Ce concluzii trageți despre expeditor din mesajul de mai jos? E un e-mail nesemnat, nu e clar de unde vine, dar presupun că e de la un tânăr absolvent. L-am primit în urma unui anunț de recrutare al unei firme care vrea să angajeze un tânăr absolvent fără nicio experiență anterioară, dar cu rezultate foarte bune la învățătură, de la o facultate bună. Salariul e de 1,100€/ lună net. Textul integral al anunțului e mai jos, după mesajul în discuție. Ce mă sfătuiți să fac, să-l chem la interviu pentru acest post pe cel care a scris mesajul? Sau pentru altul? Ce ați face în locul meu? GB
*
Bună dimineaţa, mă adresez în calitate de potenţial doritor al job-ului din anunţ. Personal mă încadrez în parametrii acestor cerinţe, dar până la un CV efectiv ce implică date personale, ţin să precizez că cerinţele respective în ciuda salariului motivant, nu sunt foarte explicite. Anunţul nu indică o serie de amănunte foarte importante, dumneavoastră fiind cel ce recrutează cu peste 30 de ani de experienţă, cum se face că nu este precizată o anumită specializare (administrarea afacerilor/finanțe/marketing)? Sau condiţii minime de experienţa măcar entry level 2-3 ani și titlul postului ca să ştim pe ce candidăm efectiv? Când vă referiţi la cunoştinţe solide în domeniul IT şi digital, vă referiţi la un simplu nivel avansat MS Office, sau cunoştinţe de bază a unor limbaje de programare/inginerie, chiar nu ar strica ceva mai multe specificaţii. Vă rog dacă se poate să alocaţi 5 minute din timpul dumneavoastră pentru a-mi furniza aceste informaţii, însă din moment ce anunţul este postat de mai bine de o lună probabil aţi găsit pe cineva calificat, chiar dacă de obicei contractele pe care le realizaţi cu aceste companii private durează şi până la 6 luni până găsiţi candidatul corespunzător. Un asemenea nivel de icognito nu poate furniza informații concrete. Sau anunțul nu vă aparține/reprezintă doar o sursă de amuzament pentru naivitatea unora? Vă doresc o zi frumoasă și vă mulțumesc anticipat pentru înțelegere!
*
Anunț de recrutare: tânăr absolvent cu rezultate școlare foarte bune
O firmă importantă din domeniul accesoriilor auto, cu un portofoliu semnificativ listat în toate conturile internaţionale şi reţelele de benzinării relevante, recrutează un tânăr absolvent cu rezultate școlare foarte bune, care va fi initial asistentul directorului general al companiei, cu un plan de evoluție în carieră clar și bine conturat de la început.
Activitățile principale sunt legate direct de obiectivele de vânzare şi încasările companiei:
Negociază condiţiile comerciale cu clienții din portofoliu (international key accounts/modern trade);
Urmăreşte respectarea condiţiilor comerciale agreate conform contractelor în derulare;
Propune, aprobă, confirmă planificarea campaniilor/ promoţiilor cu clienţii şi urmăreşte realizarea acestora;
Efectuează şi interpretează calculele de performanţă în vânzări, face simulări și optimizări;
Propune şi urmăreşte execuţia standardului de mercantizare pentru fiecare client;
Coordoneza acţiunile promoţionale in-store;
Întocmeşte şi prezintă rapoarte de activitate către Directorul Comercial şi Directorul General;
Se caută un tânăr absolvent de universitate de stat din primele 10 ca prestigiu academic, cu rezultate școlare foarte bune (media peste 9 în toți anii de studiu și la lucrarea de licență), cu o solidă cultură general, care să vorbească bine limba engleză și încă o limbă străină la nivel cel puțin mediu, cunoștințe solide în domeniul IT și digital, să stăpânească limba română foarte bine (gramatică, vocabular, exprimare orală și scrisă).
Jobul este în București, salariul este de 1,100€ net/ lună, bonusuri și prime în funcție de rezultate, condiții de lucru foarte bune, perspective solide de dezvoltare și de carieră în cadrul companiei. Vă rugăm să trimiteți un CV la adresa gb@georgebutunoiu.com
Atât autorul anunțului de recrutare, cât și comentatorii articolului demonstrează clar cât de înapoiați sunt angajatorii români și cât de inutili sunt membrii de resurse umane din România—pentru aceștia, ar fi un adevărat șoc cultural să facă un schimb de experiență la așa-numitele „firme importante […] cu un portofoliu semnificativ” din Occident.
Ce l-ar fi costat sa va trimita CV-ul direct? Timp? Mai mult timp decat sa scrie acel mesaj lung? Nu cred. Probabil ca la fel ar reactiona si pe postul respectiv: un client ii va trimite o cerere de oferta iar el in loc sa ii trimita cererea va cere detalii suplimentare. Am avut destule situatii in care nu am revenit la furnizorii care o tot lungesc sa trimita o oferta si in schimb cer detalii. In sumar: nu cred ca ar trebui sa il angajati.
Intrebarea dvs este similara unei autoritati contractante care publica o oferta, pe care un potential ofertant nu o considera clara si solicita detalii. In mod uzual, autoritatea contractanta furnizeaza acele detalii, astfel incat ofertantul sa aprecieze daca este eligibil si poate depune oferta, pe care o va formula pentru a raspunde cerintelor anuntului. Daca acest absolvent va solicita clarificari (adevarul e ca specificatia “cunoștințe solide în domeniul IT și digital” mi se pare excesiva fata de “fisa postului”, fiind necesar sa precizati ce se doreste mai exact prin aceasta cerinta), ar fi normal sa i le furnizati.
Cred ca acest anunt este o parodie si trebuie tratata ca atare. Nu imi pot imagina cum cineva poate publica un asemenea anunt si sa se si mai astepte la vreun candidat serios.
Personal mi se pare interesant tânărul. Eu l-aș chema ca să îl cunosc. În ultimii ani am învățat enorm de la astfel de tineri, chiar dacă uneori îți vine să îi bați. Tineretul este foarte inteligent în ziua de astăzi și este la modă ” răzvrătirea”. Dar nu consider că ar trebui ocolit un tânăr în stare să scrie asemenea cereri.
Succes și spor.
Eu l-as chema. Si nu spun asta impotriva curentului cvasigeneral care pledeaza pentru ignorarea lui ci pentru ca baiatul este chiar interesant. De ce sa ratezi sansa de a cunoaste pe cineva memorabil (atat de memorabil ca ai consumat o postare ca sa ii prezinti emailul)?
Sunt convinsa ca îndeplinește cerințele tehnice după modul în care a scris email-ul. Din punctul meu de vedere, se vede lipsa de experienta în abordare: nu totul în viata e în “alb și negru”. Este posibil sa învețe în urma unui interviu acest lucru sau dacă “se lovește cu capul de pragul de sus”. Dacă ar candida, l-as chema la interviu, dc as avea un timp, gandindu-ma ca-l pot ajuta și merita sa faci asta pentru o “persoana cu studii” însă tare mi-e teama ca la nivelul emoțional de acum se va chinui “sa ma convinga” ca are dreptate.
Dincolo de interpretarea și comentariul pe text al anunțului, persoana respectiva (probabil tânăra) nu a exprimat explicit intenția de a fi chemat la un interviu sau de a primi job-ul. A presupus doar ca s-a ocupat deja.
Da, exact! Deocamdată el decide dacă e interesat sau nu și dacă îmi va trimite CV-ul cu datele personale, în funcție de ce îi voi răspunde eu la la lista de întrebări și observații, presupun.
Patronul acesta nu caută un angajat , el caută un fiu , fiul pe care nu l a avut niciodată . E ca si cum as cauta eu femeia perfectă : si frumoasă , si deșteaptă, si devreme acasă…
Totusi ma deranjează oferta . De ce 1100 ? Nici 900 , nici 1500 , nici 600…
Dacă iti doreste cu adevarat un astfel de angajat fii generos patroane Dacă confirmă si face tot ce ceri e om de 4000 ca popa . Daca tot il pui sa si vandă sufletul nu fii zgarcoman patroane . Aici nu e vorba de bani .
Oricum va lucra dublu ca i tanar , doreste sa confirme deci din start iesi bine la bani . Daca mai e si destept si cu toată energia tineretii lui la pachet care ti o pune pe tavă asa cum doresti , valoarea lui se duce in 4000 lejer .
Nu fii zgarcit patroane , gandeste te numai cat ar costa un astfel de om afară , la ce preturi halucinante l ai lua .
O sa l.luati la.interviu, piata romanească a f de muncă a devenit atat de săracă in resurse incat accepti pe oricine numai sa ai pe cine sa pui la muncă.
Eu as continua discutia cu el, fie e un tanar neexperimentat si naiv, fie e vreun Gica-Contra, in orice caz un interviu de o ora ar trebui sa clarifice daca e vorba de un impostor sau doar despre un tinerel ce inca nu stie cum sa-si extraga informatii dintr-un anunt (pentru ca nu are inca experienta in campul muncii) dar care poate fi un potential candidat, acum sau peste 5-10-15 ani.
Este cel putin arogant sa crezi ca poti sa psihoanalizezi o persoana dintr-un mail sau sa crezi ca poti sa presupui corect lucruri despre atitudine, coportament, motivatie sau orice altceva. Inainte de toate, persoana nici nu a spus ca este interesata de job, cel putin nu pana primeste clarificari. Poate simte ca s-ar chinui degeaba, poate se indoieste de intentiile voastre, poate, poate, poate. Reveniti cu clarificari la mail-ul lui si chemati omul la interviu (daca e interesat) daca se incadreaza cerintelor. Restul analizati dupa ce cunoasteti omul, nu inainte. Iar excluderea persoanelor pentru ca nu sunt in linie cu restul sau contravin “educatiei” primite de unii sau de altii (mai mult sau mai putin buna), e o ineptie. “Educatie” care apropo, e subiectiva.
Nu e de chemat. Nu are încredere în el, este foarte tipicar si vrea sa controleze totul. Anuntul este mai mult decat suficient pentru persoana potrivită.
Nu o sa fie persoana potrivită, o sa ceara mereu lamuriri suplimentare la fiecare sarcină, o sa invoce mereuipsa tuturor informațiilor.
Nu are nicio urmă de umor sau creativitate.
Imi lasă impresia unui tip negativist, unui tip care permanent îți spune că nu se poate sau nu știm înca totul sau …nu.
Un tanar absolvent care nu are nimic de oferit ca experienta nici nu pune intrebari despre ce se cere ca experienta …. ce sens are?
Înțeleg că este foarte interesat de job dacă a trimis acest mesaj … poate chiar presiunea obținerii lui să fie motivul pentru care el a trimis un asemenea mesaj, se simte o dorință de a nu o da în bară … o abordare mult prea serioasă pentru un tănăr absolvent.
Părerea mea este că nu are nicio legătură cu postul respectiv.
Cred ca a pus niste intrebari pertinente, desi daca citea fisa postului putea sa-si lamureasca multe din intrebarile puse. Totusi merita o intrevedere, cred ca poate sa demonstreze mai mult
Mesajul primit este destul de interesant din mai multe motive. Probabil că deja v-ați gândit că ar putea fi de la o persoană frustrată din diverse motive. Dar să presupunem că este de la un proaspăt absolvent. În prima parte a mesajului candidatul se contrazice în idei (aceste lucruri se pot învăța în timp). După această contrazicere aruncă o frază arogantă (aceasta poate fi un mare atu dacă o formulezi și o exprimi la momentul potrivit dar consider că nu este cazul aici). În continuare vine cu o întrebare legată de experiență solicitată și denumirea postului care denotă că nu are capacitate de analiză și filtrare a informațiilor. În finalul mesajului se regăsesc câteva sclipiri de inteligență în exprimare dar consider că nu este suficient dacă ne raportăm 100% la textul din anunț. În concluzie consider că acest tânăr are o inteligență medie. Cel mai probabil o parte semnificativă din mesajul redactat nu îi aparține, deci clar nu se regăsește în cerințele anunțului.
In mod “efectiv” (pt a cita din mesajul aplicantului), nu l-as invita. Sau, poate. Pentru a vedea daca chiar este un tanar abolvent, sau un personaj cu mai mukta experient, mai ales in recrutare de personal.
E puțină aroganță. Inutilă, de altfel. Observația/ întrebarea legată de cunoştințele solide de IT şi digital este justificată. Putea să se rezume la întrebări, lasând la o parte aprecierile. Şi totuşi ar putea fi o discuție interesantă cu el. L-aş invita la interviu.
Chemare la interviu dacă trimite CV-ul și dacă din acesta rezultă că se potrivește cerințelor specificate în anunț.
“Potențialul doritor al job-ului”(formulare care mi-a adus un zâmbet naiv pe chip)pare a avea îndrăzneala(poate specifică tinereții) de “a se lua de piept” cu un recrutor recunoscut și cu experiență.
Cine știe, poate fi o plăcută surpriză la întâlnirea față în față:)
(Știu că s-au făcut calcule cu privire la căt costă interviurile inutile dar câteodată merită riscate niște investiții de timp și bani).
Succes…abia aștept să citesc despre deznodământul provocării dumneavoastră:))
Trebuie văzut! Măcar a scris corect și coerent în limba română! Apoi, pentru ce va așteptați sa facă este omul potrivit. Anunțul dumneavoastră nu conține răspunsurile pe care le solicită tânărul. Cat despre aroganță, poate ca nu strică!
Sunteti foarte tolerant doar ca va puneti o astfel de intrebare. Nu as angaja pe acest post, pe cineva care are o astfel de atitudine.
Mie nu mi s-a parut un mesaj venit de la un tanar, ci de la cineva care are ceva cu d-voastra, voind sa demonstreze abordarea eronata a anuntului. A dovedit doar ca sta prost cu analiza pe text. Ce o sa se intample cand o sa vada niste cifre pe care va trebui sa le interpreteze, asa cum mentioneaza anuntul.
Cum sa incepi o relatie cu o companie certandu-te cu recrutorul? Daca incepi asa, cum va face cu managerul? Cum va face negocierea conditiilor contractuale cu clientii? Cu pumnul in gura?
Eu as vedea un candidat care sa vorbeasca mai putin ca sa poata asculta mai mult iar acesta nu pare dispus sa invete.
Cred ca un job in recuperare de creante ar fi mai potrivit pentru persoana care v-a scris. Acolo nu ai nevoie prea multa de diplomatie.
Daca citeste cumva mesajele, il sfatuiesc sa nu treaca la soft skills: negociere, conflict management (poate doar daca le provoaca), atitudine pozitiva sau chiar politete.
PS Poate ma lamuriti si pe mine ce e cu misterul asta, al datelor din cv? Ce se poate intampla daca are cineva cv-ul tau?
Eu nu l-aș invita deoarece nu a trimis CV-ul. Anunțul e clar, mesajul este corect. Poate ar trebui sa îl mai citească și sa înțeleagă ca se cere sa depui efort să muncești sau nu. Poate ca anunțul ar trebui extins către persoane mai în vârstă dacă după 6 luni niciun tânăr foarte bun la învățătură nu vrea sa muncească.
Eu l-as chema la interviu.
Din mesajul tanarului inteleg ca nu are probleme cu pusul intrebarilor, ceea ce imi spune ca el incearca sa inteleaga.
In ceea ce priveste tonul, exista un dubiu legat de aroganta. Sfarsitul mesajului neaga aceasta aroganta.
Tragand linie, tanarul are personalitate, e curios, pune intrebari. La interviu ati putea sa vedeti daca are si viziune. S-ar putea ca in el sa se ascunda un leader.
Sunt de acord cu părerea lui Radu Petrescu.
Îmi pare o persoana sigura pe ea, atenta la detalii. Faptul că cere informații suplimentare denota o implicare în găsirea unui loc de munca adecvat.
Cam prea mari sarcini pentru un tanar absolvent….
Constat cu mare regret ca multe dintre persoanele de pe acest blog sau de pe LinkedIn uita de unde au plecat (banuiesc ca multe dintre aceste persoane nu au studii universitare) si sper ca recrutorii experimentati sa nu ii ia in seama. Niciun tanar absolvent in Romania nu cunoaste lumea de business si merita o sansa, mai ales daca mesajul pe care l-a scris arata compatibilitatea cu cerintele postului.
Se observa lipsa experientei in atitudinea cu care abordeaza subiectul. Consider ca atragerea atentiei asupra sa a fost intentia principala. Nu neaparat rau, dar poate trezi sentimente diferite in functie de persoana (lucru demonstrat si de comentariile postate). Din descrierea jobului se observa facil latura comerciala a jobului, deci daca intradevar indeplineste conditiile si avea interes, isi putea expune realizarile, lasand intrebarile edificatoare pentru un eventual interviu. I-as oferi feedback, dar profilul lui mi se pare nepotrivit pentru zona de comercial.
Când termină o facultate, chiar și tinerii inteligenți și muncitori nu au nici o idee despre cum funcționează o firma, cum se dezvolta o cariera, într-un cuvânt “cu ce se mănâncă viața”. Și cel mult visuri și ambiție, ceea ce nu e putin. Ei nu știu nici măcar ce nu știu și nu au idee de cate lucruri și specializari mai exista in afara de ce (cred că) știu ei și care ar putea sa le placa sau sa li se potrivească. E clar că e un tânăr care nu a avut parte de o îndrumare inteleapta și oferindu-i șansa unui interviu, i-ar deschide un pic ochii și mintea și i-ai putea oferi chiar și niște sfaturi. Mie mi s-a acordat această sansa când am fost tânăr și eu la randul meu am oferit-o multora. Nu ai cum să greșești daca o faci.
Nu isi asuma ce a scris in e-mail. Fraza “Anunţul nu indică o serie de amănunte foarte importante, dumneavoastră fiind cel ce recrutează cu peste 30 de ani de experienţă, cum se face că nu este precizată o anumită specializare (administrarea afacerilor/finanțe/marketing)?” denota aroganta.
Eu i-as raspunde ca daca este interesat poate sa trimita un CV. Si i-as atrage atentia si ca mesajul lui, chiar daca a reusit sa iasa in evidenta, este unul arogant si denota un nivel de frustrate, si ca nu ii sugerati sa continue in aceasta cheie daca vrea sa aiba succes in viitor. Bineinteles, mesajul ar trebui sa fie scris intr-un mod in care sa suporte publicarea pe internet de catre respectivul candidat pe toate forumurile.
Sau lasat balta – depinde de valorile si de disponibilitatea dvs.
Omul probabil ca are ceva educatie, dar nu structurata. A prins ceva din scoala pe ici pe colo si cu asta se da interesant. Arogant.
Dezordonat in buna masura. Repezit.
Asta reiese din citit mesajul un minut.
Dupa mine, in lipsa de altceva, poate serveste pe un post oarecare de executie, dar nu de management.
Tanarul nu trebuie ratat. Este unul care gandeste si pune intrebari pertinente. Ca nu este familiarizat cu protocoalele si nu s-a semnat, nu are mare importanta acum – va invata. Pe internet mai circulau niste indemnuri: angajeaza caracterul, know-how-ul se poate invata. Asa ca, tanarul merita macar o sansa printr-o discutie telefonica. Totusi, fata de anuntul de recrutare, as face cateva comentarii:
-daca salariul de incepator este de 1.100 euro net, iar pentru pozitii cu experienta avem 2.000, max. 2.500. euro pentru middle management, nu e mica diferenta intre ele ?
-prima cerinta a anuntului este : “Negociază condiţiile comerciale cu clienții din portofoliu (international key accounts/modern trade)”. Unui incepator i se da o sarcina grea, pe care nu are cum sa o realizeze cu succes. Mai mult, “Propune, aprobă, confirmă planificarea campaniilor/ promoţiilor cu clienţii şi urmăreşte realizarea acestora;” – propune si aproba ???
Probabil ca sunt cerintele clientului, dar par utopice. Chiar pentru un absolvent cu note mari. Aahh, si inca ceva. Am coleg de facultate sef de promotie, dar care (si dupa 20 de l aabsolvire) sigur nu s-ar potrivi pozitiei. Notele mari nu sunt garantia unei munci de succes. Consider ca anuntul desi incearca sa sintetizeze candidatii, este discriminator.
Bună ziua,
câteva concluzii după parcurgerea ambelor texte:
– aparenta și fina aroganță sesizabilă în răspunsul primit este normală mai ales la tinerii cu potențial care au un nivel de încredere în sine peste medie; granița dintre aceasta încredere și aroganță este greu de identificat de către ei datorită unui nivel mediu de inteligență socială și emoțională
– face câteva presupuneri care puteau fi reformulate altfel
– răspunsurile așteptate de el nu cred că-l vor clarifica, le-a formulat doar pentru a porni un dialog și de a valida disponibilitatea ofertei (este și asta o presupunere bineînțeles).
M-aș vedea cu el măcar pentru câteva minute. În cel mai rău caz va fi o lecție pentru el, până la urmă experiența fiecăruia dintre noi ne obligă oarecum să-i ghidăm pe cei care vin din urmă sau sunt la început de drum.
Aveam oricum firmă și pe atunci si mergea treaba astfel încât să nu-mi pese de “lecția” oferită de dânsul, probabil ai dedus cel mai bine “mesajul” fiindcă era o provocare la dialog, și știam că are de gând “să ceară ajutorul” (of course, this way and not only). Petru mine a fost amuzament, urmăream flow-ul de comentarii și așteptam o “validare” pentru a-mi putea satisface propria curiozitate. Pe atunci mi-am păstrat anonimatul și am putut să văd dacă domnul Butunoiu ținea cont de părerile urmăritorilor săi cu adevărat. Nu a făcut asta (fiindcă cel mai probabil a consultat direct clientul care în mod cert a refuzat) și a dat aviz negativ, era de așteptat și această manieră formală de a răspune unui candidat prea îndrăzneț. În același mod “delusional” vă spun, salariul era chiar foarte bun și în mod cert motivant pentru a putea evolua treptat, dar credeți că “ne-am zbătut” doar pentru atât? Sunt bine-mersi “far away from home” în prezent cu aprox. 5k, (nu acei 5000 de lei) NU în Romania. Respect tuturor pentru că în ciuda succesului de care vă bucurați într-un sistem post-socialist, am rămas surprins că ați putut să intrați în pielea unui tânăr cu “presupuse frustrări”, no remorse at all. Credeți că într-o țară în care nu se merită să-ți dai silința, un “candidat ca la carte” cerut în acel anunț chiar nu era înzestrat cu un optimism “shoot for the stars to land on the moon”? Think about it, well it was a pleasure domnule Butunoiu, semnat Mitch.
E varza, nu mai pierde timpul cu el! Nu înțelege nimic din cum functioneaza o firmă si a vrut să se dea interesant dar s-a făcut de cacao. Un băiat inteligent probabil dar are așteptări nerealiste, as p spune chiar fitze….
L-as suna fara discutii ! Raspunsul lui denota faptul ca s-a documentat, ceea ce, in vremurile astea, e rar. Si, mai mult, ceva inteligenta, pentru ca a prins niste aspecte in acele intrebari, foarte punctuale de altfel. Nu cred ca strica sa il vedeti macar o jumatate de ora.
Amuzanta si interesanta provocare!
Eu insumi mi-am inceput cariera in felul asta, angajat pe un post similar, fara nici un fel de experienta de munca si cu prospecte minime de a gasi ceva macar similar.
Important de observat ca nivelul meu de ignoranta, naivitate si indolenta era similar, la fel si aptitudinile cerute pentru candidat.
Si totusi, cineva mi-a dat o sansa. Pentru simplul motiv ca a vazut potential. La urma urmei cele mai bune angajari sunt cele facute pentru potential si atitudine. Potentialul e demonstrat, atitudinea e innascuta (performanta scolara denota ambele). Restul se invata. Greu, dureros uneori, dar se invata.
Eu votez pentru interviu.
Nu-mi pare tanar absolvent. Sunt tinerii nostri absolventi, chiar si cu nota zece, atat de bine informati in legatura cu un proces de recrutare? Cred ca daca e tanar absolvent a fost consiliat de cineva care cunoaste ceva din munca de recrutare, ceea ce nu e rau. Daca as avea un telefon cred ca l-as suna macar pentru faptul ca a scris bine mesajul.
Nu l-a scris bine, stilul e de nivelul unui copil de clasa a 6-a sau a 5-a. Prea asemanator vorbitului. Nu asa se scrie, decat daca vrei sa reproduci stilul de vorbire repezita. E un termen in engleza pt asta, ceva cu flow.
Un anunt de recrutare are un caracter general ( doar daca nu se cauta chirurg cu specializare in neurologie). In cazul de fata e chiar foarte specific si mai mult proiecteaza si o schita de plan de cariera.
Mai bine aplica si poate era chemat unde putea in cadrul unui dialog inteligent ( daca ii iesea)sa afle ce isi dorea sa sa se si puna intr-o lumina buna.
Eu l-as chema daca CV-ul indeplineste cerintele ( asta daca il va trimite si nu ii fura nimeni datele 🙂 ) si as incerca sa vad de ce e atat de nesigur pe el (pare ca vrea sa stie sigur daca ies numerele la loto pentru a cumpara un bilet).
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Comentarii (51)
Atât autorul anunțului de recrutare, cât și comentatorii articolului demonstrează clar cât de înapoiați sunt angajatorii români și cât de inutili sunt membrii de resurse umane din România—pentru aceștia, ar fi un adevărat șoc cultural să facă un schimb de experiență la așa-numitele „firme importante […] cu un portofoliu semnificativ” din Occident.
“E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.”
Ce l-ar fi costat sa va trimita CV-ul direct? Timp? Mai mult timp decat sa scrie acel mesaj lung? Nu cred. Probabil ca la fel ar reactiona si pe postul respectiv: un client ii va trimite o cerere de oferta iar el in loc sa ii trimita cererea va cere detalii suplimentare. Am avut destule situatii in care nu am revenit la furnizorii care o tot lungesc sa trimita o oferta si in schimb cer detalii. In sumar: nu cred ca ar trebui sa il angajati.
Păi scrie clar în mesaj: și-ar fi dezvăluit datele sale personale! Număr de telefon, adresă de e-mail…
Intrebarea dvs este similara unei autoritati contractante care publica o oferta, pe care un potential ofertant nu o considera clara si solicita detalii. In mod uzual, autoritatea contractanta furnizeaza acele detalii, astfel incat ofertantul sa aprecieze daca este eligibil si poate depune oferta, pe care o va formula pentru a raspunde cerintelor anuntului. Daca acest absolvent va solicita clarificari (adevarul e ca specificatia “cunoștințe solide în domeniul IT și digital” mi se pare excesiva fata de “fisa postului”, fiind necesar sa precizati ce se doreste mai exact prin aceasta cerinta), ar fi normal sa i le furnizati.
Cred ca acest anunt este o parodie si trebuie tratata ca atare. Nu imi pot imagina cum cineva poate publica un asemenea anunt si sa se si mai astepte la vreun candidat serios.
asa cred si eu . “IT si digital” redactat de cineva care nu are legatura cu domeniul
Eu l- as invita la un interviu.
Personal mi se pare interesant tânărul. Eu l-aș chema ca să îl cunosc. În ultimii ani am învățat enorm de la astfel de tineri, chiar dacă uneori îți vine să îi bați. Tineretul este foarte inteligent în ziua de astăzi și este la modă ” răzvrătirea”. Dar nu consider că ar trebui ocolit un tânăr în stare să scrie asemenea cereri.
Succes și spor.
Eu l-as chema. Si nu spun asta impotriva curentului cvasigeneral care pledeaza pentru ignorarea lui ci pentru ca baiatul este chiar interesant. De ce sa ratezi sansa de a cunoaste pe cineva memorabil (atat de memorabil ca ai consumat o postare ca sa ii prezinti emailul)?
Poate tanarul absolvent a invatat ceva din aceasta postare.
Sunt convinsa ca îndeplinește cerințele tehnice după modul în care a scris email-ul. Din punctul meu de vedere, se vede lipsa de experienta în abordare: nu totul în viata e în “alb și negru”. Este posibil sa învețe în urma unui interviu acest lucru sau dacă “se lovește cu capul de pragul de sus”. Dacă ar candida, l-as chema la interviu, dc as avea un timp, gandindu-ma ca-l pot ajuta și merita sa faci asta pentru o “persoana cu studii” însă tare mi-e teama ca la nivelul emoțional de acum se va chinui “sa ma convinga” ca are dreptate.
Dincolo de interpretarea și comentariul pe text al anunțului, persoana respectiva (probabil tânăra) nu a exprimat explicit intenția de a fi chemat la un interviu sau de a primi job-ul. A presupus doar ca s-a ocupat deja.
Da, exact! Deocamdată el decide dacă e interesat sau nu și dacă îmi va trimite CV-ul cu datele personale, în funcție de ce îi voi răspunde eu la la lista de întrebări și observații, presupun.
Patronul acesta nu caută un angajat , el caută un fiu , fiul pe care nu l a avut niciodată . E ca si cum as cauta eu femeia perfectă : si frumoasă , si deșteaptă, si devreme acasă…
Totusi ma deranjează oferta . De ce 1100 ? Nici 900 , nici 1500 , nici 600…
Dacă iti doreste cu adevarat un astfel de angajat fii generos patroane Dacă confirmă si face tot ce ceri e om de 4000 ca popa . Daca tot il pui sa si vandă sufletul nu fii zgarcoman patroane . Aici nu e vorba de bani .
Oricum va lucra dublu ca i tanar , doreste sa confirme deci din start iesi bine la bani . Daca mai e si destept si cu toată energia tineretii lui la pachet care ti o pune pe tavă asa cum doresti , valoarea lui se duce in 4000 lejer .
Nu fii zgarcit patroane , gandeste te numai cat ar costa un astfel de om afară , la ce preturi halucinante l ai lua .
O sa l.luati la.interviu, piata romanească a f de muncă a devenit atat de săracă in resurse incat accepti pe oricine numai sa ai pe cine sa pui la muncă.
Eu as continua discutia cu el, fie e un tanar neexperimentat si naiv, fie e vreun Gica-Contra, in orice caz un interviu de o ora ar trebui sa clarifice daca e vorba de un impostor sau doar despre un tinerel ce inca nu stie cum sa-si extraga informatii dintr-un anunt (pentru ca nu are inca experienta in campul muncii) dar care poate fi un potential candidat, acum sau peste 5-10-15 ani.
Extragerea informațiilor dintr-un anunț se testează la finalul clasei a 8a
Eu, daca as avea timp, l-as chema la un interviu. Dupa mesajul lui initial, nu pare de clasa a 8-a totusi
Este cel putin arogant sa crezi ca poti sa psihoanalizezi o persoana dintr-un mail sau sa crezi ca poti sa presupui corect lucruri despre atitudine, coportament, motivatie sau orice altceva. Inainte de toate, persoana nici nu a spus ca este interesata de job, cel putin nu pana primeste clarificari. Poate simte ca s-ar chinui degeaba, poate se indoieste de intentiile voastre, poate, poate, poate. Reveniti cu clarificari la mail-ul lui si chemati omul la interviu (daca e interesat) daca se incadreaza cerintelor. Restul analizati dupa ce cunoasteti omul, nu inainte. Iar excluderea persoanelor pentru ca nu sunt in linie cu restul sau contravin “educatiei” primite de unii sau de altii (mai mult sau mai putin buna), e o ineptie. “Educatie” care apropo, e subiectiva.
Nu e de chemat. Nu are încredere în el, este foarte tipicar si vrea sa controleze totul. Anuntul este mai mult decat suficient pentru persoana potrivită.
Nu o sa fie persoana potrivită, o sa ceara mereu lamuriri suplimentare la fiecare sarcină, o sa invoce mereuipsa tuturor informațiilor.
Nu are nicio urmă de umor sau creativitate.
Imi lasă impresia unui tip negativist, unui tip care permanent îți spune că nu se poate sau nu știm înca totul sau …nu.
Un tanar absolvent care nu are nimic de oferit ca experienta nici nu pune intrebari despre ce se cere ca experienta …. ce sens are?
Înțeleg că este foarte interesat de job dacă a trimis acest mesaj … poate chiar presiunea obținerii lui să fie motivul pentru care el a trimis un asemenea mesaj, se simte o dorință de a nu o da în bară … o abordare mult prea serioasă pentru un tănăr absolvent.
Părerea mea este că nu are nicio legătură cu postul respectiv.
Cred ca a pus niste intrebari pertinente, desi daca citea fisa postului putea sa-si lamureasca multe din intrebarile puse. Totusi merita o intrevedere, cred ca poate sa demonstreze mai mult
Mesajul primit este destul de interesant din mai multe motive. Probabil că deja v-ați gândit că ar putea fi de la o persoană frustrată din diverse motive. Dar să presupunem că este de la un proaspăt absolvent. În prima parte a mesajului candidatul se contrazice în idei (aceste lucruri se pot învăța în timp). După această contrazicere aruncă o frază arogantă (aceasta poate fi un mare atu dacă o formulezi și o exprimi la momentul potrivit dar consider că nu este cazul aici). În continuare vine cu o întrebare legată de experiență solicitată și denumirea postului care denotă că nu are capacitate de analiză și filtrare a informațiilor. În finalul mesajului se regăsesc câteva sclipiri de inteligență în exprimare dar consider că nu este suficient dacă ne raportăm 100% la textul din anunț. În concluzie consider că acest tânăr are o inteligență medie. Cel mai probabil o parte semnificativă din mesajul redactat nu îi aparține, deci clar nu se regăsește în cerințele anunțului.
In mod “efectiv” (pt a cita din mesajul aplicantului), nu l-as invita. Sau, poate. Pentru a vedea daca chiar este un tanar abolvent, sau un personaj cu mai mukta experient, mai ales in recrutare de personal.
E puțină aroganță. Inutilă, de altfel. Observația/ întrebarea legată de cunoştințele solide de IT şi digital este justificată. Putea să se rezume la întrebări, lasând la o parte aprecierile. Şi totuşi ar putea fi o discuție interesantă cu el. L-aş invita la interviu.
Chemare la interviu dacă trimite CV-ul și dacă din acesta rezultă că se potrivește cerințelor specificate în anunț.
“Potențialul doritor al job-ului”(formulare care mi-a adus un zâmbet naiv pe chip)pare a avea îndrăzneala(poate specifică tinereții) de “a se lua de piept” cu un recrutor recunoscut și cu experiență.
Cine știe, poate fi o plăcută surpriză la întâlnirea față în față:)
(Știu că s-au făcut calcule cu privire la căt costă interviurile inutile dar câteodată merită riscate niște investiții de timp și bani).
Succes…abia aștept să citesc despre deznodământul provocării dumneavoastră:))
Trebuie văzut! Măcar a scris corect și coerent în limba română! Apoi, pentru ce va așteptați sa facă este omul potrivit. Anunțul dumneavoastră nu conține răspunsurile pe care le solicită tânărul. Cat despre aroganță, poate ca nu strică!
“icognito”
+dupa stilul de scriere nu pare sa fi citit multe carti.
Sunteti foarte tolerant doar ca va puneti o astfel de intrebare. Nu as angaja pe acest post, pe cineva care are o astfel de atitudine.
Mie nu mi s-a parut un mesaj venit de la un tanar, ci de la cineva care are ceva cu d-voastra, voind sa demonstreze abordarea eronata a anuntului. A dovedit doar ca sta prost cu analiza pe text. Ce o sa se intample cand o sa vada niste cifre pe care va trebui sa le interpreteze, asa cum mentioneaza anuntul.
Cum sa incepi o relatie cu o companie certandu-te cu recrutorul? Daca incepi asa, cum va face cu managerul? Cum va face negocierea conditiilor contractuale cu clientii? Cu pumnul in gura?
Eu as vedea un candidat care sa vorbeasca mai putin ca sa poata asculta mai mult iar acesta nu pare dispus sa invete.
Cred ca un job in recuperare de creante ar fi mai potrivit pentru persoana care v-a scris. Acolo nu ai nevoie prea multa de diplomatie.
Daca citeste cumva mesajele, il sfatuiesc sa nu treaca la soft skills: negociere, conflict management (poate doar daca le provoaca), atitudine pozitiva sau chiar politete.
PS Poate ma lamuriti si pe mine ce e cu misterul asta, al datelor din cv? Ce se poate intampla daca are cineva cv-ul tau?
Avand in vedere ca in mod clar nu indeplineste cel putin una dintre conditii, nu cred ca are sens.
Eu nu l-aș invita deoarece nu a trimis CV-ul. Anunțul e clar, mesajul este corect. Poate ar trebui sa îl mai citească și sa înțeleagă ca se cere sa depui efort să muncești sau nu. Poate ca anunțul ar trebui extins către persoane mai în vârstă dacă după 6 luni niciun tânăr foarte bun la învățătură nu vrea sa muncească.
Eu l-as chema la interviu.
Din mesajul tanarului inteleg ca nu are probleme cu pusul intrebarilor, ceea ce imi spune ca el incearca sa inteleaga.
In ceea ce priveste tonul, exista un dubiu legat de aroganta. Sfarsitul mesajului neaga aceasta aroganta.
Tragand linie, tanarul are personalitate, e curios, pune intrebari. La interviu ati putea sa vedeti daca are si viziune. S-ar putea ca in el sa se ascunda un leader.
Sunt de acord cu părerea lui Radu Petrescu.
Îmi pare o persoana sigura pe ea, atenta la detalii. Faptul că cere informații suplimentare denota o implicare în găsirea unui loc de munca adecvat.
Cam prea mari sarcini pentru un tanar absolvent….
Constat cu mare regret ca multe dintre persoanele de pe acest blog sau de pe LinkedIn uita de unde au plecat (banuiesc ca multe dintre aceste persoane nu au studii universitare) si sper ca recrutorii experimentati sa nu ii ia in seama. Niciun tanar absolvent in Romania nu cunoaste lumea de business si merita o sansa, mai ales daca mesajul pe care l-a scris arata compatibilitatea cu cerintele postului.
Se observa lipsa experientei in atitudinea cu care abordeaza subiectul. Consider ca atragerea atentiei asupra sa a fost intentia principala. Nu neaparat rau, dar poate trezi sentimente diferite in functie de persoana (lucru demonstrat si de comentariile postate). Din descrierea jobului se observa facil latura comerciala a jobului, deci daca intradevar indeplineste conditiile si avea interes, isi putea expune realizarile, lasand intrebarile edificatoare pentru un eventual interviu. I-as oferi feedback, dar profilul lui mi se pare nepotrivit pentru zona de comercial.
Când termină o facultate, chiar și tinerii inteligenți și muncitori nu au nici o idee despre cum funcționează o firma, cum se dezvolta o cariera, într-un cuvânt “cu ce se mănâncă viața”. Și cel mult visuri și ambiție, ceea ce nu e putin. Ei nu știu nici măcar ce nu știu și nu au idee de cate lucruri și specializari mai exista in afara de ce (cred că) știu ei și care ar putea sa le placa sau sa li se potrivească. E clar că e un tânăr care nu a avut parte de o îndrumare inteleapta și oferindu-i șansa unui interviu, i-ar deschide un pic ochii și mintea și i-ai putea oferi chiar și niște sfaturi. Mie mi s-a acordat această sansa când am fost tânăr și eu la randul meu am oferit-o multora. Nu ai cum să greșești daca o faci.
Nu isi asuma ce a scris in e-mail. Fraza “Anunţul nu indică o serie de amănunte foarte importante, dumneavoastră fiind cel ce recrutează cu peste 30 de ani de experienţă, cum se face că nu este precizată o anumită specializare (administrarea afacerilor/finanțe/marketing)?” denota aroganta.
Eu i-as raspunde ca daca este interesat poate sa trimita un CV. Si i-as atrage atentia si ca mesajul lui, chiar daca a reusit sa iasa in evidenta, este unul arogant si denota un nivel de frustrate, si ca nu ii sugerati sa continue in aceasta cheie daca vrea sa aiba succes in viitor. Bineinteles, mesajul ar trebui sa fie scris intr-un mod in care sa suporte publicarea pe internet de catre respectivul candidat pe toate forumurile.
Sau lasat balta – depinde de valorile si de disponibilitatea dvs.
Nu prea putem sa ne dam cu parerea deoarece raspunsul evidentiaza ce soft skills are iar in anunt nu sunt specificate cerintele de soft skills.
Care sunt acele soft skills pe care le-ai dedus din mesaj? Exact asta mă interesează…
Omul probabil ca are ceva educatie, dar nu structurata. A prins ceva din scoala pe ici pe colo si cu asta se da interesant. Arogant.
Dezordonat in buna masura. Repezit.
Asta reiese din citit mesajul un minut.
Dupa mine, in lipsa de altceva, poate serveste pe un post oarecare de executie, dar nu de management.
Tanarul nu trebuie ratat. Este unul care gandeste si pune intrebari pertinente. Ca nu este familiarizat cu protocoalele si nu s-a semnat, nu are mare importanta acum – va invata. Pe internet mai circulau niste indemnuri: angajeaza caracterul, know-how-ul se poate invata. Asa ca, tanarul merita macar o sansa printr-o discutie telefonica. Totusi, fata de anuntul de recrutare, as face cateva comentarii:
-daca salariul de incepator este de 1.100 euro net, iar pentru pozitii cu experienta avem 2.000, max. 2.500. euro pentru middle management, nu e mica diferenta intre ele ?
-prima cerinta a anuntului este : “Negociază condiţiile comerciale cu clienții din portofoliu (international key accounts/modern trade)”. Unui incepator i se da o sarcina grea, pe care nu are cum sa o realizeze cu succes. Mai mult, “Propune, aprobă, confirmă planificarea campaniilor/ promoţiilor cu clienţii şi urmăreşte realizarea acestora;” – propune si aproba ???
Probabil ca sunt cerintele clientului, dar par utopice. Chiar pentru un absolvent cu note mari. Aahh, si inca ceva. Am coleg de facultate sef de promotie, dar care (si dupa 20 de l aabsolvire) sigur nu s-ar potrivi pozitiei. Notele mari nu sunt garantia unei munci de succes. Consider ca anuntul desi incearca sa sintetizeze candidatii, este discriminator.
Bună ziua,
câteva concluzii după parcurgerea ambelor texte:
– aparenta și fina aroganță sesizabilă în răspunsul primit este normală mai ales la tinerii cu potențial care au un nivel de încredere în sine peste medie; granița dintre aceasta încredere și aroganță este greu de identificat de către ei datorită unui nivel mediu de inteligență socială și emoțională
– face câteva presupuneri care puteau fi reformulate altfel
– răspunsurile așteptate de el nu cred că-l vor clarifica, le-a formulat doar pentru a porni un dialog și de a valida disponibilitatea ofertei (este și asta o presupunere bineînțeles).
M-aș vedea cu el măcar pentru câteva minute. În cel mai rău caz va fi o lecție pentru el, până la urmă experiența fiecăruia dintre noi ne obligă oarecum să-i ghidăm pe cei care vin din urmă sau sunt la început de drum.
Aveam oricum firmă și pe atunci si mergea treaba astfel încât să nu-mi pese de “lecția” oferită de dânsul, probabil ai dedus cel mai bine “mesajul” fiindcă era o provocare la dialog, și știam că are de gând “să ceară ajutorul” (of course, this way and not only). Petru mine a fost amuzament, urmăream flow-ul de comentarii și așteptam o “validare” pentru a-mi putea satisface propria curiozitate. Pe atunci mi-am păstrat anonimatul și am putut să văd dacă domnul Butunoiu ținea cont de părerile urmăritorilor săi cu adevărat. Nu a făcut asta (fiindcă cel mai probabil a consultat direct clientul care în mod cert a refuzat) și a dat aviz negativ, era de așteptat și această manieră formală de a răspune unui candidat prea îndrăzneț. În același mod “delusional” vă spun, salariul era chiar foarte bun și în mod cert motivant pentru a putea evolua treptat, dar credeți că “ne-am zbătut” doar pentru atât? Sunt bine-mersi “far away from home” în prezent cu aprox. 5k, (nu acei 5000 de lei) NU în Romania. Respect tuturor pentru că în ciuda succesului de care vă bucurați într-un sistem post-socialist, am rămas surprins că ați putut să intrați în pielea unui tânăr cu “presupuse frustrări”, no remorse at all. Credeți că într-o țară în care nu se merită să-ți dai silința, un “candidat ca la carte” cerut în acel anunț chiar nu era înzestrat cu un optimism “shoot for the stars to land on the moon”? Think about it, well it was a pleasure domnule Butunoiu, semnat Mitch.
E varza, nu mai pierde timpul cu el! Nu înțelege nimic din cum functioneaza o firmă si a vrut să se dea interesant dar s-a făcut de cacao. Un băiat inteligent probabil dar are așteptări nerealiste, as p spune chiar fitze….
de unde concluzia ca e baiat?
L-as suna fara discutii ! Raspunsul lui denota faptul ca s-a documentat, ceea ce, in vremurile astea, e rar. Si, mai mult, ceva inteligenta, pentru ca a prins niste aspecte in acele intrebari, foarte punctuale de altfel. Nu cred ca strica sa il vedeti macar o jumatate de ora.
Domnule Butunoiu,
Amuzanta si interesanta provocare!
Eu insumi mi-am inceput cariera in felul asta, angajat pe un post similar, fara nici un fel de experienta de munca si cu prospecte minime de a gasi ceva macar similar.
Important de observat ca nivelul meu de ignoranta, naivitate si indolenta era similar, la fel si aptitudinile cerute pentru candidat.
Si totusi, cineva mi-a dat o sansa. Pentru simplul motiv ca a vazut potential. La urma urmei cele mai bune angajari sunt cele facute pentru potential si atitudine. Potentialul e demonstrat, atitudinea e innascuta (performanta scolara denota ambele). Restul se invata. Greu, dureros uneori, dar se invata.
Eu votez pentru interviu.
Si modelare la locul de munca.
Adrian Vaida
Nu-mi pare tanar absolvent. Sunt tinerii nostri absolventi, chiar si cu nota zece, atat de bine informati in legatura cu un proces de recrutare? Cred ca daca e tanar absolvent a fost consiliat de cineva care cunoaste ceva din munca de recrutare, ceea ce nu e rau. Daca as avea un telefon cred ca l-as suna macar pentru faptul ca a scris bine mesajul.
Nu l-a scris bine, stilul e de nivelul unui copil de clasa a 6-a sau a 5-a. Prea asemanator vorbitului. Nu asa se scrie, decat daca vrei sa reproduci stilul de vorbire repezita. E un termen in engleza pt asta, ceva cu flow.
Un anunt de recrutare are un caracter general ( doar daca nu se cauta chirurg cu specializare in neurologie). In cazul de fata e chiar foarte specific si mai mult proiecteaza si o schita de plan de cariera.
Mai bine aplica si poate era chemat unde putea in cadrul unui dialog inteligent ( daca ii iesea)sa afle ce isi dorea sa sa se si puna intr-o lumina buna.
Eu l-as chema daca CV-ul indeplineste cerintele ( asta daca il va trimite si nu ii fura nimeni datele 🙂 ) si as incerca sa vad de ce e atat de nesigur pe el (pare ca vrea sa stie sigur daca ies numerele la loto pentru a cumpara un bilet).
Daca vreti sa va pierdeti vremea….