Gardul nostru
Astazi o batrana statea pe gardul nostru si plangea. Am intrebat-o ce i s-a intamplat. Ii furasera protofelul in farmacia de la Piata Dorobantilor. Am intrat in vorba cu ea fara sa stiu ce sa-i spun. Mi-a zis ca nu se duce la politie sa reclame, ca nu mai are putere. O stiu bine, sta pe strada noastra, in capat. Am plecat, nu aveam ce sa fac pentru ea.
M-am intors la birou, nu mai aveam chef de lucru. Am stat si m-am gandit in urma la toate intamplarile mele cu politia de 50 si ceva de ani incoace. Si mi-am dat seama ca niciodata, dar absolut niciodata nu mi-au inapoiat un lucru furat, nu au reusit sa probeze vreo infractiune care sa ma ajute sa recuperez vreo paguba sau sa pedepseasca vreun vinovat. Si cred ca nici nu au incercat vreodata, ca sa fiu mai precis.
Prima mea amintire cu aceste specimene e foarte timpurie, aveam abia cativa ani si stateam cu bunica-mea. Intr-o noapte a venit un om cu vaza din sat (era supraveghetorul cazanelor de tuica), a spart usa, a intrat peste noi ca sa o violeze pe bunica-mea. Era mare si foarte gras. Dupa ce a spart usa, s-a asezat gafaind sa-si traga sufletul. A adormit acolo, ca era prea beat. Noi ne-am furisat din casa si ne-am dus la Costel, vecinul nostru de la casa din vale. Mama lui Costel a opinat ca poate ar fi bine sa anuntam militianul satului. Dar bunica-mea a zis ca nu, ca doarme omu la ora aceea si poate ca se supara. Si a opinat si bunica-mea ca mai bine sa nu-i spuna deloc, pentru ca toata lumea stia ca sunt prieteni. Nu bunica-mea, ci nenea Ionel, omul cu vaza, cu militianul. Tanti Maria, mama lui Costel, a ramas la gard si s-a uitat sa vada cand pleaca cetateanul cu vaza din casa noastra. A stat vreo doua ceasuri. Dar a meritat, asteptarea a dat roade si l-a vazut cum pleca pe trei carari catre casa lui. Casa lui era in deal, dar nu prea departe. Noi am ramas restul noptii la Costel, dar nu am reusit sa mai adormim.
Am fost foarte contrariat. Informatiile pe care apucasem sa le acumulez in cei cativa ani de viata indicau, totusi, o alta desfasurare si logica a lucrurilor. Dar m-am lamurit ceva mai tarziu. Se fura mult acolo in sat. Dar nimeni nu-l deranja pe militian pentru atata lucru. Tin minte ca aparea in peisaj, totusi, atunci cand unul infingea un cutit in altul. Sau o susbelnita, ori altceva ascutit. Sau ii dadea cu ceva tare in cap (par, lopata, topor etc.).
La oras
Apoi am plecat din sat, m-am mutat la oras ca sa termin scoala si apoi sa intru la liceu. La oras mi-au furat vreo doua biciclete si diverse lucruri mai putin voluminoase. Eu m-am dus la militie, pentru ca asa citisem in carti ca trebuie facut. Au ras de mine.
Facultate, mutat in Bucuresti. Furat alte biciclete, mai multe de data aceasta. Plus diverse. M-am dus de fiecare data la militie, am stat cu orele, ma puneau sa scriu toate tampeniile pe coli albe indoite in stanga, pentru indosariere. Parca nu mai radeau de mine asa, pe fata, dar eram sigur ca o faceau cand ma intorceam cu spatele. Nu mi-au pus niciodata vreo intrebare care sa arate ca s-ar fi gandit sa faca mai mult decat sa indosarieze coala alba cu marginea stanga indoita. Nici macar ce culoare avea bicicleta sau ce marca era casetofonul. Tare socat am fost, mai ales ca eu stiam exact cum trebuie sa fie condusa o ancheta si prins un hot. Doar citisem sute de carti politiste si vazusem inca si mai multe filme la fel.
Nu am stat niciodata la camin, cat am fost student, nu-mi placea. Ma mutam din casa in casa, cu chirie. Intr-o zi am ajuns intr-o frumoasa vila din Cotroceni, intr-o camaruta de serviciu. Dupa aceea am aflat ca proprietarul era militian. Si din prima zi au inceput sa-mi dispara lucruri din casa. Multe dar marunte. Pentru ca nu am avut niciodata lucruri mari. Ar fi fost si greu sa le car tot timpul dupa mine, dintr-un loc in altul. Apoi l-am vazut pe militian, pe proprietar, adica, cum mi le fura. Nevasta militianului a vazut ca l-am vazut si m-a intrebat ce-mi lipseste. I-am zis. Pe cateva le-a gasit in casa, mi le-a dat inapoi. Si m-a rugat sa-mi strang lucrurile si sa incerc sa plec inainte sa se intoarca. Nu am reusit intr-un timp atat de scurt. S-a intors militianul de la servici. A batut-o bine pe nevasta-sa. Pe mine nu m-a omorat, asa cum ma pregatisem deja sufleteste. Nici macar nu m-a batut, spre marea mea surprindere.
Am stat departe de militieni cat am putut. Nici la revolutie nu ne-am apropiat prea mult. Au tras de la distanta, insa nu m-au nimerit. In Piata Universitatii doar ce a existat o apropiere, pentru ca trebuiau sa se afle la cel mult o lungime de brat ca sa ma nimereasca in cap cu bastonul.
Atunci deja nu se mai numeau militieni, erau politisti. Si politistul Stoica, sectoristul nostru din Armeneasca, unde locuiam atunci, a venit la mine acasa cu un camion cu mineri. A trebuit sa le arate drumul, ca nu cunosteau ei Bucurestiul vechi, desigur. I-au taiat domnului Enescu piciorul cu securea. Apoi au luat tot ce au gasit in casa, au distrus ce nu a incaput in camion. Sectoristul politist Stoica a pitit televizorul intr-un colt si l-a acoperit cu niste paturi. S-a intors peste vreo doua ceasuri sa-l ia, dupa ce i-a dus pe mineri la alt obiectiv terorist. A innebunit de furie cand nu l-a mai gasit. Am avut si eu o bucurie in ziua aceea…
Scuterul
Apoi m-m facut si eu privat, am inceput sa castig ceva bani. Mi-am luat scuter. Pe doua mi le-au furat. Unul de pe strada, celalalt din curte, cu poarta incuiata. L-au ridicat peste gard. Fiind un fizician talentat, am calculat ca trebuie sa fi fost cel putin patru baieti bine hraniti. Fetele ieseau din calcul in contextul dat. La politie nu m-au intrebat macar ce culoare avea. Nu am scris nici eu pe foaia alba cu tesitura in stanga. Eram curios sa vad daca observa si ma intreaba ei. Nu au observat, nu m-au intrebat.
Dar si mai interesant a fost cu Capitanul Gaita de la Sectia 1, de pe Ana Ipatescu. Era seful departamentului de investigatii, ceva de genul acesta. Eu eram deja in recrutare de cativa ani buni. Reprezentatntul unei mari companii straine ma roaga sa iau niste referinte despre directorul lui comercial, despre care tocmai aflase ca nu facuse facultatea, cum scrisese in CV. Si banuia ca il mai si fura. Mie mi-a luat mai putin de o saptamana ca sa aflu ca era un interlop pus special acolo ca sa fure din firma, printr-o retea din Pitesti pe care o cunostea toata lumea, mai putin directorul strain. Si ca domnul Gaita nu numai ca-i proteja, ci parea sa munceasca cot la cot cu ei. Capitanul Gaita m-a dus la politie sa-mi faca dosar penal. Nu mai tin minte pentru ce a spus ca o face. Era extrem de interesat sa afle ce stiam deja. Mi-a explicat cum o sa ma aresteze, cum o sa ma inchida etc. Dar eu nu sunt prea sperios din fire, asa ca asta i-a incurcat putin socotelile. Dupa cateva ceasuri m-a eliberat…
Dar nu toti cei de la Sectia 1 sunt niste duri, cum era Capitanul Gaita. Nu as mai fi trecut pe acolo cu vreo reclamatie, insa intr-o zi unul ne-a furat mult mai multe. Cu acte, de data aceasta. Fiindca a furat din firma, am fost obligat sa inregistrez plangerea la politie, pentru ca altfel fiscul ar fi zis ca le-am furat eu. Am stat cu orele si cu zilele pe acolo, tot dand declaratii. Cel care ne-a furat dadea si el declaratii, in alta camera. Apoi ne-au pus fata in fata si ne-au rugat sa ne impacam! Am crezut ca glumesc, dar am avut o surpriza de proportii cand am realizat ca nu. Apoi a venit alt politist sa faca acelasi lucru, s-o fi crezut mai convingator. Dupa vreo doua ceasuri a venit un colonel, cred ca era chiar seful cel mare al Sectiei 1. Tin minte toate discutiile, pana si tonul plangacios al vocii, parca ar fi fost in dimineata asta. Mie imi zicea Nea Butunoiu, colonelul. Nea Butunoiu, hai sa va impacati, uite, va rog eu, ca suntem oameni. Eu va vad pe dumneavoastra mai cu scoala, mai cu inteligenta, hai Nea Butunoiu sa va impacati, uite, asa, strangeti-va mainile. Hai, Nea Butunoiule, ca ne apuca noaptea aicea. Hai, uite, fa-o pentru mine…
Tot din firma ne-au furat si in mijlocul zilei. A intrat, a luat geanta Claudiei de pe birou si a plecat. Le-am aratat politistilor pe camera video cum a intrat si cum a iesit. Atunci nu era Claudia in birou pentru cateva minute, si s-a nimerit sa nu mai fie nici altcineva prin preajma. Dar in alta zi un curier a luat un telefon chiar de langa secretara. Care secretara a iesit dupa el. I-a strigat ca-i nesimtit, ca e inadmisibil, si altele din acelasi registru. Insa nu l-a induplecat sa se intoarca. Nici macar sa lase telefonul si sa plece doar el mai departe. Alte declaratii, alte ceasuri pierdute pe la politie. Dupa vreo doi ani ne-a venit o hartie ca fapta nu se poate proba si ca ancheta e inchisa.
Hotul tinerel
Tot inchisa a fost si alta ancheta, dar de data aceasta amuzant a fost ca am aflat de la politisti ca am fost furati. Au prins ei cine stie pe unde un hot tinerel, cred ca nici 18 ani nu avea. Si acela, fara sa isi dea seama ca mai mult ii incurca si-i agaseaza cu detalii inutile pe politisti, s-a apucat sa spuna ca a furat si de la noi in urma cu vreo jumatate de an. Niste lucruri dintr-un depozit, despre care nici nu ne prinseseram inca. Ia vedeti, va lipsesc aia si aia? Oh, dar ce surpriza, chiar disparusera… Tacere, apoi, vreun an de zile. Cand iarasi primim o hartie cu multe stampile si semnaturi, prin care ni se aducea la cunostinta cum ca, data find calitatea morala extrem de indoielnica a tinerelului hot, nu se poate pune baza prea mare pe ceea ce spune el! Si, deci, ca nu sun siguri ca a spus adevarul cand a declarat ca a furat diverse lucruri de la noi. Si nici ce a furat de la altii. Asa ca dosar inchis.
Furturile acestea au devenit in timp ceva abstract pentru noi, insa Daniela a tras intr-o seara o sperietura extrem de concreta. A ramas sa lucreze tarziu la birou. Obosita fiind, la un moment dat a stins lumina ca sa stea un sfert de ceas pe fotoliu, cu ochii inchisi. Nu a trecut mult, ca usa din spate, de la scara de serviciu, zboara cu totul. Fix ca in filme. Daniela a sarit de pe fotoliu. Exact ca in filme, si ea. Si a aprins lumina. S-a trazit fata in fata cu paznicul de la casa vecina, in mijlocul biroului nostru. Care paznic, uluit si mai speriat decat Daniela, a luat-o la fuga inapoi pe scari, pe unde a venit. S-a impiedicat la parter, dar s-a ridicat si a alergat iar. Din ziua aceea nu s-a mai intors la serviciul de la casa vecina. Am fost la politie, am dat declaratii. In afara de ce o fi scris Daniela pe coala alba cu tesitura in stanga, nu a mai chemat-o nimeni niciodata sa vorbeasca cu ea sau sa-i ceara cel mai mic detaliu. Iar despre asta, nici macar nu am mai primit hartia cum ca fapta nu se probeaza.
Hartia! Unde e hartia?
Tare mult umor au politistii astia! Dar s-o vedeti pe asta, chiar ca o sa va prapaditi de ras… Intr-o zi de toamna am inchiriat o casa mare, cu etaj, mansarda, subsol, vreo patru niveluri cu totul. Am facut un mic restaurant, am facut si birouri pentru niste firme acolo. In alta zi, cand nu era nimeni acolo, a venit proprietareasa cu un grup de intelectuali culturisti, a schimbat incuietorile si a inceput sa incarce toate lucrurile in niste camioane. Am ajuns si noi intre timp, a ajuns si politia. Insa madame isi vedea in continuare de treaba, ba chiar parea deranjata ca o incurcam. Scoteau lucrurile din casa cu politia de fata! Si, foarte senina, le spune ca sunt lucrurile ei! Da, doamna, dar iata ca acest cetatean sustine in fata organelor legii ca sunt lucrurile lui. Zau? Sa se duca in instanta sa dovedeasca! Iar politistul de la Sectia 1, da, ati ghicit!, imi spune sa ii arat contractul de inchiriere, ca sa se convinga ca noi stateam acolo. Si, eventual, niste acte de proprietate ale lucrurilor din casa, niste facturi, ceva… Glumiti, nu? Apuc eu sa zic… Cum sa glumim, domle, credeti ca noi avem timp de joaca? Cum putem noi sti ca acestea sunt lucrurile dumneavoastra? Noi trebuie sa probam pe documente, lucram cu hartii, nu asa pe vorbe! Haideti la sectie ca sa dati o declaratie. Eu m-am dus la sectie sa dau declaratii, madame si cu intelectualii au ramas acolo. Au incarcat lucrurile in multe camioane. Mobilier, servere, bucatarii, canapele, acte, tot. Mii de lucruri, dintr-o casa pe patru niveluri. Nu a mai ramas nimic.
Apoi am aflat ca cucoana facea asta frecvent, iar unora le-a luat lucruri mult mai de valoare decat noua. Metoda era simpla: daca sustii ca sunt lucrurile tale, sa mergi nene in instanta sa dovedesti asta! Ea stia ce se poate dovedi si ce nu. Fusese judecatoare, insa era data afara din magistratura. Insa, cat a stat acolo, in magistratura, a invatat bine tot ce avea nevoie. Sunt peste 800 de procese si plangeri la adresa ei, insa niciodata nu si-a recuperat cineva vreun lucru de la ea.
Eu la tribunal. Judecatorul, cu o pelerina neagra pe el, catre avocat: sa depuneti la dosar documente prin care sa dovediti ca sunt bunurile reclamantului. Dar, onorata instanta, toata arhiva noastra cu documente, cu contabilitatea, cu tot ce mai aveam erau acolo, le-a luat odata cu toate celelalte lucruri. De unde sa le mai aduc? Si, oricum, erau si foarte multe lucruri personale. Tablouri de la maica-mea, gramofonul de la Cristi, mii de discuri pe care le-am cumparat inca de pe cand eram student, si nu m-am gandit atunci sa pastrez bonurile…
Dupa cinci ani am primit acasa o hartie de la tribunal. Dosarul s-a inchis, fapta nu exista. Si trebuie sa platiti cheltuielile de judecata. M-am uitat la suma. M-a bufnit rasul, era o nimica toata… 🙂
Comentarii (7)
Ăștia în caz de violenta domestica, dacă nu o conving pe victima sa retragă plangerea, sau sa se împace, spun ca se bate singura…
Ce sa zic, ma intreb pe unde este experienta cu adevarat buna. Cand stateam in Franta, mi s-a furat sau am pierdut portofelul. M-am dus la banca sa cer un card nou. Mi-au zis, pas de pb, dar trebuie sa trec a politie, peste drum. Ma duc acolo, apare un Inspecteur. Ma intreaba, ii spun baiul. Ma intreaba de ce fac plangere: ca mi-a zis banca. Apoi mi-a explicat f rastit (neobisnuit pentru tara cu pricina) ca este o infractiune sa raportez o infractiune falsa, adica sa spun ca mi s-a furat, si de fapt sa nu fi fost adevarat (nu prea vad cum puteai sa fi sigur, de vreme ce nici nu ai simtit). Banuiesc ca nu vroia sa mai aiba inca o linie in raportul de infractiuni. Am plecat un pic socat, caci pana atunci experienta cu politia fusese pozitiva, nu te opreau aiurea sa-ti ceara actele cand conduci, nu intindeau curse tampite ca in alte tari (radar pus la capatul unui drum la vale) si in plus pareau a fi capabili sa alerge dupa hoti.
Dar, dupa ce am batut campii, vreau sa zic ca mie mi s-a inapoiat ceva!!! Mi s-a furat Pegasul din scara blocului pe vremuri. S-a dus taica-meu la militie si i-au zis: dom’le, nici o sansa. Noi mai recuperam din ele, ca stim cine le fura. Avem una de ceva vreme de nu o cere nimeni, v-o dam pe asta (culoarea era diferita), dar era un pegas. Asa ca am recuperat ceva, dar nu ce mi se furase. Nu stiu daca se pune.
Sectia 7 de politie. Imi fura unul banii din geanta, eu fiind cu copil nou nascut in brate. Il pun pe bebe in scaunelul de masina si fug dupa hot…evident ca lumea se uita ca la circ, dar nimeni nu schita un gest. Am chemat politia, am dat declaratii si atat. Dupa 2 ani il vad pe hot in fata aceleiasi banci si chem politia. Un militist se mira “dar nu ati mai trecut pe aici prin zona? ca asta aici isi face veacul!”
Eu chiar am evitat zona, dar militistul….ar fi trebuit sa il prinda putin. Dupa un timp primesc si eu o hartie cu NUP, pentru ca “nu reprezinta un pericol public, nefolosindu-se forta”
Asta da “roman fleuve” in epoca Twitter-ului.
S-a citit in zig zag! Concluzii:
1. in Romania se fura de se stinge. Nici o surpriza, la bacalaureat am avut poemul national Miorita. Acolo e nu numai furt, dar si crima pe motive etnice!
2. George, si altii, au pretentia ca politia sa faca si job-ul de “pierdut si gasit” (i.e. Lost and Found). Daca stiti o politie din lume care face asta, sa imi spuneti si mie!
3. Notiunea de “law enforcement” este total neinteleasa sau necunoascuta.
4. Nimic nu se va schimba atita timp cit hotii si “haiducii” sint personaje populare.
Probabil ultimul nu va mai putea sa stinga lumina, caci intre timp cineva va fura becul !
2. Sunt om matur si lucid, sunt realist, nu ma astept sa gaseasca o buna parte dintre lucruruile furate, dar macar sa ma fi intrebat ce culoare era scuterul furat. Ca era un scuter, nu surubelnita din portbagajul lui… GB
Exista un furtun de plastic intre rezervorul de benzina de la Tico si zona de alimentare ( cea cu buson).
Mi l-au taiat si au luat benzina din rezervor.
Am remarcat doar cand am fost sa alimentez. Du-te la service, schimba furtunul.
Du-te la politie, fa plangere.
Aveam Casco. N-au vrut sa-mi dea nici macar o hartie de constare intrucat fusesem la service inainte sa constate ei taierea.
De parca eram nebun sa-mi tai singur furtunul.
Doamne fereste sa ai nevoie de ei.
Am avut trei situatii. Doua furturi fizice din locuinta si unul de pe card. Exceptand furtul de pe card unde am fost despagubit de banca in celelalate doua cazuri nimic. Chiar au fost suparati ca i-am chemat considerand a munca depusa vs. valoare furata nu se justifica. Si pana la urma au avut dreptate…am muncit de mi-au sarit balamele sa curat prafurile folosite pentru prelevarea de amprente