Comentariu pe site-ul meu: Stai linistit, Mike… n-ai nicio sansa sa-l convingi pe GB ca singura solutie la problemele speciei umane e alta decat cititul de carti si mersul la filarmonica… (…) Eu am invatat despre OM mult mai multe de la bunicul meu cu 4 clase si 2 ani de razboi in Rusia decat la LSE si in Colorado.
Cati gandesc la fel? Aproape toti cred, in diverse forme si grade, ca poti invata ceva de la oamenii simpli, care nu au intrat vreodata in biblioteca, insa care au scoala vietii. Sigur, unii cred ca poti invata foarte multe, altii sunt mai ponderati, spun ca poti invata ceva-ceva, macar din cand in cand.
Si cum sa nu fii convins, cand esti bombardat cu lozinca asta in permanenta, din toate directiile, zi si noapte, inca inainte de a invata multe lucruri elementare? Pana si marii scriitori si ganditori mint din cand in cand, spunand ca marele adevar pe care tocmai l-au descris pe pe cateva pagini le-a fost transmis de un batran care mergea intr-o caruta, probabil vreun amic de pahar al bunicului sus descris. Desigur, ei l-au descoperit singuri, insa se vinde mai bine cartea daca strecori cateva patetisme din acestea, o stie orice editor.
A te preface ca gasesti intelepciune si profunzime la oamenii simpli e o veche si foarte cinica stratagema a oamenilor destepti pentru a-i flata, ca apoi sa le vanda ceva acelor oamenil simpli. De la iaurturi, la idei politice.
Nu, nu vei invata niciodata ceva cu adevarat revelator de la un om cu patru clase. Nimic, niciodata! Nici de la unul cu opt, si nici macar de la unul cu zece. Oamenii simpli nu-ti spun niciodata un rationament sau o concluzie, ei intotdeauna iti povestesc ce au vazut si prin ce au trecut. Pe tine te duce gandul mai departe, iti mai aduci aminte si de alte lucruri, faci niste legaturi intre ele, si cateodata ajungi si la o concluzie noua, surprinzatoare, inovatoare. Si mergi apoi repede sa spui si altora si sa scrii pe Facebook cum ai invatat asta de la omul simplu cu patru, opt, respectiv zece clase. In fond, poti sa-ti vina niste idei revelatoare si cazandu-ti un mar in cap sau contempland un stalp de telegraf intr-o zi innorata. Insa nu te vei duce sa postezi ca marul sau stalpul te-au invatat ceva, de teama comentariilor de dupa.
Eu mic de tot. Copile, ia aminte la ce-ti spun oamenii mari, asculta cu mare atentie, ei sunt intelepti si te invata numai lucruri bune. Eu, numai ochi si urechi ori de cate ori era cate un astfel de specimen prin preajma. Si eram mai tot timpul buimacit. Cat de mic eram eu, tot mi se parea ca unii dintre oamenii mari nu numai ca spun niste platitudini jenante, sau chiar tampenii de-a binelea, ci si ca si-au propus sa ma tampeasca si pe mine. Si acum imi aduc aminte de sfaturile grotesti pe care le primeam de la oamenii mari. Unele scarbosenii in toata regula. Insa transmise cu toate bunele intentii, desigur!
Nu-mi aduc aminte sa fi invatat vreun lucru fundamental de la strabunicii si bunicii langa care am crescut. Unul singur, macar, sa-mi fi ramas in minte. Vorbesc de ceva nou, pe care sa nu-l fi stiut sau la care sa nu mai fi gandit si singur. Cu sa nu furi, sa nu minti, sa ai frica de Dumnezeu, sa te speli bine in urechi si sa nu te imbeti prea des, nu am avut vreodata o revelatie, fiindca le invatasem deja din alte surse. Sigur, toti din familie voiau tot ce e mai bun pentru mine si si-ar fi dat si viata ca sa-mi fie mie cat mai bine. Absolut neconditionat. Insa incercau sa ma invete tot felul de prostii. Unele de care mi-e si acum jena sa-mi amintesc. Doar de la maica-mea nu-mi aduc aminte sa fi primit invataturi tampe sau prostitoare. Dar ea a fost prima din familie care a mers la facultate. Strabunica-meu avea patru clase, bunica-mea opt.
Maica-mea mi-a spus intr-o zi sa nu confund bunele intentii cu intelepciunea. Am tresarit fiindca mi-am dat seama ca ma gandisem si eu la asta, dar ca nu o formulasem atat de scurt si de clar. O tot spun si eu altora, de cate ori am ocazia. Dar cam degeaba…
Apoi am plecat de acasa. Aveam 12 ani cand mi-am facut bagajele si am plecat in lume. De tot, nu m-am mai intors. In clasa a saptea m-am mutat la o scoala la oras, ca era mai buna. La liceu, si apoi mai departe, la Bucuresti, la facultate. Si ma simteam tot timpul vinovat ca nu simteam pentru satul in care m-am nascut si pentru oamenii lui ceea ce tot citeam prin carti ca ar trebui sa simt. Mai tarziu am inteles de ce si m-am mai linistit.
De atunci am trait singur si nu am mai avut legaturi apropiate cu vreun adult, fie el simplu sau complicat, care sa incerce sa ma invete ceva. Abia in facultate am simtit nevoia de a ma apropia de cativa oameni mari de la care incepusem sa-mi dau seama ca as fi putut invata mai mult decat as fi putut citi eu singur la biblioteca. Dar aceia nu semanau defel cu bunicul comentatorului meu…
Jean Paul Sartre et Simone de Beauvoir
Comentarii (24)
“Cat despre un om cu patru clase, nu are nimeni nimic de invatat cu adevarat important de la el. Niciodata! GB”
Doamne Fereste! Deja uitandu-ma pe un numar semnificativ de articole si comentarii pe care le-ati scris si vazand cum ii judecati pe altii, cum ganditi doar in binar si ce puteti sa spuneti, acum m-am lamurit in privinta dvs. Emotional sunteti efectiv bolnav. Prezentati simptome de sociopat.
Bunica-mea a avut exact 4 clase si pot spune ca am avut atatea lucruri de invatat de la ea. Despre calitatile UMANE in primul rand. Si nu ma refer la intrebari si raspunsuri in care sa imi explice ea lucruri. E vorba de empatie, de sentimente, de iubire, de lucruri care nu se spun, se simt. Sau pe astea nu le considerati “importante”? Oare iti trebuie mai mult de 4 clase ca sa stii ce este empatia? Se pare ca unii pot sa traiasca degeaba 60 de ani si inca sa nu afle. Pentru ca da, dupa parerea mea, o viata traita asa e o viata traita degeaba.
Degeaba esti top manager sau recruiter, daca nu esti OM. Degeaba esti toba de carte, daca inteligenta ta emotionala e varza. Niste evenimente care v-au marcat in copilarie le prezentati ca fiind adevaruri absolute, valabile pentru toti.
Mi se pare ca sunteti de o aroganta mult peste medie. Spun asta citind mai multe articole de-ale dvs si facandu-mi o impresie generala. Aveti familie? Imi vine greu sa cred.
Aratati a om trist care n-a avut parte de fericire si iubire toata viata lui si care, incercand sa si le explice doar rational, nu le-a trait niciodata. Ba mai mult, ii ia in zeflemea pe cei care par fericiti si care isi exprima emotiile. Sfatul meu sincer e sa consultati un psiholog. Sunteti efectiv studiu de caz din manualele de psihologie.
Puteti sa traiti pe un morman de bani si sa fiti top managerul sau hr-ul Europei. Nu va invidiez absolut deloc si n-as vrea sa traiesc dupa principiile dvs de viata si sa am aroganta pe care o afisati nici de-ar fi sa mor.
Accept ca sunt eu cel mai mare idiot, ca opiniile mele sunt de doi bani si nu ma supar cu nimic. Dar va rog din tot sufletul, mergeti la un psiholog. Cu atat mai mult cu cat ocupati o functie importanta si aveti putere de decizie asupra altor oameni. Fiti responsabil si nu va bateti joc de altii macar.
Da… stiu ca am pronuntat cuvantul “suflet”, lucru tabu pentru dumneavoastra.
Mie mi s-a intamplat pe dos: sa invat de la oameni f educati lucruri pe care chiar si cineva doar cu ‘scoala vietii’ ar fi trebuit sa le stie, dar care in discutiile cu astfel de oameni nu au aparut niciodata. De fapt are si N. Stenhardt un pasaj interesant despre faptul ca fosti ministrii pareau mult mai adaptabili la mizeria inchisorii decat soferii lor.
O teorie este adevarata cind axioma pe care este bazata nu poate fi infirmata.
O “teorie”, din carti sau propovaduita de “experti”, o data infirmata devine o istorie rasuflata.
Testarea sta la baza “stiintei stiintei”.
Cite axiome care au trecut testul solid al incercarii de le infirma gasesti in carti, George?
Cite axiome si cit adevar stiintific gasesti in bibliotecile de care vorbesti tu, George.
Cu “elitele” este si mai rau, mai ales intr-un loc precum Ro!
Cite “elite” cunosti tu care iti spun sa testezi tot ce spun ei, sa ii crézi numai dupa ce ai incercat sa le “demolezi” argumentatia.
Ceea ce scrii pe acest blog sint de asemenea axiome :))))
Cred ca dinamica “invatatului” presupune atat de multe variabile, incat e imposibil in a defini cele mai bune practici drept activitati cu adevarat academice ori numai prin prisma interactiunii cu oameni de tot felul, de la bunici cu 4 clase pana la golani din curtea scolii ori profesori cu adevarat profesori. Pana la urma, riscul e si de snobism, si nu-mi place sa-mi aduc aminte ce oameni am cunoscut (ori re-cunoscut) in ultimii ani, in sensul ca puneau pe masa cu prima ocazie fel si fel de participari cica active in medii academice sau artistice, ori la evenimente specifice de cultura, de parca asta era cea mai buna carte de vizita de fapt. In alta ordine de idei, consider ca mersul la biblioteca te schimba fundamental. La fel insa si oamenii cu care interactionezi, chiar si cei cei ce par “copii fara viitor”, pentru ca iti dau senzatia ca nu trebuie sa faci ca ei. Bunicii mei au repetat poate mai mult ca parintii ca trebuie “sa facem carte”, sa ne tinem de scoala, ca numai asa ne vom putea face un rost in viata. Si la fel au facut si toti bunicii prietenilor, din cate stiu.
Si bunicii mei spuneau la fel. Insa eu nu includ asta in lista lucrurilor mari pe care le-am invatat de la ei. Daca nu mi-ar fi spus-o ei, as fi aflat asta din o mie de late locuri, oricum. GB
Cred ca e suficient sa constatam ca ne raportam totusi la alte coordonate tot comparand bunicii cu restul lumii. In mod uzual, bunicii fac parte din mediul familial si ne sunt in preajma in general doar in prima parte a vietii, cand noi ne cam formam (sau ar trebui) niste repere generale. Profesorii sau oamenii de la care invatam uneori fineturi apar mai tarziu, incepand poate cu perioada liceului, mai degraba totusi in perioada facultatii si a primelor joburi, cand impactul asupra noastra e altfel cuantificat dar si filtrat mai atent, pentru ca avem alta maturitate (sau macar un inceput de maturitate). Oricum, definitoriu pentru noi ca si oameni e tocmai modul in care ne comportam cand iesim din cadrul familiei si plecam in lume practic, de unde si senzatia uneori ca abia atunci incepe viata. Pana la urma, conteaza chiar asa de mult de la cine ai invatat ce? Cred ca e util de tinut minte doar cand vrei sa scrii autobiografia sau pentru vreun moment de povestit la un pahar de vin, ceva gen confort psihologic.
Voi scrie și din prisma copilului, care a avut privilegiul unei familii destul de lărgite (ambele perechi de bunici, unchi și matusi), dar și din postura de părinte.
Ați scris: “Apoi am plecat de acasa. Aveam 12 ani cand mi-am facut bagajele si am plecat in lume. De tot, nu m-am mai intors.” Cred că aici e cheia familiei. Ați plecat mult prea devreme și interacțiunile cu familia au fost de calitate discutabilă.
Bunicii mei m-au învățat, mai ales după 12 ani, când am devenit conștient de mine și de ei. Mi-au permis să fiu eu însumi. 3 luni pe vara mă descopeream și mă re-descopeream. (La școala nu puteam fi eu însumi, mereu era presiune sa performez). In vacanță puteam fi fără “presiune”. Puteam fi stupid fara să fiu jenat. Ooo, ce mult a contat! Sigur, bunicul nu m-am învățat muzica clasica si nici nu citea alaturi de mine. Dar m-a învățat uraturile din sat și mă punea să îi povestesc cărțile pe care le citeam la el.
Bunica mea m-a învățat bunătatea. Ușa mereu deschisă, empatia și îngăduința. Nu, nu a fost vorba de “hard skills” ci de “soft skills”, mult discutabilă “inteligenta emoțională”.
Că și părinte, e greu sa ne învațăm copiii chestii “hard”, mai ales datorita rebeliunii din ei. Mai degrabă copiii învață de la cerșetorul de pe strada, decât să își asculte părinții. Știu perfect atitudinea: “lăsa că știu eu mai bine!”. Și da, adolescenții știu ei mai bine. 😐
Lucrez să îmi învăț copilul politețea, liniștea, auto-controlul, eficientizarea, pragmatismul, problematizarea și găsirea solutiei dincolo de cuvinte. Sa ii scot credulitatea din cap, desigur. Sa fie critic și să fie “questioning” cu orice informație. Nu îi pot da Dostoievski pentru că generația noua o are pe J.R. Rowling. Si nici nu îl pot motiva sa asculte Stravinski pentru că îl are pe Armin. Dar e ok și așa, generațiile au propriile valori.
(Am reușit sa îl “târâi” la Metallica, mai mult pentru a mă cunoaște el pe mine și pentru a-l învata ce înseamnă profesionalismul in spectacole).
Dacă e copilul meu deștept? Ce importanță are? Iubirea nu însemna condiționare. 😐
Din cele descrise mai sus, nu deduc catusi de putin ca bunica ta te-ar fi invatat ceva. Eventual, daca ai tras atunci sau ulterior niste concluzii fundamentale, ti se datoreaza exclusiv tie, nu lor. Te-ar fi invatat daca ti-ar fi explicat, intr-o discutie de vreo doua, trei ceasuri, coerenta si fara sa se abata de la subiect, de ce se poarta asa si nu altfel, cum a ajuns acolo etc. GB
:)) ok, probabil că nu m-a învățat bunica mea nimic. Plin de ego pot spune că tot timpul m-am învățat eu, pe mine însumi.
Soft skills-urile se exersează nu se învață, că hard skills-urile. Nu a fost nevoie ca bunica sa stea 2 ore cu mine să îmi spună una sau alta, ci au fost deajunse câteva observații sumare la momente cheie: “du-te și ajut-o pe doamna să își pună haina in cuier”, “strânge mana barbateste și nu lasă privite in jos”, “nu mai vorbi tare și năzuros, mergi in camera ta și citește” samd. :))) Mă și imaginez cum as fi stat cu ea 2 ore să îmi explice despre teoria politeții! :)))
Ok, cu ego mărit pot spune că am fost un învățăcel bun, dar am învățat să recunosc maeștrii. Cu respect și modestie, le recunosc meritul in devenirea mea.
Sigur, fiecare știe pentru sine. 🙂
Nu confunda sfaturile cu invatarea! GB
Foarte frumos articolul George. Mai e o carenta de perceptie in mintea oamenilor: daca cineva e performant/cunoscut intr-o zona imediat parerea lui despre orice altceva este supra-apreciata. Cel mai des se intampla cu artistii (actori, cantareti..) dar si cu sportivii. Tot respectul pentru ei dar sa ne pastram limitele competentelor.
GB, esti bun de politician ! Mi-ai luat comentariul si interpretat ca sa iasa din el ce ai vrut tu.
Eu nu vorbeam despre cantitatea si calitatea lui homo culturalis, ci a OMului, ca de-asta era cu majuscule. Ca sa fii OM nu ai nevoie de km de biblioteca, ci de niste chestii basic pe care sa le aplici zi de zi in relatia cu ceilalti. Chiar tu sustii ideea ca a fi civilizat nu presupune niste chestii super sophisticate. Chiar si daca ai citi doar alea 10 porunci din Biblie si le-ai aplica in fiecare zi, tot ai putea fi considerat un om civilizat. Eu despre OMul asta vorbeam cand l-am pomenit pe bunicul meu.
Evident ca am invatat mult mai multe lucruri despre literatura de la G. Calinescu, dar am invatat mai multe despre OM de la Elisabeta Rizea. Calinescu nu a avut o problema sa-l ridice in slavi pe Carol II pt . ca scriitorii Fundatiilor Regale traiau bine. In timpul asta Carol II calca in picioare democratia, o alunga pe regina din tara si isi aducea amanta in fata tarii (care fura de rupea impreuna cu camarilla). Moralitatea era doar pt E. Rizea, o taranca fara scoli inalte. Nu a avut o problema G. Calinescu sa sara repede in barca comunistilor si sa fie 20 de ani deputat in MAN, sa calatoreasca si sa ridice in slavi Uniunea Sovietica si China. In timpul asta in RO se construia canalul, L. Blaga era bibliotecar la BCU Cluj pt ca refuza colaborarea cu comunistii, iar E. Rizea era schingiuita de securisti pt ca se opunea comunismului. Da, Calinescu stia literatura, dar E. Rizea stia sa fie OM.
Domnul din poza a facut apologia comunismului si sovietelor pe cand Stalin avea norma zilnica de executii. A fost nevoie de tancurile si cizma sovietica la Budapesta si Praga ca sa se trezeasca din visul de biblioteca. Nu l-au ajutat 20 km de biblioteca ca sa inteleaga ca bolsevismul e impotriva OMului, a avut nevoie de sange si cadavre ca sa devina in final “filozoful libertatii”. Bunicul meu, “vazand si facand” comunismul, a reusit (chiar a reusit, in pofida celor 4 clase !) sa traga repede o concluzie: comunismul e rau pt OM. Dar bunicul a vazut comunismul cu ochii lui, Sartre a citit despre el la biblioteca si a facut “vizite de documentare” in tarile comuniste.
Educatia, cartile, scoala sunt foarte importante atat timp cat intelegi ca unele dintre lucrurile din ele nu au fost niciodata verificate in realitate si s-ar putea sa nu aiba nicio treaba cu ceea ce traiesti zi de zi, sa fie faine in teorie, dar catastrofale in realitate. Altfel, ideile din ele se transforma in ceea ce Raymond Aron numea “opiul intelectualilor”. Thierry Wolton vorbeste despre fascinatia morbida a intelectualilor de a schimba lumea prin orice metode, despre convingerea lor ca misiunea lor e de a indruma masele, evident in directia dorita de intelectuali, masele nu conteaza in filmul asta, ele sunt de décor.
Eu vorbeam doar despre ce inveti, cum, de unde, nu despre cum te porti, nimic despre morala, nu despre cum folosesti ceea ce ai inteles si ai invatat. Sa ne imaginam (rationament abstract) ca stai doua zile intregi de vorba cu Elisabeta Rizea. Vei afla ceva ce nu stiai deja? Eu ma cam indoiesc. Sau ca o poti observa ce face minut cu minut, de undeva de sus, fara ca ea sa te vada. Poate ca inveti ceva nou si interesant, insa, cel mai probabil, nu Elisabeta Rizea a fost cea care te-a invatat, ci ea doar a declansat intamplator descoperirea pe care ai facut-o singur, punandu-ti mintea la contributie. Cu alte cuvinte, cand observi pe unul si pe altul si tragi niste concluzii revelatoare, nu cei observati sunt cei care te-au invatat pe tine. GB
Cam asta spun si eu in ultimul paragraf.
Sartre (un copil de mic burghezi) l-a citit pe Marx (care n-a lucrat vreodata intr-o fabrica, dar se considera specialist in viata clasei muncitoare si a scris despre cum trebuie sa arate viata clasei muncitoare), a facut niste vizite de documentare in Uniunea Sovietica si China, si a hotarat ca ideologia comunista e fantastica: “Un anticomunist e un caine!”. Eu, tanar, uitandu-ma la anvergura culturala a lui Sartre, as fi spus “Ecce homo!”, si as fi devorat pro-comunismul lui, pentru ca, nu-i asa, era “un om mare” (cine sa conteste anvergura marelui filozof ?). Si asta au facut o gramada de tineri din Franta si aiurea. Si uite cum, unul scrie o carte “din propriile observatii” (propria experienta e un lux pt multi intelectuali), altul il citeste si adauga propriile observatii (tot fara propria experienta, ca era intelectual), altii devin mari fani, si finalul e un mare macel…iar nota de plata ajunge la E. Rizea. Si-atunci, intrebarea: chiar sunt cartile marea SOLUTIE la problemele umanitatii ? Uneori nu sunt deloc o solutie, ci doar complica problema (ca nu au trait muncitorii mai bine dupa mare revolutie).
Pune fata in fata fraza lui Sartre “Un anticomunist e un caine!” cu cea a E. Rizea vorbind despre tortionarii ei :”Ii iert daca Dumnezeu ii iarta!”. Daca tot nu ai nimic de invatat de la E. Rizea, ma las pagubas.
Depasesti cu mult cadrul subiectului si patrunzi si in zona speculatiilor fara sfarsit. Cine si cum isi da seama care e concluzia ultima, finala, definitiva, dincolo de care nu mai e nimic de aflat, dintr-un lung sir de concluzii trase in urma unui proces de invatare? Ca Sartre a ajuns la 50 de ani la concluzia la care altii au ajuns la 20 e subiect pentru un alt articol, eventual. Si asta in cazul in care e stabilit definitiv (!) ca acea concluzie cu “Un anticomunist e un caine!” e gresita. Si mergand cu speculatia mai departe, oare la ce varsta a ajuns Elisabeta Rizea la concluzia citata de tine? O consideram ca fiind absoluta, sau ne intrebam ce ar fi spus peste alti cativa ani, daca ar mai fi trait? Daca si-ar fi schimbat opinia, ca si Sartre peste nu stiu cati ani? Cartile nu sunt solutia, ci parte inevitabila din ea (conditia necesara, dar nu si suficienta, cum spun matematicienii). GB
Uite, sa presupunem ca ti-ai propus sa-l inveti pe copilul tau morala. Il trimiti sa o invete de la bunicul tau cu patru clase, ii pui un video cu Elisabeta Rizea, sau il trimiti mai intai la biblioteca? Si da, DUPA aceea organizezi o discutie cu bunicul si va uitati la video, si o sa aiba efect, probabil ca acelasi pe care l-a avut si asupra ta. Ce crezi, ce efect ar fi avut spusele bunicului si ale ER asupra ta daca nu ai fi trecut pe la biblioteca inainte? Cei ti-au spus ei tu stiai deja dinainte, nu te-au invatat ei nimica (sic!)… GB
Cand aveam vreo 10 ani, maica-mea a decis ca e cazul sa invat sa gatesc cate ceva (pt ca mai traiam si cu cheia de gat, ca multi copii in comunism). Nu mi-a pus in mana vreo carte de Sanda Marin si nici nu m-a trimis la curs cu chef Hadad, ci m-a dat pe mana bunicii, care m-a invatat sa fac omleta si cartofi prajiti la inceput si multe altele dupa (sunt maestru azi in ardei umpluti, sarmale si prajitura cu mere). As fi invatat mai bine citind Sanda Marin ? Ma indoiesc. Evident, Chef Hadad m-ar fi invatat cum e cu trufele si La Mere Poulard. Dar omleta bunicii era comestibila, de fapt chiar buna…si nu stia de Sanda Marin, ce sa mai zic de Hadad. Ca masterand la Grenoble, m-am indragostit de bucataria frantuzeasca (si de o frantuzoaica care tinea un cours de cuisine), asa ca am invatat cum e cu Blanquette de Veau, Soupe a L’ognion, Magret de Canard, Cassoulet si multe altele…pe care nu le-as fi invatat de la bunica in mod cert. Dar nu pot spune ca nu am invatat nimic de la bunica in materie de bucatarie !!! Iar omleta in ceaun de tuci, cu slanina prajita si branza de oaie, cu mamaliga si castraveti murati, a dat-o gata si pe frantuzoaica cand a venit in RO…si frantuzoaica chiar stia cate ceva despre bucatarie.
La 10-12 ani povestile bunicului meu se invarteau in jurul razboiului si instalarii comunismului in RO (servise si cateva luni de arest, asezonat la greu cu batai, banuit fiind de ajutor dat partizanilor). Aproape invariabil povestile asteau se incheiau cu intrebarea retorica, sunand naiv poate in gura unui taran cu 4 clase, dar la care toti filosofii lumii inca nu au un raspuns nici azi: ”Cu ce drept un om ia viata altuia?”. Pentru un copil care manca istorie pe paine si se uita ca la soare la Cezar, Octavian, Traian, Alexandru cel Mare, Napoleon si altii ca astia, intrebarea asta a avut un ecou puternic (eu vedeam gloria lui Napoleon, tragedia mortii din spatele gloriei era un detaliu, o necessitate). Si intrebarea asta si discutiile din jurul ei au pus bazele unei filosofii de viata pe care o am si azi. Evident, de-a lungul timpului, cativa km de biblioteca, o diploma de fizica, un MBA, au rafinat filosofia asta de viata, dar baza a fost pusa de discutiile alea cu bunicul meu. Discutiile alea m-au ajutat sa nu devin un Stalin sau Napoleon de corporatie (sunt convins ca ai vazut destui si tu), atunci cand am ajuns ca deciziile mele sa influenteze viata catorva sute de oameni. La LSE programa de MBA era cam in stilul lui Iosif Vissarionovici : “Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane e o statistica”. Am colegi in business pt care ceea ce s-a intamplat in Minas Gerais in ianuarie 2019 (250 de morti si zeci de mii de relocate) e doar statistica si damage control. Iar unii dintre ei au trecut prin Eton si Cambridge si au crescut in conace cu biblioteci in care erau carti de pe la 1700.
1. Nu despre lucruri de felul acelora vorbeam eu, mestesugaresti, cum sunt gatitul sau altele asemenea, pentru care mimetismul e suficient.
2. Sunt bune si intrebarile, desi extrem de rar inveti ceva revelator dintr-o intrebare. Ar fi fost mult mai elocvent daca dadea si raspunsul.
GB
Asa este. O fiinta dintr-un univers in doua dimensiuni nu va fi in stare sa si-o imagineze pe a treia (exemplul lui Einstein).
Va recomand seria incerto scrisa de Taleb, unde autorul demonstrează exact contrariul.
Sa evitam sa distrugem increderea lui George in afacerea lui de plasare CEO cu ciorapi asortati.
Nu pot da spun decat excelent!
Eu mi-am dat seama tot asa de la o varsta frageda (probabil serialul “Dallas” a avut rolul lui) ca ma intereseaza oamenii numai in masura in care ma pot propulsa acolo unde vreau.
E ca la anunturile de pe OLX: cer si ofer seriozitate.
Ma ajuti -> te tin minte si te ajut. Intru in combinatie cu tine -> impartim castigul. Promit ceva -> ma tin de cuvant.
In rest am propria mea viziune asupra situatiilor in care decid sa ma amestec; sigur ca pot asculta pe oricine (in masura in care timpul imi permite) si sunt gata sa-mi schimb optica daca se demonstreaza vreodata ca gresesc (inflexibilitatea e o prostie), dar totul e pe baza de lucruri concrete, nu de preconceptii.
Referitor strict la cei fara studii: cateodata cred ca trebuie ascultati si cei cu 4 clase sau cu 8 fiindca si ei de la nivelul lor pot oferi informatii relevante. De exmplu daca esti producator de bidinele, informatia relevanta ti-o iei de la aia care lucreaza cu bidinelele tale.
Plec de la premisa ca orice om e specialist in ceva pentru ca supravietuirea presupune sa te inscrii acolo unde exista resurse. Un homeless care supravietuieste cautand in gunoi imi poate oferi informatii relevante la nivelul lui. Ma poate chiar ajuta sa-mi pun pe picioare un business cu materiale reciclabile, aducandu-mi genul de know-how pe care nu-l gasesti pe internet. Daca ma intereseaza sau nu – asta e o alta poveste.
Am auzit multe situatii in care improvement-uri semnificative pentru organizatii au venit tocmai de la oamenii de jos.
Un exemplu relativ celebru: marele Jose Mourinho si-a inceput cariera ca translator de limba spaniola, facand parte din staff-ul extins al lui Bobby Robson, antrenorul Barcelonei la vremea respectiva. Pasul in fata, catre functia de antrenor secund, l-a facut dupa ce – inaintea unui meci – i-a strecurat lui Bobby Robson, sub usa camerei de hotel la care era cazat, o foaie de hartie pe care si-a expus viziunea lui tactica asupra meciului din weekend-ul care urma. Propunand si cateva modificari (bine motivate) ale tacticii de joc gandite de Bobby Robson.
P.S.
Sunt fascinante subiectele pe care le propui. Pentru un om ca mine, care nu vorbeste foarte mult, sa ma faci sa scriu postari de 500 de cuvinte e ceva :))) Am trimis chiar si CV-ul la un job pe care il ai postat si pentru care inca se desfasoara procesul de recrutare. Voi continua sa urmaresc si blogul si anunturile de recrutare.
Posibil, mai ales datorită rarității audidacticismului,odată cu generalizarea învățământului și cultura consumerismui,care aprobă doar învățarea instituționalizată .