Manager la trainingul de pictura
Consumul de produse culturale e in crestere, bugetele la fel, chiar daca multi spun (si chiar cred) altceva. De pilda, numarul studentilor de la facultatile de arte a crescut de mai mult de o suta de ori de cand a putut sa inceapa sa creasca. Bucurestiul si alte orase sunt pline de evenimente culturale, chiar daca multi spun (si chiar cred) altceva.
Specialistii in marketing stiu asta, se si asteptau sa se intample astfel, si isi fac treaba lor de specialisti in marketing, adesea cu cinismul de rigoare, ce face parte din definitia meseriei. Sigur, sunt cu ochii pe protipendada economica si pe cei instariti, in general, pentru ca acestia incearca primii noile produse. Unii din curiozitate, cei mai multi din obligatie.
Cativa prind gustul si sar gardul, restul se uita printre scanduri si raman toata viata la jazz si la arta fotografica, punctele de trecere a frontierei aproape obligatorii, cu multumirea ca si-au facut datoria de buni cetateni. Urmatoarea oprire e cinematografia, evident, dupa care vine teatrul. La teatru poti sa rezi in gura mare (e chiar indicat, ca sa se vada ca te-ai prins), poti sa comentezi cu partenera, si chiar sa o iei de umar, insa la Opera si la Atheneu e mai greu, trebuie sa stai teapan doua ceasuri pe scaun si sa te uiti numai in fata. Se accepta inchiderea ochilor, putandu-se crede ca e din cauza transei.
La artele plastice inca nu s-a ajuns, nu e rentabil deocamdata. Daca la Atheneu sunt destul de multi care te pot vedea (800, respectiv 900 la Opera, 1,000 la Sala Radio, iar daca te duci la Festivalul Enescu, la Sala Palatului, sunt 4,000), intr-o galerie de arta daca sunt trei, patru, si ar putea sa nu te observe nici ei, tot cu ochii pe pereti.
Poezia si filosofia chiar nu intra in discutie, si nici vreun viitor cat de cat nu le vad pe timpul vietii mele. Poti sa iti iei un tratat de epistemologie cu tine cat stai la piscina sau la restaurant, pana sa vina mancarea, insa astea au scrisul mic, trecatorii trebuie sa se aplece ca sa vada ce citesti.
Daca nu prea ai trecut pe la biblioteca atunci cand a fost vremea, acum poti plati ca sa vina biblioteca la tine. Cred ca cei de la Erudio au deschis drumul, pe vremuri, si au facut o treaba foarte buna. Acum sunt multe traininguri in cultura si numarul corporatistilor si managerilor pe care ii vezi acolo e in crestere continua. E cu semnificatie sa vezi oameni in fata carora tremura sute si mii de angajati cum stau cuminti in banca si isi iau notite, ba unii pregatesc si teme acasa.
Si oamenii acestia bogati isi trimit si copiii la cursuri de pictura, de teatru, ba chiar si de pian, daca au o casa foarte mare. Dar numai dupa orele de sport, sa ne intelegem! Insa cand e vorba despre “drumul lui in viata”, ala micu trebuie sa mearga obligatoriu la o facultate de business in strainatate. Nici fetele nu scapa de asta. Business is business, sa ne intelegem!
Cunosc foarte multi oameni bogati, pentru ca asta mi-e meseria. Si le cunosc si vietile si familiile. Doar Anca si inca vreo trei sau patru au indraznit sa si-i trimita pe aia micii la o facultate de nebusiness in strainatate. Eu nu voi mai fi atunci, insa abia copiii copiilor lor vor incepe sa bata timid pe la portile Heidelbergului sau Sorbonnei…
Si o mica intrebare:
Loading ...
Corporatista la trainingul de pictura
(pozele lui JoeJusko si a lui yolandagarciafoto de pe www.deviantart.com)
Comentarii (40)
Nu suntem bogati, dar nici nu stau sa numar zilele pana la chenzina. Noi avem doi copii. As putea sa povestesc romane despre ei si despre talentele lor. Dar pe scurt: daca-i duce capul si sunt perseverenti si tenace vor intra gratis la ce facultate vor ei, in Romania, Europa sau chiar State, nu-i nevoie sa ii trimit eu nicaieri. Daca nu-s in stare si vor bani de la parinti pentru facultate, atunci discutam altfel.
@GB Oare nu este mai important CINE este in acel 1% sau 5% decit proportia minuscula in sine.
Azi unele persoane au un impact dispropotionat. Think, toti ochii atintiti asupra asa ziselor “celebritati”
“Goe, feciorul manelistului Purcel a refuzat oferta Universitatii Harvard si a ales sa se duca la Universitatea Cucuieti din Nord Estul Romaniei!!” ….ce impact ar avea!!
Sau pe limbajul nostru, nu avem de-a face cu o distributie normala ci cu un “long tail”/coada si conteaza ce se intimpla in aceea “coada” …:))))
Citeam de dimineata ca Romania este in al 26-lea an de declin demografic si in plus, suntem pe primul loc in UE la mortalitate infantila, astfel incat pana la preocuparile laudabile legate de viitorul educational al unor copiii (cei mai multi, de bogatasi, deci cu posibilitati extinse de optiune), ideal ar fi fost sa existe intai preocuparea tuturor legata de chestiunea de baza..
La mulți ani Maria!
Draga Mirabela,
cu scuzele de rigoare pentru ca acum am vazut mesajul tau, multumesc frumos de urari si totodata multi ani fericiti, sanatosi si luminosi si tie, draga mea!
Te pup!
mi-as trimite copilul la ce vrea el sa studieze, nu la ce cred eu ca e bine pentru el.
treaba mea e sa il invat sa se descurce pe curul lui, si o parte din asta inseamna sa faca alegeri si sa fie responsabil de ele.
Eu, de exemplu, am votat : “Da, de ce nu?” in ideea ca asta si-ar dori copilul, nu ca i-as impune eu ceva, cum a fost, de exemplu, cazul meu, cand tatal meu mi-a impus sa intru la cel mai bun liceu de mate-fizica din perioada respectiva, doar pentru a-si satisface orgoliul personal, crezand ca o sa dau admitere la ASE, el fiind economist de profesie..Noroc, ca prin clasa a X-a, de cum se infiintasera grupe umaniste, in ciuda opozitiei paterne, am ajuns tot unde am vrut eu, adica la o grupa de stiinte umaniste, insa mi-am promis ca eu nu o sa repet greselile parintilor mei (care, de altfel, nici ei nu sunt de condamnat pana la urma, pentru ca au crezut, in mare parte, ca procedeaza asa cum e mai bine pentru copilul lor)…
sarutmana Maria
as vrea sa te intreb (evident cu permisiunea ta) ce parere ai despre adolescenta mentionata in continutul prezentului link http://science.hotnews.ro/stiri-creierul-21152714-ana-ghenciulescu-eleva-colegiul-national-mihai-viteazul-din-bucuresti-castigat-locul-concursul-international-neurostiinte-the-international-brain-bee.htm
consideri ca a ales bine sau a fost sfatuita bine ? crezi ca e vorba de vocative sau crezi ca parintii au intuit intr-o directie ce se potriveste cu Adolescenta ?
Buna ziua,
In primul rand, multumesc mult pentru informatie, spre rusinea mea nu stiam ca avem o campioana mondiala in neurostiinte, iar aceasta este o informatie importanta si pozitiva, genul de informatie care ne bucura sufletul. In al doilea rand, urmand link-ul dat, din pacate, la prima vedere, fiind informatii mult prea laconice, nerelevante pentru intrebarile de mai sus, as fi fost tentata initial sa dau un raspuns mai mult sau mai putin standard, de genul : “in lipsa mai multor informatii in acest caz, nu ma pot pronunta pe moment, urmand sa revin dupa ce obtin mai multe informatii”, insa am zis sa verific totusi daca reusesc sa gasesc si alte informatii adiacente si evrika! 🙂 http://www.romania-actualitati.ro/ana_ghenciulescu_campion_mondial_in_domeniul_neurostiintelor-91822. E de urmarit si interviul. Concluzia care rezulta din coroborarea informatiilor din articol, precum si din interviu e clara = vocatie! Precizeaza in mod expres de altfel pasiunea ei pentru domeniul ales, “croita” pe un background autodidact. In rest, mai aflam din interviu despre sprijinul acordat de catre un profesor (carti), insa nimic despre parinti, or de regula, daca ar fi fost cazul de intuitie/sprijinul parintilor, le-ar fi multumit in mod expres, cu siguranta..
sarutmana
nu m as grabi sa concluzionez asupra situatiei vocative sau nu, prin prisma radio Romania actualitati care este politizata excesiv si ..se exprima politic….nu politically correct
Buna seara,
Pai eu nu am spus decat ca e o concluzie ce rezulta din informatiile din articolul respectiv, precum si din interviu, in lipsa altor informatii…si decat sa fac supozitii, m-am gandit ca sunt o baza de pornire (indeosebi interviul) pana la proba contrarie (daca aveti alte informatii, pe care le considerati 100% credibile, din surse verificabile de oricine, va rog sa le indicati, daca tot ne referim la credibilitatea surselor…).
Si nu in ultimul rand, dvs ce parere aveti?
Da, Maria, esti un om înțelept asa cred ca este bine de facut cu cei care ne vor si le vrem binele doar metoda sau practica de aplicare sunt uneori din
ambele parti gresite.
Din fericire, m am bucurat de părinți foarte iubitori, cu metode pedagogice pasnice, se impuneau prin vorbe si învățăminte bune. Bineînțeles ca erau si neînțelegeri de tot felul, viziunea unei alte generatii de exemplu sau pozne pe care le faceam. Au facut tot ce le a stat in putinta sa ma instruiască si m au lasat sa decid singura spunându si parerea sincera in privința unei alegeri sau alta. I am considerat întotdeauna cei mai buni prieteni si sfatuitori. Am inteles cat de minunat si in acelasi timp ce sacrificiu implica sarcina de a fi părinte: dăruirea totala, trecerea oricarui obstacol, puterea iubirii parentale care nu cunoaste limite.
A fi/a avea un părinte sau un copil bun este un dar de mare pret iar pentru cei mai putin norocoși, exista fiinte sau preocupari compensatorii.
O zi buna Maria!
Mirabela, draga mea, multumesc pentru cuvintele frumoase, insa realist vorbind mai e cale lunga pana la intelepciune 🙂
Legat de metodele “pedagogice” aplicate, practic unii parinti au fost si ei victimele parintilor lor si au procedat asa cum s-a procedat cu ei (cum bine spunea “Un domn” mai jos) si pentru ca nu au inteles lectiile au fost condamnati sa le repete la infinit, de aceea spuneam ca sunt de compatimit, de inteles si de iubit, pentru ca sunt biete suflete suferinde.
Tu ai fost insa o privilegiata cel putin pe partea asta, asa cum si eu am fost, avand o protectie divina foarte buna, de aceea nu am de ce sa ma plang, ci dimpotriva, multumesc lui Dumnezeu ca a fost cum a fost, comparativ cu altii (in situatii si mai grave) si in plus daca nu ar fi fost asa, nu as fi intalnit o serie de oameni deosebiti si unii si foarte dragi mie.
Legat de rolul crucial al parintilor : ai dreptate si in plus as zice ca implica si o mare responsabilitate : inainte – cum te pregatesti fizic si psihic (printre multe carti existente in domeniu, am citit destul de recent cateva opinii de retinut din”Galvanoplastia spirituala” a lui Aivanhov :http://documents.tips/documents/aivanhov-o-educatie-ce-incepe-inainte-de-nastere.html) – si dupa conceptie. Si da, sunt daruri privilegiate..
Seara buna, draga mea!
Este foarte adevarat ce scrie. Multumesc si noapte linistita si tie!
sarutmana
parintii au un rol Important; ce aud copii in casa parinteasca, ce consuma parintii, ce atitudine au in fata televizorului (daca saliveaza la spectacolul realitatea teve si antenna 3 sunt o categorie care au votat recent..si perpetueaza politicienii..de aproape 3 decenii…altii care vizioneaza de la tv paprika in sus history, mezzo, emisiuni cu mesaj didactic stintific..sunt alta categorie, din pacate redusa dar…nu de neglijat)…astfel ca din mix ul ingredientelor mai sus amintite copii aleg drumul bejaniei…drumul puscariilor sau drumul..Vocatiei in sensul bun. Adolescenta la care indicam referinta este acea rara avis care merita promovata intr-o lume contaminata (cum spunea @Mike b) de Gutza si Purcei care aduc “seva” unor cetateni..
dupa aceasta introducere parerea mea s a ..evidentiat ?
Buna seara,
Doar o mica completare la cele anterioare : copiii vor face parte dintr-una dintre categoriile urmatoare : victime (renunta la ei si la altii si se afunda din ce in ce mai adanc, foarte putini stabilizandu-se macar la un nivel sau ridicandu-se total)/supravietuitori (lupta, dar doar in limita existentiala, basic)/salvatori (pe ei si pe altii)/invingatori (asupra lor insisi, ajutandu-i si pe altii totodata).
Seara buna!
Sansele sa inteleaga el ce i se intampla, ce e bine si ce nu pe lumea asta, sunt de 1%. Sansele sa intelegi tu sunt de vreo 5%, asa ca tot mai bine ca parintii sa aiba un rol determinant in ce i se intampla plodului aluia. GB
Daca ne raportam la categoria parintilor inteligenti, educati, constienti si responsabili, etc, am putea pleca de la aceasta premisa (ca ei ar intelege mai bine ce se intampla in lumea asta decat copilul), intr-adevar, insa tot raman anumite aspecte discutabile. De ex. ce se intelege mai exact prin “rol determinant” al parintilor, pentru ca daca acest rol presupune impunere/obligatie, nu e in regula, chiar daca parintii au impresia mai intotdeauna ca ei stiu mai bine ceea ce este bine pentru copil (daca se inseala totusi, chiar daca sa zicem ca au si o intuitie foarte buna, urmaresc evolutia si preferintele copilului, etc?). Cine raspunde pentru o eventuala ratare a vietii/destinului copilului? Isi asuma parintii raspunderea asta? Mie mai corect mi se pare ca parintii, dupa ce oricum pana atunci tot timpul au supravegheat copilul si stiu ce predilectii are, sa intrebe intai copilul ce vrea sa faca si apoi sa-si exprime opiniile, fara a incerca sa-l influenteze in vreun fel, iar decizia finala sa o ia copilul, care e singurul responsabil pentru alegerile lui personale.
In sensul celor de mai sus, un exemplu : tatal meu isi dorea mult ca eu sa urmez ASE-ul, dupa cum spuneam mai sus, insa din copilarie eu ramasesem cu o trauma in privinta matematicii, pur si simplu nu vroiam sa aud de aceasta materie, mi se bloca creierul la cele mai simple operatiuni. De ce? Din cauza batailor primite, simplu! si nu spun asta ca sa ma plang sau sa caut compatimire, ci ca un exemplu de “metoda pedagogica parentala” primitiva, imi pare rau ca trebuie sa spun asta si doar in ideea ca poate aceasta marturisire ar putea fi utila viitorilor/actualilor parinti (dintre cititorii blogului), intru constientizarea actiunilor si consecintelor lor. Tatal meu nu avea rabdare, nici metoda de predare si explicatii, iar cand nu mai avea argumente, noi, copiii, o incasam. Iar daca erai si genul mai rebel sau obraznic (cum erai considerat), indraznind sa ai opinii independente de ale parintilor, erai cam abonat.. si culmea era ca atunci cand aveam vreo 2-3 ani imi aduc aminte perfect ca aveam vise abstracte, cu figuri geometrice plutitoare, in zbor, magice, dupa care plecam/alergam sa le prind prin casa, somnambula fiind…si intrebam pe toti semnificatia viselor si nimeni nu stia sa-mi raspunda…si pentru ca nu (ma) intelegeau, ma considerau din alta lume…deci, teoretic, dintr-un anumit punct de vedere, avand predispozitia asta initiala, ar fi trebuit, nativ, sa iubesc matematica, insa iubirea asta a fost distrusa ..si apoi refacuta personal (multumita genialului Solomon Marcus, de ex, o minte fantastica, enciclopedica, un suflet sensibil, bun, un matematician-poet, ca altii..), dar nu ca inainte…scuze pentru lungimea textului, sper macar sa fie partial de folos cuiva, vreodata..
Imi pare rau pt tine Maria draga. Si eu înțelegeam mai greu matematica si tata era cam fara răbdare dar mama imi explica ea fara supărare… ai mei nu practicau bătaia…mi se pare cel mai josnic procedeu… chiar nu e ruptă din rai…
Multumesc pentru intelegere, Mirabela draga, insa problema de baza era ca puneam prea multe intrebari de genul : “de ce trebuie sa solutionez problema X numai asa?, de ce trebuie ceva, orice?” inainte de orice, plus ca aveam tendinta sa gasesc alte variante de solutionare (decat cele clasice, standard) la unele chestiuni…iar mama facea si ea ce putea…dar asta e, faptele sunt consumate.
🙂 Cu placere. Daca stii sa privesti inapoi fara mânie esti un om castigat, doar tu stii ce si de ce.
🙂 Pai nici nu poate fi vorba de manie acum, aceasta a fost doar initial (sub forma revoltei) pana cand am inteles si am iertat. Deci, iertare, intelegere, compasiune si iubire – cam asta …tinand cont totodata si de faptul ca si eu am gresit fata de ei..
Tu, Mirabela draga, ai avut insa o copilarie si adolescenta fericita? ti-a lipsit vreodata dragostea parintilor sau ai considerat ca e insuficienta?
@GB: asa e, sansele sunt mici, are capul in cur la varsta aia. Asa l-am avut si eu si e normal deoarece nu treci prin cine stie ce experiente calitative si cantitative ca sa acumulezi ceva intelegere, asta daca esti capabil sa intelegi.
Dar tot nu mi se pare un motiv bun sa ii dictez eu ce sa faca cu viata lui. Vanitatea mea nu e un motiv bun de a face alegeri eu de pentru el.
Apoi, presupun ca neglijezi faptul ca fiecare generatie activeaza si are provocari intr-un mediu aproape total diferit de cel al parintilor si asta inseamna ca sunt predispus sa ii dau niste solutii care nu se aplica pentru el si mediul lui, ci pentru mine.
Eu mai degraba imi vad rolul ca unul de suport in care il invat sa gandeasca si sa se descurce autonom. Asta inseamna si ca trebuie sa dea singurel fata cu propriile provocari si probleme, sa ia decizii si sa isi asume consecintele. Daca am pretentia ca copilul meu sa fie autonom si independent atunci imi e clar ca e nevoie sa il respect atat pe el cat si deciziile lui, si sa il sustin.
Altfel ce facem aici, dam anunt de angajare ca vrem candidat independent si autonom care sa vina la program de la 9 la 18?
De acord cu rolul de suport.
Spor la treburi!
Buna dimineata Maria, eu vad calitatea de parinte in functie de support si mai ales mentor. Independența in gândire a copilului ramane o libertate ce trebuie respectată. O zi plină de bucurie!
Ana-Maria, draga mea, foarte buna completarea, pentru cazurile insa, din pacate, destul de rare…ce bine ar fi fost sa existe mai multi parinti de acest tip! si aici revenim la educatia parintilor, de care vorbea si Aivanhov..
Legat de independenta in gandire a copilului : corect, inca de la primii pasi in viata si sprijinit in acest sens pe tot parcursul vietii. De altfel, nu numai independenta in gandire e importanta, dar si imbogatirea sufletului prin cultivarea si mentinerea valorilor perene, autentice…si multe altele ar mai fi de zis, fiind un subiect aproape inepuizabil..iar una din partile frumoase este ca odata cu copiii invata, cresc, se dezvolta continuu si parintii, fiind un proces evolutiv fascinant! Sa ai o seara cum vrei tu!
Este,
a fost si daca Dumnezeu vrea va fi! 🙂
Oare si-ar trimite oamenii bogati din Romania copii la facultati de business daca ar stii ca reteaua de cunostiinte pe care copii o vor face nu va fi mai extinsa decit daca i-ar trimite la facultati de nebusiness?
Oamenii bogati din Romania nu sint stupizi. Ei trebuie sa stie foarte bine ca ceea ce se invata in facultatile de business occidentale se poate invata oriunde in lume chia si fara a merge la scoala, din carti.
Ceea ce lipseste elitei Romanesti este accessul suficient la retelele mondiale, mai ales la “poli de putere” a acestor retele. Cauzele sint un subiect prea lung ptr. un blog.
Prin a trimite copii la scoli de business straine se spera conectarea copiilor la marile retele de business si de putere mondiale.
Problema este ca toata lumea gindeste asa! Si bogatii din Rusia, si cei din China si cei din Africa si toti isi trimit copii la scolile de business “din strainatate”!!
Bogatii si cei cu putere din Occident au tendinta sa isi lase mai mult copii sa aleaga singuri ceea ce face ca acestia sa fie mai larg raspinditi prin facultati…drept, stiinte politice, stiinte pure (sciences), arte (arts).
Clinton este avocat, Obama la fel, majoritatea top managementului din multinationale are o anumita meserie (ingineri, chimisti etc. etc.). Nu trebuie decit investit putin timp in verificarea unor date ca sa vezi asta.
Bogatii din Romania, trimitindu-si copii in mod specific la scoli de business in strainatate fac ceva care duce mai degraba la rezultatele pe care vor sa le evite!!!
Da, daca asta vrei pentru plodul ala, o cariera in business, asta e solutia cu care mergi la sigur. Si se considera ca e de la sine inteles ca e singura optiune. Am stat de vorba cu multi elevi si studenti, habar nu au ca mai exista si alte variante, daramite sa le mai si inteleaga. Si da, trebuie sa te apropii si sa incerci sa intri in retelele aferente in oricare dintre variante. Si e uimitor sa vezi cat de bine sunt delimitate aceste retele, cat de separate si greu de penetrat sunt. GB
Retelele respective sint un fenomen interesant si pentru ca sint si greu dar si usor de penetrat!!
Ele au fost studiate si se comporta ca orice alta retea de sisteme complexe adaptive.
De exemplu world wide web-ul este o retea complexa adaptiva. Exista milioane de site-uri care au vizite ff putine si citiva poli de putere (sa spunem Google, Ebay etc.) care au milioane de vizite.
“Puterea” polilor de putere este data de doua elemente: 1) cit de devreme au fost prezente la constituirea retelei si 2) utilitatea lor in cadrul retelei.
Asa este si o retea de relatii sociale, asa sint si marile retele de putere.
Cei care au capacitatea sa perceapa ce reprezinta “utilitate” in cadrul unei retele de acel gen si sa se faca utili, penetreaza reteaua relativ facil.
@GB
In esenta, cum se spune, “too bad for them”. In final ei si plozii lor platesc
Cu lipsa de succes platit cu bani.
Probabil sint victimele promotorilor, constienti sau mai putin constienti, business-ului educational, in mod specific al business school-urilor.
Intrebarea care i-ar ajuta sa te inteleaga ar fi: “Cite exemple concrete de successe in afaceri bazate pe cunostiintele acumulate in business school-uri puteti enumera?”
“Evidence based decision making” cum se spune.
loool….bine ca blogul asta e anonim, caci fiind produsul unui business school din ala la care nu iti apleci ochii sa il gasesti pe lista nu ar fi “politically correct” sa vorbesc asa.
Toata treaba cu acele business school-uri este ca admit numai copii destepti care oriunde s-ar descurca bine. De aia e si inghesuiala ala de straini prin ele. Copii bogati din occident nu au nevoie de acea stampila pe spate.
Daca plodul bogatului din Romania se califica intr-o scoala buna are o stampila pe spate. Bine si pentru el bine si pentru scoala.
Dar ar ramine destept si s-ar descurca si fara scoala respectiva.
lool…stiu si te inteleg daca vei spune “spune-le tu asta” :))))
Sa faca orice vor. Nici nu trebuie sa studieze obligatoriu. Eu, avand o munca de birou si foarte multa raspundere, mi-as dori ca ei sa faca ceva mai creativ. Dar decizia le va apartine in totalitate si vor avea tot suportul nostru.
E funny sa stii cum se face o afacere, insa cea mai buna cale de a afla este sa incepi sa muncesti.Cind gasesti un produs pe care il poti vinde si faci primii bani, poti angaja specialisti sa iti continue afacerea. Cu studiile umaniste e mai greu: trebuie sa ai sensibilitate si rabdare, si bani ca sa poti sta in biblioteci
Al meu a terminat studii de film la Londra, total nepotrivite pentru piata muncii de azi in care, din nefericire doar IT-istii au ce manca si mananca chiar foarte bine, au o anume aroganta si desi nu au cultura si inclinatii pentr arta , fiind chiar antitalent, sunt cei mai siguri pe ei cetateni din Romania actuala.Au cantinele lor cu mancare ieftina si ff buna,au impozit aproape egal cu 0 sau deloc, sali de fitness platite de companie, etc.
De ce????Ce facem cu ceilalti si chiar cei ca mine de 44 ani, cei care suuntem ff culti, talentati, etc,si cu ceilalti tineri carora le plac chestiile umaniste?
” Insa cand e vorba despre “drumul lui in viata”, ala micu trebuie sa mearga obligatoriu la o facultate de business in strainatate”. Trist!
Intrebarea fireasca e: de ce?
Si de ce trebuie copii sa fie “trimisi”? Decid parintii pentru copii?
O facultate de “nebusiness” inseamna si una de stiinte, precum mate, fizica etc. ?
“Anonymous” fiind noul meu pseudonin :))
Cati dintre copii crezi ca isi pot da seama singuri ce e bine pentru ei pe lumea asta? Unul dintr-o suta? Poate ca nici atat. Dar cati parinti? Zece dintr-o suta? Poate ca nici atat… Si da, matematica, fizica sunt lucruri serioase. GB
A mea s-a cerut deja la Arte, la Londra. Si am fost de acord, dar e nerelevant pentru articol: nu sunt bogat ..
Si cu ce platesti? GB