Una dintre cele mai mari placeri ale angajatilor este sa se razbune pe angajatori. Mai ales daca gasesc si o metoda socanta, care dubleaza efectul loviturii. Daca razbunarea pe propriul angajator e prea riscanta si pot exista consecinte serioase, se razbuna pe alti manageri si angajatori, ca doar toti managerii sunt din acelasi aluat, stim noi.
Daca vrea unul dintre acestia sa-l angajeze, si candidatului nu-i place jobul, nu-i convine salariul sau orice altceva, nu-i spune nu, multumesc pentru oferta de job, domnule angajator, dar mi-am facut niste calcule si alte variante cred ca ar fi mai avantajoase pentru mine… Nu! Trebuie sa-l pedepsesti pe nemernic! Cum ai putut sa crezi, nenorocitule, ca m-ar putea interesa jobul tau? Nu te uiti la tine si la compania ta?
Vin la mine multi oameni pentru consultanta in cariera, ca sa ii invat cum sa gaseasca mai repede si mai bine ce cauta. Tuturor le zic, le atrag atentia si insist mult: ai grija, daca iti face cineva o oferta si nu-ti convine, poarta-te frumos, nu-i spune cum ai putut sa crezi, nenorocitule, ca m-ar putea interesa jobul tau? Nu te uiti la tine si la compania ta? Nu, spune-i multumesc frumos pentru oferta, dar mi-am facut niste calcule si alte variante cred ca ar fi mai avantajoase pentru mine. Unii se mira ca insist atat de mult cu asta, dar stiu eu ce stiu…
Am scris de mai multe ori despre prietenul meu, ambasadorul unei mari tari straine care si-a cautat mai bine de un an menajera. Doar pentru curatenie, fiindca la bucatarie mai avea pe altii trei. Program fix ca la stat, niciun minut mai mult, 700 de Euro pe luna bani in mana. Un job simplu, la urma urmei.
Nu m-a crezut cand i-am spus ca nu e cazul sa caute pe cineva “cu experienta”, ca experienta si vechimea nu au absolut nimic de-a face cu un asemenea job, dar absolut nicio legatura. Nu, el stia una si buna, si voia cu orice pret candidati cu CV-uri in care scria ca au mai facut asta ani si ani de-a randul. A gasit mai multe menajere, a batut palma cu ele, unele nici macar nu s-au prezentat in prima zi de lucru si nici nu au mai raspuns la telefon. Una peste alta, a luat tot felul de tepe memorabile de la doamnele menajere cu experienta.
Una dintre ele, insa, ne-a ramas amandurora in minte. Gaseste el (sotia lui, mai bine spus, pentru ca ea se ocupa de aceasta recrutare) pe o doamna menajera cu CV beton. Pe la 40, menajera de vreo 15 ani, mai mult de jumatate prin Spania sau Italia, nici nu mai tin minte. Se intalnesc, i se pare ca e foarte profesionista, ii spune ca vrea sa o angajeze, ce si cum, salariul atat. Ea nu, daca nu-mi dati 1,000 de Euro nu vin, atat aveam si in Spania sau Italia, nici nu mai tin minte, si nu am de ce sa accept mai putin.
Eu stiu bine ce inseamna sa fii menajera in Spania sau in Italia cu o mie, si ce inseamna sa fii in Bucuresti cu sapte sute, la un ambasador care e plecat cam tot atat cat sta pe aici aici. Pe mine ma prosteste mai greu o menajera.
Dar ambasadorul nu stie, iar nevasta lui nici atat. Lor li s-a parut perfecta, avea o experienta impresionanta si voiau foarte tare sa o angajeze. Au mai stabilit o intalnire, au incercat sa-i explice si alte avantaje ale jobului, probabil ca nu foarte evidente pentru cineva care nu a trait intr-o astfel de lume, Dar ea nu si nu, o mie.
Trecuse mai bine de un an de cand prietenii mei isi cautau menajera. Solutiile temporare ajunsesera sa-i coste mai mult decat mia ceruta de doamna menajera cu experienta. Asa ca s-a straduit ambasadorul sa gaseasca o solutie. Si a gasit pana la urma. A redistribuit niste fonduri, niste costuri, a facut in asa fel incat sa-i dea doamnei menajere cu experienta mia de Euro fara de care nu era dispusa sa-si miste fundul din fata televizorului.
Tocmai se pregatea nevasta ambasadorului sa o sune pe doamna menajera cu experienta ca sa o invite la o ultima intalnire si sa-i faca oferta cu mia in mana si sa inceapa lucrul, cand primeste un SMS de la ea. Era in romana. “Ambasadoare, nu fii scartan!” … si mai urmau cateva randuri, ceva cu romanii si strainii, nu mai tin minte exact, insa memorabilul inceput nu va putea fi uitat vreodata. Au fost ceva probleme la ambasada cu traducatoarea care era indoita daca sa-i faca traducerea mot a mot sau sa o stilizeze, insa i-am explicat eu ideea, oricum. Acum au o menajera din Africa.
Insa menajera e fericita, fara indoiala. Multi ani de-acum inainte va povesti, la o cafeluta, ce i-a facut ea unui ambasador. Si nu unui ambasador oarecare, ca si asta e foarte important… Intr-adevar, ce multumire mai mare poate sa aina o menajera decat sa se razbune pe un ambasador? Si nu oricum, ci si lasandu-l cu gura cascata. Si un detaliu foarte important can te razbuni: sa faci asta cand se asteapta inamicul cel mai putin.
N-am mai auzit de mult cuvantul acesta, scartan, mi-a trezit multe nostalgii. Cand eram mic, si apoi si ceva mai tarziu, la scoala si la liceu, in Moldova, il auzeam de o suta de ori pe zi. In ultimii ani, la Bucuresti, nu, aproape ca uitasem de el. Asa ca mi-a facut placere reintalnirea cu el, nu conteaza cum, nu pot sa spun ca nu.
Insa sinonimele lui scartan da, le aud zilnic. Nu e zi sa nu-mi povesteasca cineva despre o scena identica, sau sa nu ni se intample chiar noua, cu candidatii si cu clientii nostri. Se intalneste candidatul cu angajatorul, unul cere una, celalalt ofera altceva. Sau ii zice candidatului ca nu e potrivit pentru jobul pentru care se intalnisera. Ne mai gandim, mai vedem, ramane sa mai vorbim. Si cand angajatorul se pregateste sa-l cheme din nou pe candidat ca sa-i spuna ca da, ii da ce i-a cerut, sau, de multe ori, ca s-a gandit sa-i ofere alt job, uneori mult mai interesant decat primul, pac!, primeste SMS-ul cu ambasadoare nu fii scartan! Da, am vazut sute si mii de cazuri in care candidati, angajati, si nu doar ei, nu au mai avut rabdare si au trimis SMS-ul cu ambasadoare nu fii scartan un pic prea devreme.
Insa acela e momentul lor de glorie, despre care vor povesti multi ani dupa aceea, la o cafeluta. Care glorie e cu atat mai mare cu cat si diferenta de salariu si de statut social e mai mare. Si surpriza si uimirea destinatarului SMS-ului, pe cale de consecinta, desigur.
Nu as reusi vreodata sa enumar toate situatiile in care am vazut cum s-au pierdut astfel oportunitati poate unice in cariera sau viata cuiva – si nu vorbesc acum numai despre candidati si angajati – doar pentru ca nu au mai pus cateva intrebari, pentru ca nu au mai asteptat un pic si au trimis prea repede SMS-ul cu ambasadoare nu fii scartan.
Ca prietena mea foarte buna, care de cand se stie viseaza sa se marite cu un milionar. Daca nu e urat si se poarta si civilizat, inca si mai bine, insa neaparat milionar sa fie. Si cand a intalnit pe unul, i-a si trimis SMS-ul cu ambasadoare nu fii scartan, observand ca ii face curte. S-a intamplat sa-l cunosc si eu pe curtezan, si sa stiu cat de multi bani are. Si de ce i-ai trimis SMS-ul cu ambasadoare nu fii scartan? Pai ce sa mai pierd vremea? Asa poate mai ratez si vreo ocazie, daca lumea crede ca sunt cuplata cu cineva. Dar de ce nu m-ai intrebat pe mine, sau pe altcineva, sau sa te fi uitat mai atenta pe Internet? Pai ce sa mai intreb, nu ai vazut cum e imbracat si cu ce masina merge…?
Si sa vezi, draga, ce SMS i-am trimis dupa aia scartanului…
Comentarii (13)
Lasand la o parte lauda de sine (prietenul meu mare ambasador, etc) ca sa stim cu totii ce relatii firoscoase aveti, postarea acesta repeta alte postari mai vechi in care va plangeati de ostilitatea candidatilor fata der recrutori sau angajatori. Evident recrutorul si angajatorul sunt niste ingeri bine intentionati, in timp ce candidatul este un marlan care de abia asteapta sa se razbune, asa, fara nci un motiv.
Pe cand dle Butunoiu o postare despre naravurile recrutorilor: mintirea candidatilor in ceea ce priveste angajatorul, ascunderea unor detalii importante inainte de interviu, refuzarea unui candidat din start pe motive nelegate de job si care pot constitui discriminare (varsta, origine etnica, etc), refuzul de a comunica cu candidatul daca nu a luat jobul si mai sunt si altele? Din postarile dvs rezulta ca numai recrutorii au bun simt, candidatii sunt intotdeauna pretentiosi, mofturosi, marlani, agresivi. Cred ca trebuie sa va schimbati meseria caci, vazute in ansamblu, postarile dvs despre candidati reflecta profunda aversiune fata de ei. Lasati locul unora mai tineri care n-au apucat sa se scarbeasca de oamenii in cautare de job.
D-le Butunoiu,
Va multumesc pentru aceasta poveste scrisa admirabil!
Cum as putea sa va trimit si eu una?
Marius
Curios sa vad… Vrei sa o public pe site-ul meu, sau ce? Uite: gb@georgebutunoiu.com GB
Asta cu ”nu fii” e citat din menajeră sau e de la dumneavoastră?
Mhm. Am incercat acum vreo 10 ani sa-i retin atentia lui George Butunoiu. Firmei, ca persoana n-am intilnit-o niciodata fata in fata. In vreo doua rinduri chiar. Si n-am reusit. N-am reusit sa trec de amabilitatea (fara ironie) domnisoarei de la front-desk. Mi-am zis ca, desi sint genial, GB poate nu mediaza in “liga” mea, cum poate nici in “sportul” meu. Sint surprins, asadar, sa vad ca are timp sa scrie. Jos palaria, domnule GB!
Oare nu definește pentru moment nivelul de educație și cultura noastră? E de admirat răbdarea și bunăvoința cu care privești diversitatea celor ce doresc sa fie plassati
Ar fi interesant un aricol si despre angajatorii/recrutori care desi le ceri respectuos sa-ti comunice rezultatul interviului nu o fac.Daca le ceri raspunsul se rastesc la tine cu un “nu corespundeti postului”.
La ce fel de raspuns te referi? Daca ai trecut mai departe sau nu, ori mai mult decat atat? GB
Stiti bancul cu omul care se intalneste cu Bill Gates in aeroport si il roaga pe miliardar sa ii faca o favoare? Sa vina la el in cateva secunde, cand sta cu prietenul lui de vorba si sa-l bata pe spate, ca si cand ar fi prieteni vechi? 🙂
Bun articolul..si adevarat
Orgoliu….bata-l vina!
Citesc cu drag articolele dumneavoastra! Sunt savuroase!
Nu trebuie sa fac mari eforturi, am subiecte si material de studiu mult mai mult decat pot eu scrie… GB