Pe la inceputul carierei, acum nenumarati ani, aveam de facut multe recrutari pentru o foarte cunoscuta companie multinationala care cumparase niste fabrici si se instala in Romania. Pana sa incep, m-au chemat sa stau vreo doua saptamani in tara lor, in departamentul de HR de la sediul central, undeau aveau si una dintre fabrici. Am participat la cat de multe interviuri am putut, la toate nivelurile. Toate mi-au ramas in minte, dar cateva scene mai cu talc, in mod deosebit.
La ei, fiecare departament avea propriile proceduri de recrutare. Cei din productie recrutau cam cincizeci de tineri ingineri pe an, si luau absolventi doar de la patru universitati tehnice din Germania, primele din clasament. Nu luau in calcul si nu pastrau niciun CV de la absolventii celorlalte universitati, acelea ajungeau direct la cos. La fel si cele de la candidati absolventi ai universitatilor din strainatate, adica din afara Germaniei, fie ei germani sau negermani.
De zeci de ani faceau astfel, gaseau intotdeauna ce cautau si nu aveau motive sa schimbe ceva doar de dragul explorarii. Aveau, insa, un serviciu distinct in departamentul de recrutare, la nivel central, care se ocupa de recrutarea talentelor exceptionale la nivelurile de incepatori si middle, cu sisteme si proceduri foarte diferite de ale celorlalti. Asa ca aveai, totusi, o sansa sa ajungi la ei daca veneai din strainatate sau de la alta universitate decat cele patru, insa trebuia sa demonstrezi tu mai intai ca esti cu totul deosebit ca sa ajungi la ei la interviu, si nu invers, sa aiba recrutorul revelatia geniului tau abia cand te vede. Recrutorii lor stiau dinainte cand urmau sa intalneasca un geniu… 🙂
Interesant a fost si ca se intervievau foarte putini candidati, daca e sa masuram cu volumele din Romania, de pilda. Selectia pe CV-uri era foarte riguroasa, orice detaliu era luat in calcul, si cateva virgule puse gresit te puteau scoate repede din teancul « corect ». Asa ca, daca erai invitat la interviu, aveai deja sanse mai mari de 50% sa fii angajat.
La fel de interesanta a fost si chestiunea salariului. Am fost foarte surprins cand, la sfarsitul primului interviu la care am asistat, recrutorul se ridica, ii multumeste candidatului, ii spune ca va fi angajat si ii strange mana. Candidatul emotionat multumeste si el, i se spune ce trebuie sa faca pentru hartii si apoi pleaca. Dar nu v-am auzit deloc vorbind despre salariu – intreb eu cu mare mirare. Pai ce sa vorbim? Se stie deja! Pentru fiecare universitate se stie exact cu ce salariu sunt angajati absolventii lor, pana la ultima marca. Pentru primii cei mai buni 10% din serie, pentru urmatorii 10-40% si pentru ceilalti. Poate doar cu sefii de promotie sa discuti separat salariul, insa nici cu aceia intotdeauna.
Asta a fost o paranteza lunga ca sa le reamintesc unora cum se fac recrutarile in realitate, nu cum isi imagineaza ei cand citesc articole inspirationale. Am pus zilele trecute o mica nota pe Internet, spunandu-le cititorilor sa fie atenti ca universitatea la care mergi conteaza cel mai mult, si nu facultatea. Universitatea te trage in sus sau iti atarna de coada. In lumea buna, cel putin, esti absolvent al universitatii cutare sau cutare, cu mult inainte de a observa cineva ca ai facut o facultate de economie, de drept, de stiinte sociale sau de biologie. Toate marile clasamente se fac pe universitati, desigur, ati vazut vreunul facut doar pe facultati?
Dar, asa cum ma asteptam, mica mea remarca a declansat un val de indignare si de comentarii, in care nu cred ca a fost o singura fraza care sa nu fi avut de cel putin de doua ori cuvantul « discriminare »… 🙂
Nu va amagiti singuri, dusi de valul discursului eglaitarist, din care fiecare intelege doar ce-i convine lui. Angajatorii si recrutorii cu experienta stiu foarte bine cum sunt studentii de la diverse universitati si au profiluri destul de bine conturate ale absolventilor, inclusiv pe niveluri: primii 10%, urmatorii 10-30% etc. Exceptiile sunt rare. Intr-atat de rare, incat marile corporatii fac oferte de angajare unor studenti cu mult timp inaite de absolvire, uneori chiar fara sa-i fi intalnit vreodata fata in fata.
Sigur, in Romania profilurile absolventilor sunt mult mai putin clare decat in lumea occidentala cu care ne place sa ne comparam, insa si aici functioneaza destul de bine si confirmarile sunt fara echivoc. Asa ca ganditi-va de doua ori cand va inscrieti la facultate, sa nu puneti pe GPS, din greseala, adresa altei universitati…
Acum lucrurile s-au mai schimbat si la « ei », de cand cu globalizarea, cu imigratia, cu politicallycorectia etc. O curiozitate: cum vi se pare un astfel de a face recrutarile si lucrurile, in general, fata de cum e acum, pentru angajatori si pentru angajati?
Loading ... Loading ...
Comentarii (10)
Am inteles ca universitatea conteaza foarte mult, insa o alta intrebare, notele cu care o termini conteaza ?
De asemenea, in Romania, ce parere aveti despre universitatea Transilvania?
Da, contează și notele foarte mult, desigur!
Transilvania are un nume destul de bun, e considerată serioasă.
Aiurea, ce ai studiat intereasza pana la maxim 30 de ani. Pentru o multime de joburi nu se mai cere facultate. Un an de experienta bate 4-5 de facultate.
Ca or fi si firme care fac ce zici tu – e posibil. In general cele de stat sau cele care sunt obligate sa urmeze anumite regulamente. Dar crede-ma nu ai vrea sa lucrezi pentru alea.
De cele mai multe ori se vede repede, fara sa citesti CV-ul, nu numai daca ai trecut prin scoala, ci si prin ce scoala ai trecut: Spiru, Politehnica, Universitatea din Bucuresti etc.Si, te asigur eu, se vede si la 50 de ani, nu numai la 30. Daca nu ar fi asa, nu ar conta scoala pe care ai facut-o, intr-adevar, la cativa ani dupa terminarea ei. Asa ca daca te respinge cineva nu e pentru ca ai facut la Bioterra, ci pentru ca se vede pe tine pe unde ai trecut. Dar la multe joburi asta conteaza mai putin, asa cum spui tu. GB
Da Geroge, Universitatea de pregateste sa fii ANGAJAT.
Într-adevar, pentru a te angaja pe un post cât mai bun (bine platit, cu posibilitati de promovare rapida, etc.), cu cât Universitatea absolvita este mai bine cotata, cu atât sansele sunt mai mari (sansele ca lucrurile sa iasa bine sunt mari). Evident, asta daca cineva îsi doreste sa fie ANGAJAT.
A fi angajat sau a avea un J.O.B.: Just Over Broke. Nu vad un viitor prea bun celor cu statutul de ANGAJAT (pacat de cei care vin din Universitati de top).
Cat de mult te-a ajutat Universitatea pe care ai absolvit-o în recrutare sau in business? Urmaresc foarte atent de multi ani blog – ul tau. Din micile indicii pe cere l-ai lasat in articole despre tine cred ca ti-ai format aptitudinile de recrutor cu mult înainte de a deveni student (ai scris de cateva ori ca in studentie te ocupai de comert cu carti, deci aveai unele reflexe de afacerist, fapt pentru care te felicit). Cred ca ai fi avut un succes la fel de mare si fara “prestigiul” Universitatii.
Asa ca duce-ti-va copii la Universitati, pentru ca va învata doar cum sa deschideti o carte!
Înca ceva (4 Mike B. also):
“The A students work for the B students, the C students run the businesses and the D students dedicate the buildings”.
Asta e valabil la primul job, dupa aceea, daca ai avansat deja in rang prin alte companii, presupun ca nu mai intereseaza pe nimeni de unde ai inceput acum 20 de ani?
Dar altceva voiam sa intreb, dincolo de prima facultate, cat cantareste o a doua facuta la 50 de ani, de exemplu? Ca de la 55 pana la 75 de ani mai e o paine de mancat…
Intereseaza tot timpul ce scoala ai facut si de unde ai inceput la 20 de ani. Conteaza din ce in ce mai putin, pe masura ce ajungi spre 50, insa astea iti spun adesea ceva relevant. Cat despre a doua facultate facuta la batranete, daca nu are o logica evidenta (si asta se intampla extrem de rar), ridica mai degraba un semn de intrebare decat sa te ajute. GB
Lucrurile nu sunt chiar asa de simple.Multi fac o a doua facultate “la batranete” pentru placerea lor si nu neaparat sa profeseze in domeniul respectiv. Sunt multi care au terminat initial scoli in domenii care chiar nu le placeau insa au continuat din cauza perspectivelor financiare bune.Cat despre universitati, depinde mult de domeniul in care esti. Ca sa fiu sincer la toate interviurile la care am fost(nu in Romania),singura intrebare pusa care conta cu adevarat era “ce stii sa faci?”
Sunt rare situatiile descrise de tine. Cat despre intrebarile de la interviu, putini recrutori fac atatea legaturi si merg cu analiza atat de departe. Ca sa nu mai spun si ca in strainatate nu au de unde sa stie ceva despre universitatile din Romania. GB
Interesant articolul, George. Foarte interesant pentru mine si pentru ca (a) am absolvit o universitate din aia de trebuie sa ridici barbia tare spre cer sa o vezi pe lista si pentru ca (b) sint implicat acuma intr-o universitate din aia in care optiunea e “imi tin beizadeua acolo 2 ani sau imi iau o casa cu 2 garaje si 2 masini” ( in USA !) :))) Nu prea mai am timp de business activ!
Tot ce spui tu e 100% corect, mai ales vazut din Romania si Europa. Totusi sa nu uitam ca mari universitati, in top 100, sint foarte putine in Europa.
Din America viziunea se complica. Sint 3 mari “universuri” in aceiasi universitate la nivel de studenti. (1) ciclul 1, “Bachelor”, (2) ciclul 2, “Masters” si (3) ciclul 3, doctoral si cercetare “PhD&research”.
La nivel foarte serios, in firme foarte serioase, nu se discuta decit de la nivel de Masters in sus, chiar numai de PhD/doctorat in sus.
Si stim la nivelul fiecarei facultati, la mai toate universitatile, cine ce cerceteaza, pe ce lucreaza, cine preda etc. Chiar in localitati mici.
Asa ca nu ne uitam la universitati ci la facultati, chiar la catedre, ba chiar la cursuri si la cine le-a prédatrice !
La nivel de ciclul 1, “bachelor” in America e foarte adevarat cum spui tu. Logica acolo e simpla. Nu accept decit cei cu scoruri enorme. Anul asta la Harvard au aplicat 46,000 de copii si au fost admisi 1,600, 400 din ei conditional ( trebuie sa aiba o medie/GPA in primul semestru).
Poate pare timpit, dar logica la ciclul 1 este destul de simpla: aleg numai copii cu scoruri enorme la SAT1&2 (Scholastic Assessment Test) acolo pe la 95+% , ii “scutur bine” si …. unu care nu e prost la start, plus scuturat bine, iese ceva de capu lui in 4 ani !!
Hope it helps! Apropos, nu mai sint chestii de risul lumii prin Ro? Ceva manele noi? Bancuri? Idei timpite?