Eu student în primii ani de facultate, el unul dintre marii doctori ai timpului, endocrinolog, șef de catedră la facultate. Locuia singur într-o vilă imensă, pe la Kiselev. George, am fost căsătorit de două ori, dar a ieșit prost de fiecare dată. A fost vina mea, știu bine, eu am fost tot timpul stângaci cu femeile, ajungeau chiar să se simtă stingherite cu mine în lume, chiar și după ce am devenit cunoscut. Nu am mai avut curajul să mă căsătoresc din nou, și nici nu pot spune că am mai avut vreo relație cât de cât serioasă în ultimii douăzeci de ani, de la ultima căsătorie. Uite, vezi casa asta? Aș da-o într-o clipă doar să mai pot avea o femeie lângă mine. Zic de casă doar pentru că asta am, și biblioteca pe care o știi, altceva nu mai am. Dar dacă aș avea, aș da și acel altceva, orice. Dar nu cred că voi mai avea vreodată o femeie. La facultate nu pot să-mi permit să încerc vreo relație cu cineva, desigur. La spital la fel, nici cu vreo pacientă, doctoriță sau asistentă, nu pot. Iar altundeva nu mă duc, unde să merg eu să găsesc o femeie?
Cuvintele acestea au fost unul dintre cele câteva mari șocuri ontologice pentru mine. Crezusem până atunci că știu cam tot ce e fundamental pe respectiva temă. Pe Freud îl citisem deja din scoarță în scoarță, literatură și alte cărți cât cuprinde. Că oricum nu aveam nimic altceva de făcut pe vremea aceea, și nici la vreo petrecere nu mergeam, nu mă invita nimeni, spuneau că le stric seara. Material de studiu aveam din belșug, de la introspecția și contemplarea propriilor instincte și fantezii, continuând cu analiza excesiv de critică a celor din jur și multe altele. Dar cele câteva vorbe ale Doctorului G. m-au făcut să pun lucrurile la locul și la adâncimea lor. Și așa au rămas de atunci, tot ce a urmat nu a făcut decât să confirme flashul revelatoriu de atunci.
Tot atunci, pe vremea comuniștilor, am cunoscut și am devenit apropiatul unuia dintre cei mai sofisticați oameni. Stătea jumătate de an în România, iar cealaltă jumătate în străinătate, cea mai mare parte în America. Preda patru luni pe an matematica la Universitatea din New York, și pe de altă parte avea concerte în toată lumea în cele 6 luni departe de comunism. Trăia într-o casă și mai mare și mai somptuoasă decât cea a Doctorului G, cum nici în filme nu-mi aduc aminte să fi văzut prea multe. Aveți mai multe decât orice om pe care îl cunosc. Ce v-ați dori mai departe? George, un singur lucru mai vreau, în rest nimic, absolut nimic. Chiar că le-am avut pe toate, după cum spui, și le am în continuare. Mai vreau doar o femeie frumoasă, care să stea cu mine și care să meargă cu mine, pe unde mă duc eu. Cum, doar asta? Doar, spui? Ți se pare un lucru ușor, nu-i așa? Dar te înțeleg foarte bine, desigur! Da, doar asta, într-adevăr. Nu mai am nevoie de nimic altceva. Dar pentru mine nu mai este ușor. Și cum, nu mai aveți alte dorințe, de pildă să ajungeți și mai departe cu muzica, să ajungeți în sferele ei și mai înalte, cu adevărat sublime? Nu, George, defel. Dar îți înțeleg naivitatea, și chiar m-ar fi întristat să spui altceva. Nu, George, pentru noi, muzicienii, s-a cam terminat cu sublimul muzicii. Noi percepem cu totul altfel muzica, dintr-o perspectivă exclusiv tehnică, nu mai e nimic încântător și inefabil când o ascultăm, fie ea deja cunoscută sau ceva nou. Dimpotrivă, adesea e obositoare și plictisitoare. Și nu, nu cred că voi mai găsi vreodată vreo revelație spirituală în ceva, oricare ar fi acela sau aceea. De ani buni nu mai citesc aproape nimic, evit cât pot să merg încoace și încolo. Da, doar asta mai vreau acum, și voi vrea până la moartea care se apropie, o femeie frumoasă.
Buna mea prietenă a avut și are mare succes în carieră, însă căsătoria urâtă din ultimul an de facultate a lăsat traume adânci. Toate celelalte câteva (puține) relații din ultimii douăzeci de ani au fost la fel de lamentabile. George, vreau un bărbat. Un bărbat care să mi-o tragă, să mă iubească, să stea cu mine, să vină la concertele mele și apoi să mi-o tragă chiar acolo, în cabină, după concert, sau chiar la pauză, să ne plimbăm de mână, să-i gătesc și el să mi-o tragă în timp ce învârt în tigaie. Dar tu nu știi să gătești! Nu știu, și ce dacă? Pentru asta o să învăț orice, stau și în cap dacă trebuie, doar să-l găsesc, să mai iubească, măcar puțin, și să mi-o tragă…
Prieten bun, mă doare când îl văd cum suferă de sindromul neurotic search for love, dar nu am cum să-l ajut. A vândut firma cu paișpe milioane de dolari. Acum, după douăzeci de ani, mai are șase, trei în cont și trei în ceva imobile. Opt milioane s-au dus pe searchul disperat for love. Acum fiind exact în același loc ca acum douăzeci de ani, doar cu respectivele milioane mai puțin. Nu a mai lucrat, nu a mai făcut nicio afacere și nimic altceva în toți acești ani. Ddar absolut nimic. Doar a căutat femeia care să-l iubească.
Altă prietenă, și mai bogată, niciun top cu milionari nu o ratează. Primul soț, dezastru. Al doilea soț, lamentabil. A crezut că a găsit bărbatul la care a visat după mai bine de douăzeci de ani de la ultimul dezastru. Nu a fost să fie, s-a terminat iarăși prost. Nu prost, ci urât rău. Și repede. Nu a mai ieșit în lume aproape un an, a închis câteva businessuri, mă temeam că le va închide pe toate. M-a întrebat cum ar putea să-și cumpere un bărbat sau doi, dacă există niște contracte în care fiecare să se angajeze că face aia și aia, se fac plățile, se urmărește derularea contractului etc. Așa crede că ar rezolva măcar o jumătate de problemă, cât să-i permită, măcar, să se concentreze pe businessuri și pe cealaltă jumătate de problemă. I-am zis că o să vorbesc cu un prieten, un avocat faimos, dar că am dubii că se poate merge cu un astfel de contract în instanță, în caz că. Și fără să ajungă în ziua următoare la toate buletinele de știri.
Bătrânul meu prieten, tot un mare doctor și el, a murit în brațele mele, probabil tot cu gândul la femeia pe care nu a mai avut-o în ultimii douăzeci de ani de viață. Pe vremuri, faima pentru frumusețea lui bărbătească și pentru mintea briliantă ajunsese la fel de mare ca aceea de doctor. Așa că veneau paciente sănătoase tun la el doar ca să facă sex în cabinet. Și-a pus de multe ori problema, la modul foarte serios, dacă ar trebui să-l îngrijoreze faptul că acesta era lucrul care îi plăcea cel mai mult în viață, până la punctul de a nu-și mai dori mare lucru altceva, în afară de banalele confort, mâncare bună și viață fără alte griji. Că de sănătate știa bine să-și poarte singur de grijă, desigur. A dezbătut subiectul și cu alți doctori colegi și prieteni, care i-au reconfirmat ceea ce bănuia și el, de fapt. Mai mult, timp de câțiva ani au făcut un fel de studiu empiric cu colegi de la Institutul Oncologic, care întrebau bolnavii în stadiile terminale care sunt, acum, cele mai mari regrete din viața lor. Surprinzător pentru mulți, dar nu și pentru ei, majoritatea răspunsurilor erau legate de sex, de oportunitățile de sex ratate, în special. Și pentru bărbați și pentru femei deopotrivă.
Ajunsese să fie cunoscută de tot spitalul, ba chiar și de către unii bucureșteni din cartier. Îi spuneau nebuna. Era profesoară, între două vârste, internată la dermatologie la Colentina. Nu mai făcuse sex de ceva ani, din cauza bolii. Nu s-a dus la doctor la timp, și acum complicațiile erau mari, aproape de netrecut. Noaptea ieșea din salon și mergea pe la portari, la fochiști și pe la cine mai găsea, și îi ruga să facă sex cu ea, oricum ar fi vrut ei, numai să facă. Toți fugeau de ea, închideau ușile cu cheia ca să nu vină, se anunțau unul pe altul. Au pus-o într-un salon separat, singură, pentru că plângea noaptea, gemea și uneori urla în somn. Prietenul meu, unul dintre doctorii care o îngrijeau, știa că nu de la durere, așa cum spunea ea. S-au tot gândit dacă să o trimită la psihiatrie, ceea ce ar fi terminat-o cu totul, probabil. Din punct de vedere tehnic, medical, nu era cazul, nu era nebună, însă după câteva luni tot a ajuns acolo, nu a mai existat o altă soluție pentru ea.
Prietena mea, directoare de HR la o multinațională cu mii de angajați, a avut tot timpul de rezolvat cazuri de relații neconforme între angajați și angajate, care să necesite o intervenție sau alta din partea ei. În ultimii ani, însă, au venit directive mai stricte de la head office în această direcție, așa că a trebuit să-și ridice semnificativ vigilența. Pe șeful acela de departament îl știa până atunci doar din vedere, se amuza de cămășile lui încheiate tot timpul și la ultimul nasture, vesta de lână cu carouri peste cămașă și cravată până primăvara târziu. Era conștiincios, ieșise bine tot timpul la evaluările anuale, nu a avut niciodată nici cea mai mică plângere. Unii râdeau de el fiindcă era slăbănog, timid și cam caraghios, însă toți îl considerau un băiat bun. Într-o zi a venit o colegă la prietena mea, directoarea de HR, și l-a reclamat că a încercat să-i facă niște avansuri. Nu cu mâna, cu cotul, cu ochiul sau cu altceva, ci i-a spus ceva ce suna ca o invitație în oraș. Ceea ce i-a produs o traumă emoțională, desigur, care traumă i-a afectat eficiența în muncă, și cine știe ce alte consecințe s-ar mai putea înlănțui dacă nu se îndepărtează urgent pericolul. Conform noilor regulamente, buna mea prietenă a trebuit să declanșeze o anketă, din care a reieșit că au mai fost cel puțin două alte colege agresate într-un mod similar. Mai departe, noile proceduri au obligat-o pe buna mea prietenă să-i ceară un angajament scris că nu va mai face așa ceva în viața lui cât va mai fi angajat la acea firmă, la următoarea agresiune urmând a fi dat instantaneu afară, fără niciun preaviz. Am luat la cunoștință, dată, semnătură. A doua zi curtezanul cu cămașa înkeiată până la ultimul nasture nu a mai venit la multinațională și a trimis demisia pe e-mail. După trei săptămâni a murit. După alte trei săptămâni prietena mea și-a dat și ea demisia de la multinațională.
Comentarii (23)
Frustratii de langa noi…
În toate poveștile lipsește maturitatea emoțională a celor implicați. Nu cred ca un bordel legalizat i-ar ajuta…. doar ar ascunde sub preș lipsurile și s-ar amăgi ca își satisfac niște nevoi aparente.
Totul tine de oameni, atat la multinationale cat si in alte societati.
Tipa de l-a reclamat pe baiatul bun (aparent, totusi se pare ca era doar o perceptie externa) nu l-a reclamat ca lucra la multinationala, probabil ca doar nu a ajuns sa fie un subiect al articolului. Am lucrat in multinationala cat si in firme mai mici cu capital RO, fiecare vine cu bune si cu rele.
Referitor la articol, nu cred ca legalizarea prostitutiei va rezolva in totalitate tipul de problema la care se refera articolul. Sunt pentru legalizarea prositutiei dar din alte motive si cred ca ar fi benefica. Cazurile mentionate in articol tin de oameni cu un intelect superior, ce gandesc prea mult si isi traiesc iadul pe pamant.
Si toate aceste tragedii doar pentru ca oamenii nu vor sa plateasca legal pentru sex.
Unde plătești legal pentru sex în România?
interesant, din text inteleg ca ai foarte multi prieteni obsedati sexual…
Doar cu atat te ai ales din povestile astea de viata? Trist, pentru tine…
Imi place fraza “Dar îți înțeleg naivitatea, și chiar m-ar fi întristat să spui altceva.”
Am scris si eu ceva asemanator pentru un client (discutia este publica asa ca pot sa o reproduc aici)
Client: Os desfiles agora é fraquinho final da década de 80 entrando na década de 90 ate 2000 os desfiles eram pura sensualidade a mulher era a artista a protagonista da festa enfeitando a avenida com o seu samba e beleza as transmissões buscavam essa interação criando varias musas e claro blindando o publico masculino, o Brasil hoje vive uma onda de conservadorismo puritanismo onde veem a mulher não pela sua beleza ou pela sua arte tudo no que diz respeito a expressão da mulher é profano é feio a nudez é castigada ate os seios que sempre foram o símbolo da liberdade da mulher era uma parte artística no visual dos desfiles nos desfiles hoje são censurados não é proibido mas se tornaram raro e a TV que mostra o espetáculo e que junto com o teatro são as colunas da arte hoje criou a censura onde ela própria censura para os olhos de quem vê o que deve ser arte.
Raspuns:Censura no Brasil? Nos EUA, fecharam o Victoria’s Secret Show (que foi copiado do Brasil com modelos e asas brasileiras). Se você acha que o Brasil é censurado, não saia do Brasil porque eles vão quebrar seu coração com decisões realmente estranhas
A censura está em todas as empresas de compartilhamento de vídeo; eles encerram os vídeos por quase nada.
Sa ii scriu si ce se intampla pe la noi prin multinationale?
Se intampla ca este mult mai eficient sa faci totul praf intre oameni pentru ca firma sa produca mai multi bani.
Relatiile de la locul de munca sunt contraproductive.
Religia a introdus tone de norme ciudate din aceleasi motive (not stam un pic mai bine, dar uitativa in tarile musulmane ce fac)
Nu va asteptati ca firma, religia sau societatea sa faca ceva bun pentru viata voastra, sunt alte KPI-uri pe care trebui sa le decodificati.
Trebui sa construiti singuri folosind retete unice – aici nu merge sa platiti un student sa va faca texa de doctorat – plagiatul nu duce nicaieri!
“Nu poti sa faci orice dar esti responsabil de rezultat” scriau existentialiștii undeva
Success!
continuare discutiei cu clientii pe filmul Youtube de aici
https://youtu.be/LdDk_LNfKS0
TLDR … too long didn’t read
Ar fi bine sa spui, George, de ce ar merita pentru cineva sa citeasca ce ai scris.
Mai cauta prietena barbati de cumparat? Ii pot pune cricul de doua ori pe saptamana, ii fac o omleta, ii tund gazonul, ii fac un ceai, diverse.
Interesantă povestea! De luat atenție!
oare sunt perversi sau oameni care au sacrificat totul pt a realiza ceva frumos (sau asa parea la inceput)?
oare cand destul e de ajuns?
oare cand incepe si se termina viata?
Citisem undeva, cica din niste statistice facute de nu-stiu-cine, ca cele mai mari regrete sunt legate de prea multa munca in detrimentul calatoriilor prin lume. Povestile din acest articol sunt despre oameni de anvergura profesionala care nu au succes pe plan personal, sa inteleg ca nici copii nu aveau totusi, nu ajunsesera in punctul acela? Deci familie yok…Si totusi, sunt multi oameni de cariera, singurei, ce nu au neaparat astfel de regrete si de dureri? Ca pana la urma, tine si de personalitatea fiecaruia cum isi face un drum prin viata si cum gestioneaza singuratatea ca si compromis, “obtinuta” in ciuda succesului. Ca succesul nu e totuna cu fericirea, cred ca toti stim/banuim. Ma intreb oare din ce familii proveneau acei oameni, cu ce exemple/modele parintesti au crescut ei, ca din ce am vazut eu pana acum la ale mele cunostinte, toti preiau in viata lor elemente din viata parintilor, incepand cu scoala si pana la cariere si relatii personale
Curtezanul cu camasa incheiata pana la gat s-a sinucis?
Da…
Poti sa refuzi o “cafea” fara sa stie toata multinationala ce odios e colegul tau si ce fata de casa esti tu…..
Si ciudatele alea care s-au ofensat ca au fost invitate la o cafea sunt multumite acum?
Da, așa par, foarte mulțumite…
Sunt curioasă care sunt acele multinaționale unde ești acuzat de hărțuire pentru simplul fapt că ai invitat o colegă la cafea. Eu am văzut bărbat beat turtă la o petrecere care punea mâna pe fundul colegelor fără nicio jenă și nu l-a reclamat nimeni. Cu ăștia ce facem? Înțeleg că e un alt subiect, probabil nu la fel de interesant și surprinzător.
Aproape toate multinaționalele în ziua de astăzi. În special cele din UK și USA, dar și altele vin tare din urmă.
Super poveste…..
Da, interesant!
Interesant !