Ai fost copil bun. Învățai mult, dar nu luai niciodată notele cele mai mari. Acelea erau rezervate copiilor cu personalitate. Chiar dacă ei nu stăteau atât de mult cu cartea în mână, cât stăteai tu. Dar ei prindeau mai repede, pe când tu te chinuiai. Erau mai deștepți decât tine, aveau ceva ce tu nu aveai. Tu erai mai timid. Ei erau îndrăzneți și îndemânatici. Doar o singură profesoară îți zâmbea și te lua de mână. Ceilalți profesori nici nu observau că ești și tu în clasă. La geografie și la istorie luai note mai mari. Dar la matematică deloc, niciodată. Oricât te străduiai, oricât citeai, nu puteai rezolva toate problemele. Le urai, te durea capul numai cât vedeai cartea de algebră. Nici la română nu luai note mari, deși citeai tot ce-ți dădea profesoara de citit. Când trebuia să fii creativ, să scrii ceva original, nu reușeai niciodată. Ceilalți râdeau de tine când vedeau ce ai pus pe hârtie. Plângeai când ajungeai acasă.
Nu ai avut medie de intrat la un liceu bun. Ai făcut unul mediocru, și nici acolo nu ai terminat printre primii. Chiar dacă învățai de când te întorceai de la școală și până adormeai, iar colegii tăi învățau doar în săptămâna cu examenul. Nici acolo nu ai scăpat de blestemata de matematică. Dar fizica? Chimia? Ai intrat la ASE din prima, totuși, chiar dacă mai pe la coadă. Cu multe chinuri, ai terminat pe la mijloc. Nu ai fost în AIESEC, nici în Liga Studenților. Știai bine că ne te va vota nimeni, așa că nici nu ai mai încercat.
Te-ai angajat. Cu greu, cu mari emoții, dar te-ai angajat. Ți-au dat salariul minim, dar ești recunoscător și fericit că te-au angajat. E o firmă mare, cu nume, sunt posibilități de creștere. Muncești cât poți tu de mult, ești cât poți tu de atent la ceea ce faci, suferi când alții termina mai repede și tu nu. Dar ei tot nu par mulțumiți. Ți se sugerează că ar trebui să fii mai competitiv. Să ai inițiativă, să te remarci. Ți se dau ca exemple colegii tăi care sunt performeri. Ei au în fiecare zi câte o inițiativă. Tu te străduiești de un an să găsești o inițiativă, dar nu a fost să fie. Ai rugat niște prieteni să-ți dea ei câteva, și chiar ți-au dat. Dar nu ai îndrăznit să le prezinți. Dacă nu sunt bune? Dacă vor râde de tine?
Ți-au mai mărit puțin salariul. Dar foarte puțin, fiindcă nu aveau cum să-l mărească mai mult, sunt niște reguli clare acolo, în firmă. Trebuie să fii performer ca să iei mai mulți bani. Dar tu nu ești performer. Și nu vei fi vreodată, chiar dacă vei munci de două ori mai mult. Sau de trei ori mai mult. Pentru că tu nu ești charismatic. Performerii sunt charismatici. Sau e invers, charismaticii sunt întotdeauna performeri? Oricum, nu contează, e totuna, tu nu vei fi niciodată nici una, nici alta. Oricât de mult te-ai strădui și ai munci. Da, firma trebuie să răsplătească performanța. Că doar nu mai suntem în comunism. Performanță! Per-for-man-ță! PER-FOR-MAN-ȚĂ! Tu nu ai performanță. Fiindcă nu ai profil de performer. Nu ai, și gata!
Și nici femeia ta nu câștigă mai mult, chiar dacă e fată bună și muncește la fel de mult ca tine. Dar nu e nici ea charismatică. Femeile charismatice se mărită tot cu bărbați charismatici, cu personalități puternice. Performerii cu performerii, mediocrii cu mediocrii. Așa e normal, așa e just, așa trebuie. Nu veți avea bani de meditații și de școli bune pentru copil, așa că șansele ca ăla micu să ajungă un performer într-o zi sunt minuscule. Așa-mi zice mie logica, asta văd în jurul meu, asta citesc și în statistici. Performerii cu performerii, până la a treia generație, neperformanții cu neperformanții, ei, copii lor și copiii copiilor lor.
Eu te știu bine, știu ce faci, cât muncești și cât te străduiești. Mi-aș dori să câștigi ceva mai mulți bani, fiindcă te cunosc, și îi cunosc bine pe cei ca tine. Logica mea de matematician, educația și formația mea, inima mea și înțelegerea din tot ceea ce am citit de când eram mic de tot și până acuma în spun că aici, în România, tu ar trebui să câștigi ceva mai mult și top performerii ceva mai puțin. Așa cred eu că just, că e moral. Că așa e bine, la urma urmei. Și bine nu doar pentru tine, ci pentru noi toți. Paradoxal, poate, dar eu sunt convins că ar fi mai bine și pentru top performer ca tu să câștigi ceva mai mult și el ceva mai puțin. Măcar umpic… Dar, mai ales, ar fi mai bine pentru copilul lui. Al top performerului, adică. Și pentru copilul copilului lui.
Aș vrea tare mult să pot face ceva ca să câștigi puțin mai bine. Chiar dacă știu mai bine decât oricine că nu vei avansa în carieră. Dar nu prea știu ce, și nici nu cred că voi reuși vreodată să fac ceva pentru tine. Nu te pot recruta. Nu am cum, nu ai CV, nu ai profil de performer, nu ai charismă. Nu ești vandabil pe piața din România. Și cei nevandabili trebuie să-și știe locul și să-i respecte pe cei valoroși.
Am scris că eu cred că și munca onestă, cu sudoare și durere, ar trebui răsplătită, nu doar rezultatele și performanța. Dar ce au sărit top performerii la beregata mea, să mă sfâșie, ce potop de ironii și de înjurături… Dar de ce nu face și el performanță, dacă vrea să câștige mai mult? Păi nu poate, fiindcă el nu e foarte deștept, nu e charismatic, nu e atât de îndemânatic, e mai încet și mai greoi, oricât de mult s-ar strădui. Păi vezi? Exact ce-ți ziceam! Atunci să-și vadă locul, să-și vadă lungul nasului și să fie mulțumit că are un loc de muncă. Dar poate că tu ai avut doar noroc, de ai ajuns top performer, nu te-ai gândit la asta? Nu, nu, nu, nu, nu, nu încerca să mă fraierești cu asta… Știi foarte bine, doar, că norocul e cum și-l face omul, nu vine el așa, din senin…
Da, trebuie să-ți vezi lungul nasului. Așa e pe o piață competitivă, fiecare-și poartă nasul, până la moarte, chiar și-l ia cu el dincolo. Fiecare cu nasul lui. Fiindcă nasul top performerului nu are aceeași lungime cu cel al loserilor, desigur. Unul e mai lung, celălalt mai scurt. Nasul e un marker social important. Am întrebat pe câțiva prieteni care e mai lung, dar nu au știut să-mi spună. Dar mai studiez problema, voi afla până la urmă. Voi știți al cui e mai lung? Dacă da, scrieți-mi și mie pe adresa de e-mail de la birou, vă rog…
Loserul ar putea la fel de bine să nu aibă nici jobul acela, dacă e să gândim drept. Așa e în România. Am vrut o societate competitivă – iată, o avem! Da, înțeleg unde bați, dar e într-un job în care, orice ar face, oricât de mult ar munci și oricât de altruist ar fi, nu prea ai ce performanță să faci. Că așa e jobul. Și ca acest job sunt altele un milion. Și ce vină am eu aici? De ce nu s-a gândit la asta de la început? De ce și-a ales un job în care e greu să faci performanță și să progresezi? Da, ai dreptate, nu s-a gândit la asta când și-a ales jobul. Fiindcă, din câte îmi aduc aminte, nu a avut prea multe de ales. A fost singura ofertă, de fapt.
Da, cei cu rezultate, top performerii te sfâșie dacă pui în discuție măcar dreptul lor, al nevestelor, copiilor, copiilor copiilor lor și al tuturor urmașilor până la a șaptea spiță de a câștiga de zece ori, de o sută de ori, de o mie de ori cât tine. Fiindcă așa e just. Competiția înseamnă rezultate, câștigătorul ia tot. Dacă GB încearcă să bage și altceva în ecuație, e comunist, clar. Sau prost. Sau amândouă. Nu înțelege nimic din ce înseamnă societatea modernă. E depășit de vremuri. Nu înțelege ce este aceea echitatea. Echitatea e definită clar în Cărțile de Management, nu în cărțile alea pe care le citește GB. Totul e definit în Cărțile de Management, până la ultimul și minusculul detaliu. În Cărțile de Management se află Adevărul. Cristal clear. Acolo, și numai acolo!
Performanță, așadar! Per-for-man-ță! Despre ce vorbim noi aici? Nu vrei să faci performanță, atunci să-ți vezi locul și lungul nasului și să nu ne încurci pe noi, pentru că trebuie să ne concentrăm și să avem toate condițiile ca să facem profit. Să avem achievements! De care veți beneficia cu toții. Ar trebui să ne fiți recunoscători. Și achievements trebuie răsplătite în așa fel încât să-i motiveze pe toți ceilalți să ajungă la fel de performanți, ca să câștige și ei la fel. Și să se simtă vinovați dacă nu o fac, dacă nu ajung și ei top performeri. Puterea exemplului. Și da, poate părea dur ce spunem, însă așa progresează rapid societatea, nu cu îndoieli metafizice de-ale lui Butunoiu…
Comentarii (9)
Bre Georgica…. vorbesti cumva despre tine?
Probabil ai fumat ceva tare. “Performanta” din viata nu prea are nimic de a face cu cea din scoala. Carisma luata singura iti aduce maxim mediocritate. Cum iti explici multimea de multimilionari necarismatici cu note semidecente.
Nu exista job la care sa merite sa fii top performer. Cum ai luat jobul te gandesti la bonus si mai ales la jobul urmator. Probabil o fi in Romania o realitate diferita, unde sunt toti cu foamea in gat. Pe de alta parte, nu poti vorbi in Romania de top performeri, pentru ca in Romania au ramas numai ratatii. Cine a avut putina minte, carismatic sau necarismatic, a mers spre pasiuni mai verzi.
„Echitatea e definită clar în Cărțile de Management, nu în cărțile alea pe care le citește GB.”
Nu știu ce cărți citeșe GB și nu mi-e clar în ce cărți de management scrie că un raport neechitabil între salarii este de căutat și că o atmosferă de competiție „câștigătorul ia tot” este cea mai bună pentru prosperitatea firmei, dar în cărțile pe care le-am citit eu (mai ales cele despre antreprenoriat) cel mai citat este Georges Doriot care a spus „prefer o echipă de top (A Grade) cu o idee mediocră unei echipe mediocre cu cea mai strălucită idee”.
De asemenea, bunul simț ne duce înspre ideea că în anumite domenii poate e de preferat „câștigătorul ia tot”, iar în altele e de căutat colaborarea.
Sunt de acord că 90% dintre manageri sunt proști și nelalocul lor (cine oare ia recrutat?!), dar nu pentru că au învățat greșit din cărți, ci pentru că nu au învățat teoria.
GC
Un articol care se încadrează perfect mentalității românești. Performerul este acel om care își face treaba bine, indiferent de domeniul lui de activitate, indiferent de venitul pe care îl are, indiferent de diplomele pe care le deține. Paradoxal, eu sunt adultul, trecut de 40 de ani, cu o copilărie zdruncinată, orfan de un părinte, extrem de timid și fricos, neatras de scoala, care a reușit totuși să fie admis la un liceu mediocru in Bucuresti, ulterior absolvent al Facultății de Drept, la Spiru Haret și de Management, la ASE. Plecat din tara de 16 ani, și nici că am mai văzut Romania de atunci. Ce fac in acest moment? “Performez” in propria companie, o afacere care funcționează bine, in 2 tari și ne pregătim să ne facem intrarea într-o a 3-a tara, cu 2 noi sucursale. Businessul este în domeniul financiar, nimic din ce am învățat in școală și în cadrul familiei, nu mi-au fost de folos, totul am învățat din mers, și culmea, muncind foarte mult pe bani putini, când spun foarte mult, mă refer la 14,15 ore pe zi ( având și 2 joburi, nu în poziții de de top, ci ofițer credite, broker asigurari, cards seller, etc ), dar curajul și momentul au fost de partea mea, nu la prima tinerețea, ci in jurul vârstei de 35 de ani. In acest articol observ o asociere între performanta în poziții de top, evident, tot în calitate de angajat, și nivelul salarial.Nimic mai fals. Personal am cunoscut asistenți medicali, adevărați top performeri, datorita cărora sunt in viata.Bona copiilor mei este o performera, ii datorez mare parte din educația copiilor, cel care îmi administreaza site-ul și are rolul de web developer, este absolvent de liceu, are 30 de ani, nu are studii superioare, dar este genial in cea ce face, un adevărat performer, conduce excelent o echipa formata din 4 persoane, și ii datorez foarte mult. Omul are datoria sa se dezvolte pe tot parcursul vieții, in mediul in care se regăsește. Nu toți vor ajunge să conducă instituțiile in care își desfășoară activitatea, dar cu toții avem datoria să încercăm să fim cat mai profesioniști în cea ce facem. Iar milioanele de dolari, nu te fac nici mai sănătos, nici mai interesant, mai degrabă daca ești neatent, vei ajunge un nesăbuit. Și mai e ceva, mai devreme, mai târziu …..cei care astăzi nu sunt top performeri, se pot dovedi de un real folos, pentru chiar – viața ta, și asta v-o spun, tot din propria experiență. Lungul nasului nu înseamnă top performer și nici salariul din cont. Lungul nasului, dpdv profesional, înseamnă să fii responsabil, și sa nu încetezi sa te dezvolți, indiferent de vârstă. Curaj!
Fara ‘loseri’ nici top performeri n-ar fi! Si da, faptul ca unul e inteligent nu-i meritul lui… Munca asidua insa este un merit!
Cred ca trebuie să citesc de mai multe ori…oricum o ficțiune reală cu multe întorsături de situație.
Presupun ca e vorba despre top performerii care câștigă un salariu lunar de 10.000 eur. Cunosc olimpic la matematica locul 3 pe țară, absolvent cu medie peste 9,50 al facultății de telecomunicații de la Politehnică, care la 60 de ani are un salariu amărât de 6000 lei după 20 de ani in care a lucrat la același patron și a avut rezultate foarte bune. Greșeala lui că a fost loial companiei.
Performanță pentru cine ?
Pentru o corporație sau un SRL_u care exceotându-i pe proprietari și rudele numite în funcții manageriale consideră pe oricine “înlocuibil” ? Să fim sinceri , performer este doar acel cetățean al societății care înțelege să muncească pentru el și atât . Iar intr-o Românie unde un parlamentar ia echivalentul a 10.000 de euro (media) pe lună , cetățeanul performer trebuie sa găsească portițele legale prin care să-i dea statului cât mai puțin din profitul realizat … În rest îmi permit să afirm deschis că unora le place la nebunie sa își facă (vorba bunelului mei…) vânt de flatulență crezându-se mai ‘telectuali decât alții și confundând grav popularitatea cu celebritatea! Eminescu a rămas un performer , Brâncuși , la fel , Enescu în fiecare an performeaza la festivalul care-i poarta numele … De actualul manager general al companiei Coca Cola peste numai un sfert de secol cine-si va mai aduce aminte ?
(poate vre-um performer al memoriei ….)
Interesant articol, din punctul meu de vedere. L-am recitit chiar. Imi aduce aminte de o vorba auzita la un amic prin copilarie, la el in casa si anume un sfat din partea mamei lui pentru noi amandoi privind relatia cu un profesor mai pretentios: “capu’ plecat sabia nu-l taie”. Familiile noastre erau asemanatoare ca si nivel de trai, cred ca si mobila din sufragerie arata cam la fel. Balconul cred ca era identic, era apartament tot cu doua camere, ei locuiau la etajul 2 totusi, noi la 1, in acelasi bloc, ei aveau orientare pe vest (ziua vara era foarte cald), noi aveam orientare spre est, in spatele blocului, era o alee cu plopi, umbroasa, mi se parea ca aveam cea mai tare priveliste din bloc. Si el (amicul meu, coleg de generatie) avea bunici la tara, ce faceau fix aceleasi lucruri ca si ai mei bunici din ce am inteles din discutiile noastre. Ce-i spuneau totusi ca si sfaturi de viata, nu stiu, ca la el la tara nu am fost niciodata. Era un baiat istet, parinti muncitori. Tatal meu m-a invatat insa sa ma descurc intre oameni, sa invat si carte dar sa fiu si descurcatet, sociabil, sa pot sa sesizez mereu oportunitati si, mai ales, sa imi fac relatii (networking in limbajul mai modern). Si sa fiu ambitios, sa construiesc chiar daca incep cu castele de nisip.
Pana in clasa a 8-a am fost cam la fel, eram la aceeasi scoala desi la clase diferite, clasa mea era cotata a doua din scoala din an si scoala era cotata cea mai buna generala din oras. A lui era cotata ultima. Nu aveam eu cele mai multe note dar la examenul de Capacitate (am fost prima generatie ce a dat asa ceva si singura si a dat la 4 materii) am fost printre primii in clasa (eram 47 copii in acea clasa) si printre primii 10% pe scoala. De el nu-mi mai aduc aminte ce note a obtinut. Deja la liceu s-au schimbat multe, eu am intrat la mate-info in cel mai bine cotat liceu din oras, el la Agricol. La Bac, am fost printre primii 3-4 din clasa, la Limba si Literatura Romana am fost chiar primul ca si nota pe liceu, oricum iar intre primii 10% pe liceu…Am mers la facultate in alt oras, el a ramas la ceva studii universitare la distanta organizate in acelasi liceu agricol…La universitate am fost singurul din toata promotia (sef de grupa din primul an) ce nu a avut nicio restanta dar doar al 4-lea in ordinea mediilor, eu mai organizam si chefuri prin camin totusi…La licenta am luat 10, angajat apoi direct la fosta Electrica Oltenia, parte a unei corporatii deja de pe atunci, post denumit de Specialist desi eram proaspat absolvent…El stiu ca a plecat prin tari straine, sa faca ceva legat de agricultura.
Eu am mai schimbat niste corporatii la CV, el niste joburi pe la ferme.
Acum lucreaza in comert, si eu ca si mic antreprenor am (impreuna cu sotia) un mic business in comert da’ avem angajati deja.
Are si el sotie acum, cred ca are o viata ok din ce am inteles de la cunoscuti, nu pot sa zic totusi pentru ca nu mai tinem noi doi legatura.
Am scris un comentariu lung la un articol lung insa cred ca diferenta dintre noi doi, desi porneam la drum in mod asemanator, a fost legata de sfaturile primite in familie, acum 25-30 de ani. El a lasat capul in jos de mic copil as zice…