Pana acum niste ani credeam si eu, ca mai toata lumea, ca valoarea unei scoli o dau profesorii ei. Desigur, toti am auzit pledoaria: “Pai si la noi sunt aceiasi profesori ca la stat, deci invatam la fel…”. Eu am auzit-o de mii de ori, pentru ca asta mi-e meseria, sunt platit ca sa o aud. Ani in sir am fost tentat sa o contrazic, simteam eu ca mai era ceva la mijloc, ce-mi scapa, de nu se legau lucrurile, insa nu stiam ce, asa ca taceam din gura.
Pana intr-o zi, cand mi-a cazut sub ochi un studiu facut de americani, temeinic si bine explicat. Au vrut sa afle care sunt lucrurile care ii fac pe studenti sa invete mai bine, si care dau valoare universitatii sau facultatii respective, la urma urmei.
Cand am vazut criteriile si, mai ales, ordinea lor, mi-am dat seama ca in acea clipa am inteles despre educatie si despre formarea unui om poate mai mult decat in zece ani de dinainte la un loc.
Primul criteriu din varf, adica cel mai important, era calitatea studentilor! Sigur, mi s-a parut un nonsens la inceput, era o referinta circulara, insa pana la urma i-am gasit logica. Dar adevarata surpriza a venit la al doilea: erau cladirile universitatii, locul unde erau asezate si parcurile din jurul lor si, subinteles, toata istoria si toata incarcatura simbolica atasata lor si celor care au trecut pe acolo. Nu mai tin minte ce era pe locurile al treilea si al patrulea, insa pe al cincilea erau profesorii. Mai erau cateva si dupa profesori, insa si pe acelea le-am uitat.
Studiul acela era despre universitati, insa nu am vreo indoiala ca rezultatele sunt aceleasi si pentru licee si ca e la fel mai peste tot in civilizatia occidentala, in care si noi suntem, chiar daca pe la margine.
In timpul anului
Atunci am inteles de ce la noi in liceu elevii mai slabi invatau si se straduiau chiar mai mult decat cei mai buni. La celelalte licee era invers: cei buni stateau cel mai mult cu cartea in mana, cei din coada erau acolo pentru ca nu aveau chef sa invete; nu pentru ca erau mai prosti, ci pentru ca faceau bravada cu neinvatatul, cu copiatul si cu pacalitul profesorilor, si mai erau si admirati pentru asta. La noi, codasii se rusinau si faceau eforturi disperate sa-i ajunga pe ceilalti. Nu reuseau doar pentru ca erau mai inceti la minte.
… si in vacanta
In fiecare judet, atunci, era cate un liceu care se distanta clar de celelalte, si ca sa ajungi acolo te pregateai cu ani de zile inainte. Cu totii le stiam care sunt, din toate orasele. Cred ca, aproape fara exceptie, erau si cele mai vechi din locurile respective, asezate in mijlocul oraselor, in partea veche a acestora, cu atmosfera binecunoscuta.
Al nostru avea peste o suta de ani cand am ajuns eu acolo. Nu mai era altul in oras cu atatia copaci mari si batrani in jur. Un liceu mare, intins pe cateva hectare, cu parc in fata si cu grajduri pentru cai si alte acareturi in spate, cu o mare curte interioara in centru, ca la castele. Amfiteatrul, sala mare de festivitati si spectacole, cu pian, era mandria liceului, nimeni nu mai avea asa ceva, desigur!
Tropice
Aveam bazin de inot, o piscina imensa, mi se parea atunci, cu o statuie sau un basorelief in capat. WC-urile erau in curte, departe, iarna iti puneai paltonul ca sa ajungi pana acolo. WC-uri turcesti, din fonta, facute sa tina inca doua sute de ani, nu ca la celelalte licee, unde pe jumatate dintre usi scria “defect”.
Nu puteai intra in liceu daca nu erai de-al locului. Era o singura usa pe unde intrau elevii, ingusta, numai cate unul, ca sa poata sa fie controlati la uniforma, la sapca, respectiv bentita, matricola, tunsoare, tipul de ghiozdan. Era ceva in neregula, treceai in dreapta si asteptai sa vina cineva sa-ti ceara socoteala.
Matricole
Matricola o purtam cu mandrie, imi venea sa tin costumul de scoala toata ziua pe mine, in oras, ca sa se vada. Cand vedeai un elev prin oras, primul lucru pe care il faceai era sa te uiti la matricola, ca sa vezi de la ce liceu este, fie ca eram noi, tot elevi, sau oricine altcineva. Tot judetul stia matricola de la LVA. In autobuz aveam grija sa nu se aseze cineva in dreptul umarului stang, ca sa se poata vedea. In privirile feminine, indeosebi, efectul era vizibil si garantat.
La mine in sat, nu mai spun! Se dusese vestea peste sapte sate ca e cineva de-al lor la LVA. Eram singurul elev de la tara din anul nostru (patru clase), si poate chiar din tot liceul.
Toti ar fi vrut sa-si vada copiii acolo, de la primul secretar al partidului si pana la ultimul muncitor de la combinat. Totusi, daca nu invatau, nici copiii lui Ceausescu nu ar fi intrat la LVA, examenele erau foarte stricte si grele. De cand eram eu, inainte de liceu, in timpul lui sau dupa aceea, pana la revolutie, nu am auzit vreodata, dar nici macar o singura data, sau chiar sa-i treaca prin minte cuiva ca vreunul dintre elevii de la LVA sa fi intrat pe nemerit, pe usa din dos, cu vreo pila, copiind, sau in alt fel. Niciodata. Nici macar aluziv sau in gluma.
Din anul nostru, toti au intrat la facultate, din prima, adica in vara, cu exceptia unuia singur, care a intrat in toamna. Se intra greu la facultate atunci, chiar si la cele tehnice, unde se duceau liceenii care invatau mai putin, ca sa le creasca sansele. Cei mai slabi din liceu, ultimii din clasa, adica, erau mai buni decat cei mai multi de la alte licee, si erau licee de la care nu intra nimeni la facultate, nici macar premiantii. Cu cei din clasa noastra faceam eu lectii, seara, ca apoi sa raman la ei la masa. Pe atunci mancarea nu era ceva chiar la indemana oricui, insa parintii lor faceau rost, ca erau directori. Cu mare greutate, totusi, chiar si pentru ei.
Acum, tare se mira candidatii cand ii intreb ce scoala au facut. Ei vin pregatiri sa-mi recite din acivmanturile lor, si eu ii intreb la ce scoala au fost! Ei imi spun de facultate, iar eu insist, si-i intreb la ce universitate, ma intereseaza universitatea, nu facultatea. Se uita banuitori la mine si nu inteleg. Iar cand ii intreb de liceu, chiar ca se gandesc ca nu sunt intreg la minte, sau ca nu stiu cum se face o recrutare “profesionista”, se vede pe fata lor. Insa eu sunt recrutorul, si nu ei, si nu isi dau seama ca stiu mai multe despre cum se leaga lucrurile de demult cu cele de acuma decat multi altii…
Si o scurta intrebare…
Loading ...
Comentarii (44)
George, exista un grup de pe FB de LVA Alumni…. denumirea exacta este LVA-CNVA Alumni….multa istorie…si multe, multe poze….
Multumesc! 🙂 GB
Pentru a marca a 150-a aniversare de la infiintarea Liceului “Vasile Alecsandri” Galati, lucram la harta internationala LVA / CNVA – CiNeVa in lume, care va reuni peste 15.000 de colegi din generatii diferite, razletiti in toata lumea. https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc9Kebk_pSWe5jFLjrl5up5O0cR07OhpAGpatM_RwWK8KjBpw/viewform
Au renuntat la Tropice.. cand eram eu clasa a 8-a, daca imi amintesc bine. Au construit un corp atasat cladirii principale.
Spre sfarsitul anilor 80 incepusera sa produca efecte “numele”, “functia” si ierarhia de partid. Era suficient si daca descindeai din neam de slugi la nomenclaturisti. Erau bisericute constituite pe scoala de provenienta (28 era o pepiniera) iar cartierul in care locuiai iti garanta sau iti bloca accesul intr-un grup. Insa aceste aspecte nu impietau cu nimic calitatea invatamantului, ci produceau mai degraba frustrari sociale cu impact simtitor la 14-18 ani. LVA ramane emblematic!
Confortabil, dar doar parțial adevărat, alibi pentru neştiința de carte a cuiva căruia-i convine să paseze vina.
Irationala, dar relevanta si al naibii de reala constatarea dvs., domnule Butunoiu.
Am facut inainte de 89 un liceu foarte bun, al doilea dintr-o capitala de judet (ca populatie, cam jumatate din marimea Galatiului), cu o istorie de doar cateva zeci de ani. Am avut parte de profesori excelenti, am invatat carte pe paine, dar si cu placere, am dat doua examene de admitere la doua facultati de stat (politehnica si universitate), pe amandoua le-am luat, deci … din punctul asta de vedere totul era mai mukt decat in regula.
Ei bine… ei bine, istoria lui recenta facea din acest liceu un loc unde invatai temeinic, dar nu te facea si mandru ca esti elev acolo. Elementele extrascolare nu erau in favoarea lui. Ulterior, cand am mers la universitate, am inteles diferenta.
Documentandu-ma la un moment dat cu privire la anumite chestiuni, in pregatirea unui training, am dat peste conceptul de curriculum ascuns. Intr-un rezumat barbar de scurt, o scoala isi educa elevii nu doar prin ceea ce ii invata, facandu-i sa stie, dar si prin ceea ce le spune despre cine sunt ei, care este statutul lor social in randul membrilor comunitatii. O scoala este si o oglinda in care iti vezi imaginea de sine. De asta purtarea unei matricole te poate face mandru ca esti acolo si atunci ti-o exhibi, specific adolescentilor, adesea demonstrativ… Sau, dimpotriva, o iei de pe maneca hainei de indata ce iesi in strada de pe poarta scolii. Dupa caz…
Trogloditule!
Tu de la ce liceu vii? GB
Informatica
Presupun ca acum lucrezi in vanzari… GB
Si eu am matricola.
George nu stiu care a fost intentia ta cu articolul, dar cu siguranta ai adus multa bucurie in sufletele fostilor colegi.
Iti multumesc !
Superbe amintiri, liceu extrordinar, colegi minunati …..pastrez matricola.
Va salut pe toti. Multumim George pentru zambete.
Rablagitule!!!
…
PS: “scuze” pt erorile de typing rapid, fara re-lecturare, din mesajul anterior. Ghilimelele sunt pt cei care dau importanta chiar si intr-un text informal aspectelor de micime formala, o extensie estetica in scris a vorbei “haina il face pe om” (ca si cum l-ar face).
Nostalgie pe inertie scolastica; nostalgia e fireasca.
Insa cred ca ce-a fost obiectiv intr-o epoca a limitelor de spatiu (doar in amfiteatru/sali de clasa se avea acces la informatie articulate si continua) si de atitudine (formalismul pedigree-ului de tzidula ca sursa de ambitionare) au devenit caduce odata cu globalizarea informatiei.
Mai concret, cred ca s-a pierdut corelatia intre mersul la o scoala/liceu de top cu succesul in viata.
Astfel, ceea ce a fost obiectiv si necesar pana nu demult, ca orice lucru depasit care continua sa fie perseverat, devine contra-productive, a ajuns FUNDAMENTALISM SCOLASTIC.
E o frenezie inertiala a proaspatilor parinti, ca o lupta a inarmarii pt razboiul in jungle sociala, sa-si duca copii la gradinite care mai de care, la scoli, isi zic “nu ma mut la tara ca acolo nu sunt scoli pt dragutul meu”, insa eu apreciez ca ei gresesc: scoala are rol informativ iar rolul formativ revine parintilor si promovarii activitatilor extrasoclare.
Mixul de formare prin exemplul parintilor si prin stimularea la variatie de experiente si contacte prin implicare in activitatile ONG-urilor/comunicare P2P cu oameni din diverse categorii sociale si de pe diverse meridian sunt nucleul succesului, sunt partea soft.
Scoala ofera hardware-ul informativ.
super poza cu tropicul! putem cauta si cu olimpiada, si cu tasnitoarea…
Geniala poza din Tropic 🙂 Acolo era, in vremea mea, scrisa cu creta ba pe un perete ba pe o usa de buda, “Bursa”, un fel de mercurial al tigarilor, cu marcile si preturile “la bucata”, intre Carpati si Kent.
Va salut Ioana, Iuliana, Liviu (asa putini ? poate mai “intra” si altii) si bine-inteles George. Multumesc Elena Stoian ca mi-ai trimis articolul si asa am aflat de blogul lui George.
Si eu sunt mandra ca am facut liceul la LVA. Chiar ma si folosesc in prezent de asta. Ca sa mai am o “linie” la “resume” spun ca am “associate” in matematica-fizica. Cred ca oricum la LVA se faceau acste materii la un nivel mai inalt decat “associate” la colgiile americane.
Am si eu o intrebare : noi mai facem vreo intalnire? Ca maine se fac 40 unitati de timp. Eu am fost doar la 10, au mai fost altele?
Emotionant si adevarat! Multumesc, George, pentru amintirile frumoase pe care m-ai facut sa le retraiesc. Dar si o lacrima, foarte dureroasa, pentru Dan care acum ne zambeste, poate, dintr-o alta lume!
George,se pare ca esti ceva mai mic decat mine daca nu stii povestea grajdurilor, dar nu cu mai mult de un an sau doi, pentru ca ai mai prins promotiile de 4 clase. Cand au aparut “ceauseii”,numarul claselor a crescut la 10. Din aceasta cauza,numarul salilor nu amai fost suficient si a trebuit sa se amenajeze vechiul internat (ca spatiu de invatamant). Aceasta cladire, probabil la fel de veche ca liceul, avea 4 mari dormitoare de baieti, 2 de fete, o sala de lectura si sala de mese (plus bucataria). Internatul fusese desfiintat in 1980, in urma unor altercatii cu derbedeii de pe strada Carnabel, dar dormitoarele mari aminteau de o cazarma.Eu am stat in clasa a IX-a la internat in dormitorul,de 16 paturi. Dormitorul mare era de 27 paturi. Pastrez si acum o bucatica din placajul de deasupra intrarii pe care scria “INTERNAT LVA”. Cand s-a hotarat desfiintarea internatului (la doua zile dupa inceperea scolii), am rupt bucata de placaj si am impartit-o plangand intre noi.
Acum intelegi, cred,de unde vine numele de “grajduri”. Nu erau pt cai, ci pentru elevii de la tara.
Tu stii ceva: Tatal meu povesteste ca, inainte de razboi, cand era si el elev,pe poarta centrala intra directorul cu trasura cu cai. Dar ramanea in curtea interioara.
Dar n-ai zis numic despre poligonul tir (probabil unicat in tara), unde faceam de multe ori trageri la”premilitara”.
Si nici despre o alta “marca” a liceului – tasnitorile, cea mica si cea regala.
Si nici despre asa-zisul cabinet de matematica,unde in loc de o clasa, incapeau trei cand facea doamna Chita pregatire. (Am ramas stupefiata cand o colega de serviciu de la Braila mi-a spus ca venea in fiecare saptamana la Galati,cand facea Chita pregatire). Si nu-i dadea nimeni afara din sala…
Si, ca sa te contrazic putin: A fost o eleva care a intrat la LVA, desi nu merita. Saraca, era chiar redusa mintal,dar cu parinti cu functii mari. Stii ca toata lumea se inghesuia la mate-fizica, iar la mecanica se putea intra fara examen. Asa a ajuns aceasta domnisoara la clasa de mecanica. Dar nu a rezistat decat un trimestru, a reusit sa fie corigenta la toate disciplinele, inclusiv la sport (chiar ilavea pe Gaspi diriginte). Ca barfa gratuita: am auzit ca, mai tarziu, onor-familia a angajat-o secretara la unul dintre directorii din combinatul siderurgic. Dar n-a rezistat decat vreo 3 luni.
Multumesc pentru poza cu Nea Lae, m-a emotionat. Pe Mortul il vad deseori in piata. La fel de sportiv ca intotdeauna, isi poarta cu demnitate cei 86 de ani. E salutat de multa lume, se opreste si vorbeste cu toti, ne recunoaste si se bucura sa ne vada.
Multumesc pentru ca mi-ai readus emotia.
Multumesc pentru amintirea lunga… 🙂 Stiam ca intrarea trasurilor era prin spate, pe Carnabel, si acolo erau si grajdurile pentru cai. Le-or fi daramat intre timp, sau au facut atelierele in ele, nu stiu sigur. Si da, vad ca toata lumea vorbeste despre tasnitori.. 🙂 🙂 GB
Şi eu am făcut liceul la LVA între 1953 şi 1956. Pe atunci era numai liceu de băieţi, şi bine era. Era disciplină şi seriozitate în şcoală, nu ca azi. Aceeaşi seriozitate şi respect faţă profesori s-a menţinut ca şi înainte de război. Erau practic cam aceiaşi profesori pe care îi respectam cu sfinţenie. Şi atunci se intra la liceu pe bază de medii obţinute în şcola elementară – ciclul II, clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a. Pe atunci se modelase structura liceului după model sovietic, cu compoziţia claselor a VIII-a, a IX-a şi a X-a, model la care după 1957 s-a renunţat, revenindu-se treptat la liceul cu 11 şi 12 clase.
Nu ştiu nimic despre grajduri. În fundul curţii liceului era o clădire ce găzduia un internat, cu cantină, sală de mese, de lectură la parter şi dormitoare la etaj. Exista acolo un pedagog care supraveghea ca totul să se desfăşoare în ordine. Era curăţenie şi ordine ca la un liceiu militar., cu dormitoare şi lenjerie curată schimbată săptămînal. Probabil că mai tîrziu s-a desfiinţat.
Alături de clădirea internatului cu parter şi etaj, în partea de nord a curţii, se afla un poligon de tir pe care îl foloseam adesea. În partea de sud de clădirea liceului, se afla sala de sport cu bazin de înot, unde la intrare era inscripţia: MENS SANA IN CORPORE SANO. Pe atunci nu exista noul corp de clădire a liceului alăturat spre sud.
Se întîmplase ca la admiterea din acele vremuri să fi pătruns şi elevi mai certaţi cu cartea, nişte haimanale. Atunci, cînd eram în clasa a IX-a, în iarna 1954-55 a venit un ordin al ministrului Ilie Murgulescu, Ord. 229, prin care cei cu corigenţe la mai mult de două materii erau exmatriculaţi. A fost jale printre haimanale. Din 4 clase a IX-a paralele, în clasa a X-a au mai rămas trei. Pe atunci bacalaureatul se numea examen de maturitate, nu “bak” ca azi.
Sigur că elevii serioşi îşi respectau blazonul. Deşi elevii nu aveau uniforme, (ele s-au introdus după 1956), trăiam perioada de criză de după război cînd materiale de îmbrăcăminte se găseau mai greu, elevii trebuiau să poarte totuşi şapcă cu însemnele LVA şi matricolă LVA pe mîna stîngă. Deşi nimeni nu a fost sancţionat pentru lipsa acestor însemne cînd te deplasai pe stradă, totuşi, unii dintre profesori îţi atrăgeau atenţia dacă te observau fără ele, că nu te conformai disciplinei liceului.
Cam aşa era pe vremea mea.
🙂 🙂 GB
George, O data în plus ma bucur ca am avut ocazia sa ne întâlnim! Și lansez o intrebare-provocare : Daca ne uitam la marile universități de traditie americane, e remarcabil ce face comunitatea de absolvenți pentru aceste scolii… Noi ce am putea face pentru liceele noastre? Eu pot spune ca am făcut puține, chiar dacă (asa cum am aflat acum activa ani de la Directorul LVA de atunci) am fost șef de promoție, iar familia mea a donat, acum mai bine de o suta de ani, dacă am înțeles bine, o parte sau tot terenul pe care a fost construit liceul.
Cred ca daca am fi in Galati ne-ar veni idei multe – nu neaparat legate de bani sau de alte sponsorizari, ci altele de tot felul. Insa de la Bucuresti pana la Galati se pierd aproape toate pe drum… GB
George, excelent scris! Mulțumesc pentru emoția pe care mi-ai creat-o!
Si eu sunt mandra ca am facut liceul la LVA Galati. 🙂 Fotografiile m-au intors pe dos, sau mai degraba m-au intors pe fata cea mai luminoasa din viata mea. Multumesc, George!
Eu am făcut clasele IX-X la LVA iar după ce am picat la treaptă, am continuat la Liceul Energetic nr. 4! Așa este: LVA-ul era și încă este etalonul! Da, și eu purtam matricola cu mare prețuire…exact ca și tine, având grijă să fie cât mai vizibilă! Din păcate efectul asupra băieților nu era același! ”tocilara de la LVA” …:)!
Clădirea impunătoare, chiar înfricoșătoare, bazinul, atelierele, amfiteatrul…holurile imense cu fotografiile coplesitoare ale generatiilor precedente … toti mari profesori, doctori, academicieni …! Din păcate nu la toate clasele erau profesori la fel de dedicati! Am avut un noroc incredibil cu cativa (la chimie, de exemplu, la limba franceza – doamna Brenner Fehea, la germana – doamna Traian…) in rest, destul de slabi! Am găsit însă niște profesori excepționali la liceul energetic 4 din Galati, unde, 80% din elevi erau de la țară, iar în promoția mea (1985), au intrat la facultate din prima sesiune 25 din 35, in toamna alti 5 iar următorii 5 au continuat studiile universitare la seral! Si asta doar datorita faptului ca am venit in clasa cu un ritm al invatatului impus la LVA unde! O școală serioasă!
Daca ai facut un liceu foarte bun (cel mai bun din judet, crema absolventilor de generala, clasa de mate-fizica, cladire construita in perioada interbelica, curte mare cu iarba si pomi, mica biserica in spatele liceului, biblioteca cu carti chiar din anii interbelici, cea mai mare scoala de preoti din Ardeal in interbelic) si o facultate mai proasta (asa sunt considerate cele private) , care e parerea recrutorului George Butunoiu despre candidat ?
Multumesc pentru raspuns.
Un mare, mare semn de intrebare in privinta celui in cauza. Trebuie investigat cu atentie de ce s-a ajuns acolo. Insa, cu siguranta, va ramane toata viata cu o tinichea de coada. GB
Nu-mi vine sa cred.
Sunt aceleasi emotii. Sunt amintiri nespuse, pastrate pentru mine.
As vrea sa-ti propun o vizita acolo, dar mi-e frica sa nu le alterez parfumul – inclusiv al Tropicului 🙂 sau al punerii pe tasnitoare a diversilor colegi.
Felicitari George.
Excelent articolul lui George. Multi ne putem regasii in aceasta poveste.
Intrebarea se pune: ce se poate face de acuma incolo pentru viitoarele generatii?
Liceele din Romania continua sa produca elemente de valoare care pleaca in masa la universitatile din Occident.
Sa va spun o diferenta majora pe care am gasit-o intre “les Grands Lycees” din Romania si marile universitati din Occident.
Ambele au criterii stricte de selectie pentru ca vor elemente de calitate ( ceea ce numeste George “calitatea studentilor”).
Numai ca criteriile de selectie, si implicit definirea acestei calitati, este diferita.
Marile universitati Americane, in marea lor majoritate cer candidatilor sa treaca printr-o baterie de teste standardizate care cuprind si sectiuni de “critical thinking”, ba chiar si un eseu si chiar si un interview.
In Romania, “Les Grand Lycées” au, din cite situ eu, criterii de selectie preponderent prin teste de stiinte exacte.
In viata este foarte important si spiritul critic, logica, bunul simt etc. nu numai cunostiintele de stiinte exacte, iar marile universitati se asigura de asta cind selecteaza candidatii.
Bineinteles, vezi mai rar “aparitii” precum vezi in liceele americane la marile universitati americane.
Sunt in Galati si am terminat un liceu care pe atunci nu era bine cotat. Dar, datorita profesorilor, a parintilor (cartierul combinistilor) sau poate a unei scari valorice care era atunci aplicata (ai cred ca era aplicata tot de oameni, nu neaparat de sistem), si din clasa mea numai cativa nu au facut facultate, insa tot cu niste realizari personale care sunt deosebite. Eu ma laud ca profesorii mei de limbi straine au ajuns directori de licee (unul la Vasile Alecsandri, celalat la LMK). Am avut o colega de catedra care acum preda informatica la un liceu in UK…
O intrebare retorica. Cum sa reinviem calitatea de atunci? Eu sper ca le-am urmat exemplul, dar nu simt ca fac parte dintr-un sistem prea bine manageriat…
Eu am terminat un liceu mediu in Galati, in 1995. (Liceul Gheorghe Asachi – prima promotie de profil umanist din istoria liceului, altfel, unul industrial, de duzina).
Stiu ca existau liceele metalurgiste (liceul 3 era unul, parca…) insa calitatea vietii la liceu a venit din actul profesoral 100%.
Sigur, invidiam pe cei de la LVA sau LMK, nu mai vorbesc de cei de la Liceul de Marina.
Dar, iata, am ajuns astazi bine, dupa standardele de azi…
Am invatat in prima treapta la Liceul Vasile Alecsandri.Am plans cand am picat la treapta a doua si am ajuns la LICM 2.Atunci am realizat ca nu conteaza prestigiul liceului cat conteaza oamenii de la care inveti si oamenii langa care inveti.Am fost mandra si cat am invatat la LVA, dar la fel de mandra sunt si pentru cei doi ani pe care i am absolvit la LICM 2.Pentru unii mandria de a fi absolventii unui liceu ca LVA s-a transformat in orgoliu.Pacat.Oamenii de langa tine conteaza, oriunde ai fi.
Am predat apoi chiar la liceul unde ai invatat tu, si sunt mandra de multi dintre elevii mei
“Omul sfinteste locul”,asta e cel mai adevarat.
Din fericire pentru noi, cei care am invatat inainte de anul fatidic 1989, scoala era respectata, profesorii niste Dumnezei atat pentru elevi, cat si pentru parinti, regulamentele nu se comentau, se executau, disciplina era de la sine inteleasa, iar invatatul o datorie de onoare! Eram toti copii modesti, care vedeau in scoala poarta catre un viitor mai frumos si mai ofertant. Acum ce sa mai ofere scoala, daca mami si tati trimit soferul sa astepte copilasul exact in poarta scolii, ca sa nu oboseasca, sau- daca e major- isi parcheaza el singur BMW-ul langa Logan-ul profesorului? Sunt foarte sceptica in privinta stiintei de carte a majoritatii tinerilor nostri absolventi de liceu, cu sau fara bacalaureat! Sunt atatea lucruri triste de spus… Grea va este menirea, domnule Butunoiu, sa gasiti sclipirea intr-o noapte desavarsita a mintii!
Bravo Georgeta! Mare dreptate ai!
Am votat “foarte tare” pt ca am facut Lazarul. De acord 100% cu criteriile: calitatea elevilor, a profesorilor, cladirea si mai ales proximitatea (in cazul nostru, Cismigiul :)) Ma regasesc acum cu fosti colegi in diverse pozitii cheie si inteleg cat de importanta a fost perioada liceului cu atmosfera motivanta si aspirationala pe care ne-a imprimat-o. E mult de vorbit, sunt studii intregi pe aceasta tema si de cateva ori mi-am propus sa-ti scriu cum este si cu profesionistii care scriu agramat (am si eu propirul meu studiu din experienta, tot de perioada gimnaziala si preuniversitara se leaga, intr-o zi imi fac timp sa-ti scriu). Concluzia: de acord 100% cu criteriile studiului amintit in articol. Numai bine!
Ma recunosc si eu in poze, si sunt la randul meu mandru de acest liceu. Si mandru ca am fost colegi!
Multumesc pentru aceste amintiri. Parca m-am vazut o clipa in liceu.
Liceul meu era cel mai tare din judet. Clasa in care am fost era cea mai buna din an si eu eram cel mai bun 🙂
Mi-a placut foarte mult ca ati aminitit faptul ca ati fost mindru ca” Eram singurul elev de la tara din anul nostru (patru clase), si poate chiar din tot liceul.”
Foarte bun articolul, mentorul si invatatorul dvs dl. Istrate – com. Virlezi, jud. GL daca stiu eu bine, a fost foarte mindru de aceasta reusita!
Cu stima,
Nostalgia trecutului liceului pe care l-am urmat poarta apanajul istoriei povestite de profesorii acestor scoli, dedicati meseriei lor. Viata din liceu, ne-a definit pe mai departe, ne-a facut sa devenim acei cautatori de “comori”.