Toti managerii care vin la mine la birou incearca sa ma convinga cat de bine stiu ei sa faca strategii. Ii las sa vorbeasca, desi nu e nevoie, nu prea am indoieli ca stiu sa le faca, chiar si pe cele mai complicate. Ca sa fiu politicos, tac din gura si nu le spun ca sunt mult mai multi cei care pot sa faca o strategie, chiar si pe cele mai complicate, decat isi inchipuie ei, si ca facutul acesta e printre lucrurile relativ simple din viata de manager.
Insa managerii nu vin doar ei la mine in birou, ma duc si eu la ei, ca asa e in capitalism. Mai bem o cafea, mancam un biscuite, vorbim de una, de alta, de afaceri. Se mai intampla sa ma uit la ei pe calculator, imi arata o poza, un text, un mesaj, ceva. Cel mai adesea, asta incepe, invariabil, cu aventura cautatului. Mai intai, intr-un inbox cu cateva mii de e-mailuri, search dupa un cuvant cheie. Nu il gaseste din prima, dar da search dupa al doilea. Intre timp, cat face search calculatorul, noi deschidem al doilea pachet de biscuiti, ca dureaza. Ah, nu e aici, stai sa-l caut in alta parte. Si incepe faza cu Windows Explorerul. Alte mii de fisiere, asezate dupa criterii bizare, cu tot felul de combinatii de litere si cifre, facute special asa, ca sa ii deruteze pe cei care ar avea vreun gand rau, si sa abandoneze cautarea. Tiii, ce chestie, nici aici nu e, Dar stai ca mai stiu eu un loc in care poate sa fie. Of, Doamne, nici aici, dar lasa ca ti-l trimit eu pe e-mail cand il gasesc, sa vezi ce tare e…
Acum primesc vreo 3000 de e-mailuri pe zi. Trei mii, am pus bine zerourile. Si intr-o singura zi, nu in doua. Acum un an primeam mai putin de o mie. Spamuri cu miile, sigur, dar tot trebuie sa arunc cate o privire pe ele. Daca pun un filtru, gasesc in Junk cate un e-mail in care un client imi scrie ca vrea sa-mi dea o gramada de bani ca sa-i fac o recrutare sau cine stie ce alt serviciu. Filtrul lui Bill Gates crede ca nu e serios omul acela care care face o asemenea propunere, il baga la spam si il mai pune si pe vreo lista neagra, ca sa nu-mi mai scrie vreodata. Si mai am si vreo jumatate de milion de fisiere pe harduri. Sigur, fara sa mai pun la socoteala si copiile de siguranta, cu alte milioane bune de files si ele.
Si altii patesc la fel, i-am intrebat si mi-au dat dreptate. Nu se mai compara ce primim acum si ce avem stocat in calculator cu ce era in urma cu nu mai mult de doi sau trei ani. Diferenta e enorma si are toate semnele neopririi. Ca in poemul simfonic al lui Paul Dukas. Si e abia inceputul.
Azi ajungi sa te superi si sa nu mai vorbesti cu cineva pentru ca nu ti-a mai raspuns la un e-mail important, cand, saracul, nici nu l-a vazut printre sutele si miile de alte mesaje. Sau l-a pus undeva, cu gandul sa raspunda peste doua zile, si a uitat ca l-a pus, sau chiar unde l-a pus. Tu faci la fel, pierzi un client important, si nu stii de unde ti se trage.
Spun adesea ca e suficient ca un manager sa fie mai ordonat, mai organizat, sa puna in functiune sisteme si instrumente relativ simple de administrare a informatiilor si documentelor ca sa vezi o crestere surprinzatoare a rezultatelor. Nu prea ma crede nimeni, astea sunt nimicuri, importante sunt viziunea, gandirea strategica, leadershipul si alte cuvinte asemanatoare. Adica, daca te ocupi cu nimicuri din astea, te faci de ras ca lider, zic ei.
Managerii au cerut tot timpul informatii, din ce in ce mai multe, si pe buna dreptate. Acum le au, dar s-a ajuns la punctul in care primesc mai multe decat pot ei sa se descurce cu ele, si raul prea multului s-ar putea sa fie mai mare decat cel al prea putinului.
Daca cineva crede ca nu e mare lucru, ca aduce oricand un taxonomist, ii da niste bani ca sa rezolve problema, ca el sa se poata gandi strategic in liniste, eu zic ca se insala. Si asa le spun si clientilor mei, adica angajatorilor. Le spun sa faca un test simplu: sa dea candidatilor sa clasifice, sa grupeze, sa ordoneze niste lucruri. Nici macar multe. Surprizele sunt de proportii, va asigur…
Si o mica intrebare:
Loading ...
Comentarii (12)
Este clasica poveste a cautatului unui ac intr-un car cu fan. Dar exista solutii.
Uite eu deja lucrez/produc robotic process automation software pentru o mare multinationala. Un astfel de robotel iti poate “citi”, filtra, sistematiza mesajele conform unor reguli personale, in maxim 2 ore si eficientizeaza perfect munca unei secretare.
NB: Daca ai 3000 de mails in inbox, si macar 300 CV uri decente, pai eu as face un bestjobs mai mititel si i-as lasa si pe altii sa caute in baza mea, contra cost of course, la x euro date de contact pe un CV validat de butunoiu.. eu nu inteleg de ce te vaiti. Eu plang dupa niste CV uri pe niste domenii mai nisate si nu am unde sa le gasesc …
Nu cred ca isi pot multi permite sa lase pe altcineva sa citeasca mesajele si sa decida daca e important sau nu, daca e serios sau o pacaleala… GB
l-ai recitit pe Toffler recent? 😉
Nu! Mai traieste, mai scrie? Ce si cand a scris ultima data? GB
mi-ai amintit de Puterea in miscare si “suprasarcina informationala”; cam ceea ce au facut englezii premergator D-Day
din 2016 Toffler isi urmareste din inalturi predictiile
Informatia este un neofactor de productie. Din pacate, putine scoli au in intentie dezvoltarea culturii informationale a studentilor. Asa cum exista profesionosti ai celorlalte resurese ale unei afaceri, pot exista si profestionisti in identificarea nevoii de informatii, gasirea informatiilor, prelucrarea lor si producerea de noi informatii care sa sustina demersul de luare a deciziilor la nivel managerial. Activitatea se numeste Competitive Intelligence. Exista un curs in cadrul masterului de Consultanta in Afaceri, la Facultatea de Administratie si Afaceri din cadrul Universitatii din Bucuresti. Sau la Honesto Competitive Intelligence ( http://www.hcintell.eu ). Articolul aminteste despre suprainputul de informatie, insa acesta apare numai in formele primitive de abordare a informatiei pentru suportul deciziei. Managerul are nevoie de informatie verificata, clara, concisa!
Ziceti dumneavoastra ca “Informatia este un neofactor de productie”…
Daca-mi dati voie, am reformulez: informatia este un factor de putere. Si in economie, si in viata politica si chiar si in viata privata ori in grupurile noastre de apartenenta, mai mari ori mai mici. Si asa a fost dintotdeauna.
Am avut acum aproape un deceniu cateva ocazii sa interactionez cu niste profesionisti ai informatiei, acasa la ei. Si care la un moment dat erau socati de cat de multe lucruri stiam despre diverse chestii pe care ei le considerau confidentale, accesibile unui cerc subtire de initiati. Dar eu chiar nu aveam nici un merit deosebit in faptul de a fi avut acces la cele informatii: ele erau complet publice, se gaseau pe internet si erau accesibile tuturor celor care stiau unde si cum sa le caute.
Dupa mine, fix in acest punct s-a petrecut marea revolutie informationala a ultimilor 20 de ani si, mai ales, a ultimilor zece: informatia s-a “democratizat” si, drept consecinta, in principiu fiecare dintre noi are acces aproximativ la toata informatia de care are nevoie (ori n-are, dar i-ar putea fi de folos candva). Practic, informatia din surse deschise este atat de abundenta incat o covarseste pe cea din alte surse, mai discrete.
Asta nu inseamna si ca avem la indemana, utilizabila imediat informatia pretioasa. Teoretic, da, o avem, dar nu si practic. Pentru ca adeseori nu prea stim unde este ori unde am pus-o. Dimpotriva, excesul de informatii (cele mai multe inutile) poate ascunde perfect excelente date pretioase, capabile sa produca avantaje competitive.
Dintr-un numar nu chiar imens de experiente, pot spune ca astazi, data fiind aglomerarea de informatii din fiecare domeniu, privitor la mai fiecare problema, este mult mai important sa avem oameni, criterii si proceduri care sa ajute la a discrimina informatia pretioasa de cea inutila (eu prefer sa le zic “buruieni) decat sa ne multiplicam si mai mult eforturile, in sensul maririri numarului surselor de informatii si al sporirii datelor colectate. Care nu fac decat sa produca aglomerari diforme si adesea fara noima de cunostinte cu care, in satrea in care le colectezi, nu prea ai ce face.
Discriminarea informatiei relevante este deja o sarcina esential diferita fata de colectarea de informatii si, cum sunt concins ca deja v-ati dat seama, adesea anuleaza avantajul competitiv al celor care traditional erau cu un pas in fata celorlalti, prin faptul ca reuseau sa aiba acces la date privilegiate.
Sigur, accesul prioritar la informatiile delicate si relevante va continua sa fie pretios iar relatiile care duc la aflarea a… ceva cu o secunda inaintea concurentei vor continua sa fie importante. Doar ca nu la fel de importante ca, sa zicem, acum 20-30 de ani. Si, in plus, vor putea fi contrabalansate de un bun management al informatiilor din sursele non-discrete, atat de abundente azi.
Sint locuri cu muult mai complexe decit Bucuresti-ul si oamenii se descurca foarte bine in viata profesionala.
Atita timp cit incerci sa gasesti solutii specifice systemelor lineare la fenomene exponentiale…..good luck :)))))
Situatia prezentata in articol arata clar lipsa delegarii si ierarhizarii. Fiecare om din ierarahie este responsabil de un numar limitat de documente si sarcini. Astfel nu apare supraaglomerarea. De aceea, pentru cei ce se plang ca primesc 3000 de emailuri s-a inventat secretara.
Nu am avut probleme niciodata.
Am avut Peste 15 vapoare la incarcare sau descarcare simultan fiecare cu acreditivul lui,bill of lading,timeshets,demmurages,draft survey,coustom clearance,charter party de urmarit si au iesit bine.
Din pacate Goerge ai mare dreptate. Nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Nu mai luam decizii din cauza a prea multor emailuri/articole de citit. Nu mai ajutam pe nimeni pentru ca stam in meetinguri etc etc. Si nu exista o solutie simpla la asta. Lucrez intr-o multinationala mare si am ajust sa constat ca acum la mode nu este strategia, ci satisficing-ul. Al cui, uneori e greu de aflat. Oricum, sunt curios ce aduc urmatorii ani. Eu cred ca suntem abia la inceputul revolutiei informationale, stai sa vezi cand incep sa ne inlocuiasca astia cu Siri sau Cortana. Si te rog nu rade, ca tu ai sa fii primul :).
Care e relevanta?