
Insa, mare atentie, nu o poate face singur! A calculat bine – orice ar incerca de acum incolo se va pierde, caci hienele tot isi vor da seama ca nu esti de-al lor si te vor sfasia la un moment dat, si atunci s-a acoperit cu un cocon ca sa nu sufere prea tare (stie ca oricum va suferi) si sa se poata ridica daca vreodata e nevoie de oameni ca el. Iar ce nu a facut singur ca sa ramana mic au completat ceilalti prin sistemul pe care l-ati vazut aplicat, macar de catre altii – nu ii dai omului treaba dar il consideri lenes de fata cu toata lumea, ii furi idei stralucite in timp ce pe el il pedepsesti tot mai tare, ii creezi atmosfera negative fata de toate posibilele contacte profesionale (si unele personale), ii opresti orice evolutie profesionala, ii acorzi minim de sprijin si ii dai un minim de indicatii ca sa te asiguri ca greseste, ii ceri o reactie opusa decat restului grupului si esti “exasperate” ca nu o are s.a. Deci,din nou, nu singur! In tarile bogate, oameni ca el sunt normalitatea; in semidictaturi provinciale ca Romania, cineva ca el e un ciudat. Asa ca daca il vedeti ridicandu-se chiar si putin, facand chiar si gesturi mici de bunavointa, grabiti-va sa ii dati ce vrea cu adevarat, ca manipulari a vazut destule; iar daca a inteles ca situatia lui e fara iesire grabutu-va si mai tare, caci de fapt nu stiti ce prioritati are. Iar daca nu poate e cu atat mai urgent. Ii veti reda demnitatea si va veti ajuta firma in moduri inimaginabile. Daca nu va grabiti s-ar putea sa il vedeti punandu-si in aplicare razbunarea. I-o fi ajuns, saracul, cata umilinta a trait.
In ultimii 10-15 ani a aparut in Romania un mic grup de indivizi care pretind ca gandesc pozitiv (desi practica ii cam contrazice), si aici va incadrez si pe dvs. Exista doua variante cu privire la acestia:
a. sunt baieti buni, dar nu au scule. In situatia asta, un astfel de caz este ocazia de aur de a isi arata calitatea. Consensul si mandria acumulate in cazuri precum cel descris sunt atat de mari, incrancenarea de a ii pedepsi pe cei descrisi e atat de neagra, incat toata Romania pare o pacla groasa. Nimic nu ar fi mai convingator cu privire la intentiile reale ale acestui grup decat sa sparga rutina, fara noi negocieri, fara plescaituri plictisite, fara replici marlanesti de final de genul “dar vezi ca tot eu am avut dreptate?” Lucrul corect, atat, fara alte conditii, pentru cineva din afara grupului. Din ce am vazut, cei din grupul asta sunt printre primii care cad la orice rearanjare, pentru ca au fete mai clare de suspecti decat altii: toti l-au urat visceral pe Oprea dar nu au avut mari probleme cu Atanasiu, il iau la misto pe Ghise dar il lasa in pace pe Cancescu etc. Asadar, respectivii ar avea un mare interes sa il scoata in sfarsit bine pe amaratul principal, stiind ca daca el cade ei vor fi urmatorii amarati principali. Iar daca asta nu se intampla inseamna ca…
b. varianta mai probabila e ca acestia sunt doar scula, speraclul cu care sparg dulapurile naivilor care au avut incredere in ei. Faptul ca au aceleasi valori, aceleasi mijloace de actiune, aceeasi viziune si aceleasi criterii pentru evaluarea oamenilor si imprejurarilor, aceleasi forme de exprimare, aceleasi simpatii sau antipatii, aceeasi lipsa de sensibilitate si adaptare ca ceilalti arata clar lucrul asta. Ca sa demonstrati a doua ipoteza nu trebuie vreun efort in plus. Ce faceti acum e bine. Daca arata ca o capra, behaie ca o capra, mananca ce mananca capra, da lapte ca o capra si are miros si gust de capra, atunci e capra!
Asta nu se poate rezolva decat la nivel politic, nu te astepta ca firmele (oamenii care le au in mana, de fapt) sa devina dintr-o data altceva decat este natura lor sa fie. Asa ca indreapta-ti atentia si energia catre un partid, mai degraba. GB
Buna,
Rareori mi-a fost dat sa citesc ceva atat de lipsit de subiectiv referitor la recrutare.
Explica, te rog, ce inseamna “lipsit de subiectiv”. Merci.
Ioane, esti un fericit.
O legenda veche, probabil inca valabila…
IBM had some really odd interview tests for its candidates. For instance, one of the tests was that the candidate was observed very carefully when taken to lunch. If the candidate either salted or peppered their meal before first taking a taste of it, it didn’t matter how well the candidate did in the rest of the interview. They would not get the job.
De data acesta George pare mai open minded in interpretarea unui candidat. Dar nu de aceea postez acum ci pentru a sublinia un aspect interesant: daca ai rabdare sa-i parcurgi cu atentie postarile, ai sa observi nenumarate contradictii la GB. Acum ceva timp ne ameninta cu povestea unui mare succes in recrutare, cand a identificat/plasat candidatul ideal fara sa-l vada, doar aplicand metode proprii in selectia de CVuri.
Pai ce te faceai draga George daca acel candidat nu urca scarile cum trebuie sau isi aranja pixul 5 minute? Astea nu le poti “ghici” din CV. Chimia candidat-recrutor -angajator nu o poti identifica dintr-un CV.
Reiterez concluziile personale: procesul de recrutare nu trebuie sa se rezume la 1-2 aspecte (nu ma refer la conditiile eliminatorii gen experienta, calificare, greseli gramaticale-nu de tehnoredactare) altfel risti sa pierzi candidatul ideal sau sa recomanzi gresit.
Ce nu ai inteles tu este faptul ca el recruteaza si in somn ! Este un fel de Arsenie Boca !
Daca dau un search pe youtube, cautand George Butunoiu, iti si fac profilul.
George, brusc mi-am amintit de articolul asta http://www.georgebutunoiu.ro/blog/index.php/2015/04/22/codul-de-tinuta-la-interviu/
Cu siguranta, candidatul perfect va fi imbracat in orice vrei tu, exceptand costumul, avand ca piesa de rezistenta, un papion asortat cu niste sandale.
🙂 🙂 🙂
Acum, e foarte adevarat, conteaza si modul de aranjare al papionului. Trebuie nitel analizat. 🙂
Si, mai ales, conteaza cine analizeaza. De fapt, asta-i cel mai important. 🙂
Bravo Liz ! Si eu l-am vazut la Atheneu pe acest individ, ma intreb daca persoana de langa el a mirosit ceva … :)) Asa se intampla cand taranul de Galati vine in Capitala ! Si Spun ‘taran’ pentru ca intr-un articol mai vechi a recunoscut acest aspect !
Nimic nu este complet fara ‘basca’ de pescar care se asezoneaza cu papion , pantaloni cu bretele si renumitele sandale de ‘Hunter’ ! Sa nu mai vorbim de costumele/camasile cu un numar mai mare! Vorba celui de sus, mare Taran esti si mandru !
Si inca ceva important !! Este frate cu manelistul Nicolae Guta, el si cu Guta au acelasi accesoriu indiferent de tinuta ! Gentuta fermecata de poponete 😉
@GB
Precum, cum e si normal, imaginile din articol au legatura cu subiectul central al articolului care este recrutarea, angajarea si promovarea.
Cititorii am beneficia de o precizare la fiecare poze: doamna/domnisoara, precum si tinarul domn, se descheie sau se incheie la nasturi?? :)))
:))) data viitoare voi astepta sa ma trezesc complet inainte de a posta ceva!
La asta nu m-am gandit, intr-adevar! Se vede ca esti analist… 🙂 GB
:))) …am gasit algoritmul angajarii la Romani: tinar/a + debutonat = angajat :))